mircea-dumitru-ministrul-educatiei

Preşedintele Senatului Universităţii Bucureşti, sociologul Marian Preda a reacţionat extrem de dur după acuzaţiile de colaborare cu Securitatea, apărute în presă, la adresa ministrului Educaţiei Mircea Dumitru.

„Îl cunosc pe Mircea Dumitru de foarte mulți ani și pot spune că tot ce a făcut ca profesor, ca decan, ca rector și ca ministru a fost corect, a fost moral, a fost fără reproș; pentru mine faptele lui sunt cea mai bună dovadă a corectitudinii lui. Cineva care ar fi colaborat cu Securitatea și ar fi fost la mâna ei/lor nu s-ar fi luptat cu Ponta, cu Oprea, cu Tobă și cu toate școlile de plagiatori din sistemele de ‘ordine publică’. I-au fabricat o acuzație pentru a-l intimida și au greși amarnic: îl vor ambiționa și mai mult să continue! Măi băieți cu epoleți, SRI-ul a înțeles că nu mai este cale de întoarcere și a început să facă curățenie în propria ogradă, a anunțat (ieri) schimbări serioase la școala doctorală de la ANI; mai bine vă faceți curățenie la voi în școlile doctorale decât să continuați cu vechile metode și să fabricați dosare! Pe loc repaus și marș afară din sistem, la pensie, că altfel ajungeți la școlile doctorale cu zăbrele!”, a scris Marian Preda, pe Facebook.