sugariu

Exact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a remis un Comunicat tardiv în care recunoaşte că noi am avut dreptate: Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid! Lipsesc însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său.

În acest Comunicat, trimis în 28 august 2015, MAE anunţă că va începe, prin Corpul de Control şi Evaluare Diplomatică (corpul de control al ministrului), o anchetă la Ambasada României în Slovacia pentru a se verifica depăşirea atribuţiilor de către Steluţa Arhire, împuternicitul cu afaceri al ambasadei, şi Radu Coantă, secretar II al ambasadei, cel care a semnat documentul prin care se spunea că Ion Şiugariu ar fi fost „fascist” şi, deci, nu merită omagiul autorităţilor slovace!

Din păcate, Comunicatul MAE nu conţine, nici măcar formal, scuzele faţă de doamna Lucia Soreanu Şiugariu, soţia lui Ion Şiugariu, în vîrstă de 96 de ani, care fusese invitată de autorităţile din Slovacia să participe la omagierea soţului său prin denumirea podului din Brezno după cel al soţului său! Reamintim că, la scrisoarea doamnei Lucia Şiugariu, MAE a expediat un e-mail sec: „Vă vom trimite un răspuns în termen de 30 de zile”! Pentru această neobrăzare, oare cine va mai răspunde, alt acar Păun din MAE?

La această oră, manifestările din Slovacia în cinstea eroilor căzuţi în Războiul cu armata fascistă, la care participă şi o delegaţie din partea României, sînt în plină derulare, fiind umbrite de incidentul teribil provocat de Ambasada română din Slovacia, pe care nimeni nu a vrut să-l rezolve la timp, astfel încît orice trecător peste podul din Brezno să-şi aducă aminte de sacrificiul lui Ion Şiugariu, un tînăr considerat genial, care şi-a dat viaţa pe cîmpul de luptă la numai 31 de ani, plecînd de lîngă soţia sa, cu care abia se căsătorise!

Ion Spânu

Citește continuarea aici: http://www.cotidianul.ro/ion-siugariu-nu-a-fost-legionar-si-nu-a-fost-condamnat-pentru-crime-de-razboi-sau-genocid-267225/

5 COMENTARII

  1. mda. la sesizarea lui florian de la ilie uizal. sa nu uitam ca sef la mae e …goldescu.
    asa ne onoram eroii. nici macar pe astia de pe frontal anti nazist….ce sa mai vorbim de cei ce’au trecut prutul, la ordinul maresalului…aia, in conceptual mae, au fost toti, fascisti, aaaa ?!
    hai bre, nu fiti si voi legionari 🙂

  2. Aiurea!Este vorba doar de aplicarea defectuoasa (cu stingu’in dreptu’) a legii ,,managrmentului prin situatii de criza”. ,,Guvernul creeaza o situatie de criza apoi reactioneaza exagerat”.Nu poti sa te pui cu vulturii cind lucrezi cu curcanii.Asta este!

  3. E nivelul de calificare si calitate pe care le au lucratorii din MAE .Cu oameni ca Adrian Severin sau Cioroianu care nu au avut nicicand calitati de diplomat dar au condus MAE si au angajat tot felul de neaveniti nici nu e de mirare ca avem tot felul de evenimente din astea.

  4. domnule, dar acesti derbedei de la ambasada romana din slovacia trebuie arestati pe loc! in ce tara traim?!

  5. Secu’ e-n toate/ In cele ce sunt/ Si-n cele ce miine vor ride la soare!….

Comentariile sunt închise.