Rob Antill, fotograf și proprietar al site-ului digitalanthill.com a descoperit un simbol subacvatic neobișnuit când testa o dronă în parcarea de la stațiunea Whitewater Ski Resort, situată lânga orașul Nelson, Canada, relatează ancientcolony.com, citată de cunoastelumea.ro
Fotograful nu s-a grăbit să anunțe autoritățile sau să ceară sfatul vreunui specialist. A postat o fotografie pe site-ul propriu și a lasat „descoperirea” în voia sorții.
Imaginea a dat naștere unor discuții controversate în rândurile celor ce locuiesc în zona respectivă și a celor care au vizitat anterior locul, apărând, desigur, și teoria că ar fi fost făcut de extratareștrii…
Cea ce este cert e faptul că partea de lac fotografiată cu drona lui Rob Antill se află acoperită de apă doar de câțiva ani. De aici concluzia că nu ar fi cu devărat un simbol vechi autentic, ci doar o încercare reușită de a crea confuzie, care poate duce în derizoriu pentru mulți descoperirile reale de acest gen.
Potrivit unor surse, se pare că simbolul ar fi fost realizat de un artist care își spune ‘Imhotep’.
Totuși, până când locul nu va fi investigat de specialiști, nu se poate spune nimic sigur. Până atunci, această reprezentare subacvatică va stârni pe mai departe imaginația multora…
Whitewater Ski Resort este o stațiune de schi situată la 15 minute cu mașina de orașul Nelson în sudul British Columbia, Canada. Stațiunea este situată într-un vas montan la o înălțime de 2400 m în Munții Ymir – Munții Selkirk. Zona oferă o medie anuală de ninsoare de aproximativ 12 m. Vârful Ymir Peak nu este inclus în limita zonei de schi, dar telescaunele urcă pe ambii umeri ai vasului montan și oferă căi de traversare ușoară de-a lungul crestelor din partea de sus.