Joi, 30 mai a.c., între orele 15.00 şi 17.00, în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” şi Asociaţia „Rost”, împreună cu alte asociaţii civice, manifestează pentru memoria lui Valeriu Gafencu.
Prin retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, sub acuzaţia de fascism, guvernul Victor Ponta şi inspiratorii săi de la Institutul Elie Wiesel intenţionează să-l supună oprobiului public pe Sfîntul închisorilor.
„Manifestarea noastră se va desfăşura în acelaşi timp cu şedinţa Consiliului Local Tg. Ocna, care va trebui să-şi dea votul formal pentru decizia luată deja la Bucureşti. Sînt aşteptaţi să participe toţi cei care au conştiinţă naţională şi credinţă creştină.
Manifestarea întruneşte condiţiile prevăzute de Legea 60 / 1991, fiind absolut legală. Singurele însemne permise la miting sînt crucea şi drapelul tricolor. De asemenea, vă îndemnăm să veniţi fiecare cu imagini care să ilustreze viaţa sfântului, documente, cărţi, icoane etc,”, scrie Florin Dobrescu, secretarul Fundatiei Ion Gavrilă Ogoranu.
http://roncea.ro/2013/05/30/o-victorie-a-bunului-simt-romanesc-sfantul-inchisorilor-valeriu-gafencu-ramane-cetatean-de-onoare-al-targului-ocna-felicitari-tuturor-romanilor-care-l-au-aparat-pe-noul-martir-al-bisericii-ortodox/
Nu au reușit!!!
http://roncea.ro/2013/05/30/o-victorie-a-bunului-simt-romanesc-sfantul-inchisorilor-valeriu-gafencu-ramane-cetatean-de-onoare-al-targului-ocna-felicitari-tuturor-romanilor-care-l-au-aparat-pe-noul-martir-al-bisericii-ortodox/
„Trebuie felicitati reprezentantii societatii civile romanesti prezenti la sedinta Consiliului local, pentru alocutiunile de sustinere prezentate, cat si, mai ales, membrii Consiliului local Targu Ocna care au votat pentru Cetateanul Raiului Valeriu Gafencu, pentru Sfintii Inchisorilor, pentru Romania!
O victorie a bunului simt romanesc!
Dumnezeu si Maica Domnului le va rasplati pe masura!
Hristos a Inviat!”
Adevărat a înviat, Victor!
🙂 tocmai am aflat si eu ,ma bucur! 😀
In 1957 profesorii spuneau in liceu ca toti detinutii din puscariile comuniste sunt fascisti! Dupa 1989 am vazut adevarul! Distrugerea intelectualitatii de atunci se vede si acum prin viata care o traim. Sa luam atitudine impotriva minciunii!
Da este cam luns somnul romanilor ROMANIA TREZESTETE !!!!!!!!!!!
Vedeti cum aleg khazarii-kominternisti premierii?
Daca Ponta (Naumovici) nu l-ar fi impins mortal peste balcon pe procurorul Cristian Panait, credeti ca mai era prim-ministru? Eu NU cred!
(de restul infractiunilor NU vreau sa reamintesc nimic, deoarece sint „minore”)…
„Treziti-va fratilor! c-am dormit destul!” (Mihai Viteazu’)
Asta arata cine conduce de fapt acest guvern si destinele tarii. In Romania nu mai avem dreptul sa ne cinstim martirii, nu, ei trebuie ingropati sub un morman cat mai gros de murdarie si calomnii. Valeriu Gafencu a fost LEGIONAR, nu fascist, un om care si-a iubit neamul si credinta mai presus de viata lui. Ca el au fost aproape toti fruntasii legionari care au putrezit prin puscarii intr-un regim criminal adus in tara tot de alde Wiesel. Legionarii au fost oameni credinciosi si patrioti, erau adevarate elite care ar fi putut apara fiinta neamului si interesele sale. De aceea au fost prigoniti sub Carol II, sub Antonescu si au constituit apoi primul grup de persoane supus epurarii si reeducarii in puscarii. Ah, si apropos, tribunalul de la Nurenberg nu i-a gasit vinovati de crime impotriva evreilor, nici de xenofobie nici de antisemitism. Asa ca Ponta nu e decat o marioneta, ca si mai toata clasa noastra politica. Macar de am avea legionari in fruntea tarii! Din cei adevarati.
Comentariile sunt închise.