Azi, expresia „jurnaliștii slujesc patronilor” a devenit tot atât de familiară ca și străvechea „foaie verde de cicoare”. Cei care fac uz de ea nici nu-și imaginează că e o etichetă care, aplicată fără discernământ, plasează întreaga breaslă jurnalistică pe lista fetițelor care fac trotuarul.
Urmărind cu câtă îndârjire este aplicată această etichetă se creează impresia că patroni există numai în presă și că numai ziariștii au patroni.
Nici funcționarii statului n-au patroni.
Nici funcționarii partidelor n-au patroni.
Nici actorii dintr-un teatru n-au patroni.
Nici profesorii dintr-un liceu sau universitate n-au patroni.
Nici angajații dintr-o firmă privată n-au patroni.
Ș.a.m.d. până la capătul listei din Nomenclatorul de profesii.
Numai jurnaliștii au patroni. Numai de la ei se cere. Se cere mult, dar nu li se dă nimic.
Iată de ce, eu protestez și mă ridic în apărarea breslei!
Cei care lipesc această etichetă habar nu au cum își câștigă un jurnalist bucata de pâine și cum, în RM se menține „pe linia de plutire” o instituție de presă, cum trebuie să „manevreze” șeful acestei instituții pentru a nu deveni slugă la stăpân și pentru a nu nimeri în plasa …finanțatorilor. Ei nu știu, de asemenea, că cea mai mare problemă a unui șef de instituție de presă e în primul rând de ordin moral, deontologic, apoi financiar. Grija lui permanentă e cum să asigure libertatea exprimării și salariile la timp fără a nimeri în brațele unui „patron”. Aceasta pe de o parte.
Pe de alta, există o înțelegere monumental de primitivă a realităților atunci când jurnaliștii sunt acuzați că n-au principii, fiindcă au slujit, succesiv, diferiți patroni. Astfel, din ecuație se omite un lucru extrem de important: terminând facultatea, unde să se angajeze un jurnalist, dacă toată presa e „vândută” și e controlată de moguli și patroni?! Până în 2009, chiar și televiziunea publică, plătită din banii noștri, avea un patron – Voronin.
Oare toți jurnaliștii care lucrau acolo, erau toți vânduți și „slujeau patronul”? Oare toți jurnaliștii care lucrează în „presa mogulilor” sunt vânduți? De ce, din start, jurnaliștilor li se refuză calitatea de a fi oameni integri?
Haideți să ne lămurim, să vedem cine sunt acei heruvimi mediatici care îi acuză pe jurnaliști că sunt „vânduți” și „slujesc patronul”? Haideți să vedem cine sunt procurorii? Cine sunt acești „ultimi inocenți” rămași în această lume stricată și încărcată de păcate, singura măsea sănătoasă într-o dantură putredă?
Ei trăiesc în bordeie, mănâncă aer și vara se odihnesc la gunoiștea de la Țânțăreni?
E-he-he! De-ar fi așa… În realitate, anume acești „procurori inocenți” sunt bondarii de băligar mediatici care se rostogolesc de la un patron la altul, ei sunt curvele care ridică prăjina, hoții care strigă „Vin hoți!”, prostituatele mediatice deghizate în călugărițe! Aceștia, conștientizând în adâncul inimii lor că sunt cei care sunt, nu pot admite că pot exista și jurnaliști care au sentimentul demnității umane și profesionale, care, consecvent, pe tot parcursul carierei lor, servesc o cauză, un ideal. Ei vor ca toți să fie ca dânșii și de aceea, lovesc, murdăresc, calomniază, denigrează.
Se mai spune că presa e legată de sacul cu bani! Da, bineînțeles că e legată! Dar care domeniu de activitate umană nu e legat de sacul cu bani? Politica? Sportul? Cultura? Învățământul? Ocrotirea sănătății? Și reprezentanții acestor domenii sunt vânduți și-și slujesc patronii?
În linii mari, presa noastră și-a făcut datoria: a servit interesul public, nu interesul celor cu bani mulți. Anume jurnaliștii au fost acei care, încă din timpul lui Gorbaciov, au urcat pe baricade, apărând democrația, valorile naționale și europene. Anume jurnaliștii au asigurat debarcarea comuniștilor de la putere în 2009 fără a pretinde ceva. (Nu cunosc vreun jurnalist care să aibă un castel, ca al unui prăpădit de funcționăraș agramat sau a unui judecător hoț). Deși activează într-o zonă de mare risc și real pericol, nu am văzut jurnaliști păziți de gărzi de corp… Jurnaliștii sunt, poate, ultimii romantici din lumea asta care mai cred că lumea mai poate fi schimbată, dar – ca să vezi! – numai ei, anume ei sunt blamați de parcă anume ei ar fi rușinea acestei țări.
Alții sunt rușinea acestei țări: voi, golanii de presă, reciclați și revopsiți în alte culori de partid care horpăiți la treuca patronilor până simțiți cald sub voi!
Luați labele de pe jurnaliști, fariseilor!
Sursa: timpul.md
Domnul Tanase are revolte legitime…si nu prea. Sunt ziaristi milionari in euro, cum sunt si parliti.Asa este in orice alt domeniu. Generalizarile nu sunt in regula. La o cercetare mai amanuntita observam cum o multime de ziaristi traiesc din nenoricirile servite pe tava de o clasa politica corupta. Ei nu vin cu solutii, nu este treaba lor. Treaba lor este sa faca audienta. Atat. Spuneam undeva de lacrimile ‘’duci’’ ale jurnalistilor ce plang pe umarul napastuitilor. Adevarat, acestia se pot numara pe degete…de la maini si picioare. Oricum, stiu ca nu sunt muritori de foame, ca-si castiga o paine mai usoara decat multe alte meseri ce presupun ‘’oleaca’’ de scoala.
Daca insa luam in calcul pe cei care se lasa cumparati, pe cei care se pun in slujba celui ce da mai mult…imaginea jurnalistilor este rau terfelita. Scuza…ca sistemul genereaza coruptie este reala, dar si „convenabila”…unora.
O sa-mi spuneti de d-nii Moraru, Cartianu, Tanase, Turcescu, d-na Savin si cati or mai fi…dar cum nu se face primavara cu o floare, nu se face nici cu un buchetel…
Ziua bună!
Chapeau, Constantin Tănase!
Chapeau, Radu Moraru!
„Alții sunt rușinea acestei țări: voi, golanii de presă, reciclați și revopsiți în alte culori de partid care horpăiți la treuca patronilor până simțiți cald sub voi!
Luați labele de pe jurnaliști, fariseilor!”
E valabil și în România de dincoace de Prut. Uite, un film instructiv: http://www.imdb.com/title/tt0074958/
Doamne ajută!
Comentariile sunt închise.