Lovitură de teatru în scandalul cu plagiatul lui Kovesi. CNATDCU respinge cererea de audiere a șefei DNA. Mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA și poate chiar cariera sa de magistrat atârnă de concluziile pe care Comisia de specialitate desemnată de CNATDCU le va face cu privire la suspiciunile de plagiat ale lucrării de doctorat „Combaterea crimei organizate prin dispozitii de drept penal”, susținută de șefa DNA la Universitatea de Vest în anul 2011, conform stiripesurse.ro
Pentru a clarifica situația, Lumeajustitiei.ro a stat de vorbă cu președintele Comisiei de Știinte juridice din cadrul CNATDCU, prof.univ.dr. Mircea Bob, solicitând să explice pe larg procedura ce trebuie urmată de membrii Comisiei de specialitate în analiza tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, precum și ulterior, până la votul final dat de Consiliul General al CNATDCU
Este adevarat ca sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, a solicitat expres sa depuna inscrisuri si sa participe la sedintele in care se discuta Raportul Comisiei de specialisti privind teza sa de doctorat? Exista astfel de inscrisuri depuse? Va asista Laura Kovesi la sedintele de la CNATDCU?
„Nimeni nu poate participa la aceasta procedura! Nu suntem intr-o instanta de judecata unde pot fi audiati martorii sau inculpatii. Procedura este clara si nu poate fi incalcata. Da, este adevarat ca domnia sa a transmis o serie de documente, insotite de opinia sa vis-a-vis de acest caz”, a declarat Mircea Bob, președintele Comisiei de stiinte juridice a CNATDCU.