03bica-si-voicu-lib_1-465x390După ce în dosarul „Bica-Videanu” denunţătorul a recunoscut că ar fi „făcut orice, dar absolut orice” pentru a scăpa din închisoare, astfel că a bătut palma cu procurorii DNA pentru un denunţ împotriva fostei şefe a DIICOT,a venit rândul unui martor să îşi schimbe declaraţiile în dosarul despăgubirilor ilegale acordate afaceristului Gheorghe „Stelu” Stelian.

Martorul Florentina Savu a fost citată, ieri, la Instanţa supremă în dosarul în care Alina Bica (foto stânga) este acuzată că, pe vremea când făcea parte din Comisia pentru acordarea despăgubirilor de la ANRP, ar fi acordat despăgubiri supraevaluate de peste 60 de milioane de lei lui Gheorghe Stelian. Martorul, consilier şi evaluator la ANRP la data la care procurorii spun că s-au petrecut faptele, cea care avea obligaţia de a verifica rapoartele întocmite de evaluatorul Emil Nuţiu, şi-a schimbat declaraţia dată la urmărirea penală. Dacă atunci susţinea că în raportul întocmit de evaluator terenurile nu aveau suprafeţe corespunzătoare, acum Florentina Savu e de părere că raportul era corect, fiind luată la întrebări de judecător, procuror, dar şi de avocaţi.

„Martor (M): În legatură cu raportul de evaluare întocmit de evaluator obligaţiile mele vizau verificarea din punctual de vederea al standardelor internaţionale de evaluare, metodele să fie în concordanţă cu standardele şi verificam calculele matematice.

Judecător (J):Aveţi în faţă raportul de evaluare întocmit de evaluator, nr.22714/2010.

M: Viza e a mea. Am verificat comparabilele. Referitor la acestea, trebuiau să fie anexate.

J: Inculpaţii sunt acuzaţi în legătură cu despăgubiri supraevaluate. De ce din punctul dvs. de vedere raportul era legal?

M: La comparabile verificam valoarea şi suprafaţa, precum şi amplasamentul. Conparabilele erau preluate şi pe baza lor se făcea analiza cu metoda evaluatorului. Noi nu aveam posibilitatea de a verifica dacă comparabilele erau exact din acea zonă cu supraf aţa de teren ce trebuia evaluată. Acest lucru era în sarcina expertului, el era cel care făcea inspecţie pe teren. (…)

J: Nici în cazul despăgubirilor foarte  mari nu verificaţi? Pe calculator, pe Hărţi, sunt o grămadă de posibilităţi.

Citiți articolul integral pe evz.ro