Corpul de control al premierului a facut un control la Secretariatul de stat pentru Revolutionari, in perioada 2012-2016, in urma caruia au fost constatate numeroase nereguli, relateaza stirileprotv.ro
Printre nereguli se numara nefunctionarea bazei de date a institutiei, dar si coduri numerice personale gresite, atribuirea calitatii de ”luptator pentru victoria Revolutiei romane” unor persoane care in 1989 aveau intre 5 si 12 ani, distribuirea a mii de cartele de calatorie gratuita cu metroul sau identificarea unor indicii de contrafacere a scrisului in cazul unor dosare. Sinteza raportului a fost facuta publica luni, relateaza news.ro.
Conform documentului, Corpul de control al prim-ministrului a efectuat, in intervalul 2012-2016, o actiune de control care a constat in verificarea respectarii prevederilor legale cu privire la organizarea si functionarea Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptatorilor Impotriva Regimului Comunist Instaurat in Romania in perioada 1945- 1989 (denumit „Secretariatul de Stat pentru Revolutionari”) si a modului de implementare a masurilor propuse in urma controlului desfasurat in anul 2009 de catre Corpul de control al primului-ministru (CCPM).
Din datele transmise de catre Secretariatul de Stat pentru Revolutionari, a rezultat ca, desi la nivelul institutiei a fost realizata o baza de date informatizata, cu ajutorul programului software achizitionat in acest scop, aceasta nu este utilizata, cauza fiind imposibilitatea de actualizare a programului, si, astfel, baza de date nu mai este functionala.
In anul 2015, Corpul de control a facut verificari la Secretariatul de Stat pentru Revolutionari, in urma carora, prin Nota de informare nr. 14/I.L./23.01.2015 privind documentarea efectuata in legatura cu situatia indemnizatiilor platite, in perioada 1990 – 2014, urmasilor eroilor-martiri ai Revolutiei romane din decembrie 1989 si luptatorilor pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, transmisa institutiilor competente, a semnalat unele „Erori in baza de date (in format electronic) cuprinzand beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare”, constand in:
– inregistrarile din baza de date cuprinzand beneficiarii Legii nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru unele dosare sunt eronate, in fapt persoanele avand un alt cod numeric personal decat cel inscris in evidenta;
– existenta unor situatii precum detinerea unui certificat de luptator de catre o persoana care la data desfasurarii Revolutiei avea varsta de 5 ani;
– schimbarea calitatii de luptator ranit in erou-martir in cazul unei persoane decedate dupa 15 ani de la Revolutia din decembrie 1989, din cauze care nu au avut legatura cu aceasta;
– in 3 dosare au fost identificate documente care prezinta indicii de contrafacere a scrisului.
Conform documentului citat, in perioada 2010 – 2012 a fost acordata suma totala de 777.785.371 RON, pentru urmatoarele categorii de revolutionari: pentru „luptator retinut”, suma totala de 116.298.094 RON; pentru „luptator remarcat”, suma totala de 593.375.910 RON; pentru „urmasi”, suma totala de 68.111.367 RON.
In aceeasi perioada a fost alocata pentru programe de asistenta sociala (orteze, proteze si carucioare, tabere scolare pentru copiii revolutionarilor, materiale sanitare, bilete CFR etc.), suma totala de 1.955.000 RON.
In anul 2015, Corpul de control a facut verificari la Secretariatul de Stat pentru Revolutionari, in urma carora, prin Nota de informare nr. 14/2/I.L./20.03.2015 privind documentarea efectuata in legatura cu drepturile la transport gratuit cu metroul si pe calea ferata acordate, in perioada 2005 – 2014, urmasilor eroilor-martiri ai Revolutiei romane din decembrie 1989 si luptatorilor pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, transmisa institutiilor competente, a semnalat ca in perioada 2013 – 2014 Secretariatul de Stat pentru Revolutionari a distribuit 15.025 cartele magnetice de calatorie gratuita cu metroul mai in plus fata de cate ar fi trebuit sa distribuie.
In perioada 2005-2014, pentru calatoriile efectuate gratuit pe calea ferata de catre beneficiarii Legii nr. 341/2004, a fost decontata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, suma totala de 70.407.994,60 RON, aferenta unui numar de 1.096.880 de calatorii.
In perioada 23.07.2004 (data intrarii in vigoare a Legii nr. 341/2004) – 31.12.2014, titlurile de revolutionari pentru persoanele carora le-a fost aprobata cererea de preschimbare a certificatelor si le-a fost eliberat noul tip de certificat, pe baza avizului 4/6 Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989, nu au fost atribuite prin decret al presedintelui Romaniei.
Potrivit documentului, din 1992 si pana in 2014, au fost efectuate, de catre casele de pensii, plati, reprezentand pensii si indemnizatii reparatorii pentru urmasii eroilor-martiri si revolutionari, in cuantum total de 3.233.251.163,38 RON.
Alte nereguli constatate de Corpul de control al premierului sunt:
– situatia a trei persoane care au utilizat, in vederea obtinerii calitatii de luptator remarcat prin fapte deosebite, adeverinte care nu au fost emise de fapt de catre Centrul Militar Zonal Constanta, existand indicii ca acestia au beneficiat, pe nedrept, de indemnizatiile acordate in baza Legii nr. 341/2004;
– existenta unor persoane care, desi la data desfasurarii Revolutiei romane aveau varsta cuprinsa intre 5 si 12 ani, detin certificate de luptator pentru victoria Revolutiei romane;
– dobandirea calitatii de luptator pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 de catre o persoana care nu a facut dovada ranirii sale in luptele pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989;
– dobandirea calitatii de luptator pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 – remarcat prin fapte deosebite: de catre mai multi membri ai acelorasi familii fara ca acestia sa faca dovada contributiilor decisive in victoria revolutiei; prin utilizarea unor inscrisuri care prezinta indicii de contrafacere a scrisului.
In urma inventarierii din anul 2014 s-a constatat lipsa unui numar de 2.356 dosare de revolutionari din fondul arhivistic al institutiei, se mai arata in document. Fostul secretar de stat Adrian Sanda a fost arestat pentru 29 de zile, in cursul noptii de joi spre vineri, de magistratii Curtii de Apel Bucuresti, alaturi de Denisa Corina Tanase, Cristina Valentina Cechi si Mihail Valentin Gadina, in dosarul falsilor revolutionari. O alta inculpata, Andreea Dragomir, a fost arestata la domiciliu. In acelasi dosar, un alt complet al Curtii de Apel Bucuresti a decis, joi, arestarea inculpatilor Gheorghe Neagu si Ionel Iosef.
Fostul secretar de stat Adrian Sanda, Denisa Corina Tanase si Cristina Valentina Cechi sunt acuzati de patru infractiuni de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si o infractiune de abuz in serviciu. La randul sau, Mihail Valentin Gadina este acuzat de doua fapte de trafic de influenta, in timp ce Andreea Dragomir este acuzata de o fapta de trafic de influenta. Gheorghe Neagu este acuzat de cinci fapte de trafic de influenta iar Ionel Iosef este acuzat de trafic de influenta si fals in inscrisuri sub semnatura privata (sub forma instigarii).