Judecarea cererii de acordare a personalității juridice Asociației „Black Sea Regional Cooperation Projects 2020”, condusă de fostul premier Victor Ponta, a fost amânată de Judecătoria sectorului 5.
Magistrații au amânat procesul după ce reprezentantul fundației nu ar fi depus toate actele necesare, potrivit Agerpres.
„Amână cauza la data de 21.01.2016, pentru când petenta are termen în cunoștință. Pune în vedere petentei să remedieze neregularitățile constatate, astfel: să rectifice actul constitutiv în raport de disp. art. 6 alin. 2 lit. h) din OG nr. 26/2000, în sensul de a menționa în cuprinsul actului juridic indicat anterior persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice”, se arată în decizia de amânare luată de judecători.
Actele de înființare a acestei fundații au fost depuse în instanță pe data de 15 decembrie 2015, însă procesul a fost amânat joi pentru săptămâna viitoare pe motiv că reprezentantul fundației nu a depus toate documentele necesare.
Surse politice au declarat, săptămâna trecută, pentru AGERPRES, că această fundație va fi condusă de Victor Ponta și nu se va implica în politică.
Sursele citate precizau că noua structură îi va avea ca vicepreședinți pe Nicolae Bănicioiu și pe Daniel Constantin. În afară de președinte și de cei doi vicepreședinți, fundația va fi condusă de un board din care vor face parte alți câțiva foști miniștri din Guvernul Ponta.