black-cube-kovesi

Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a precizat joi că a fost solicitată asistența Israelului și a Marii Britanii în dosarul în care mai mulți cetățeni israelieni, membri ai organizației Black Cube, sunt cercetați pentru spionarea comunicațiilor și tentative de compromitere a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, un magistrat român urmând a fi trimis în Israel pentru îndeplinirea unor proceduri, conform agerpres.ro

„După ce am terminat ceea ce aveam de făcut pe teritoriul statului român, am luat legătura prin asistența judiciară internațională, am solicitat asistența Israelului și a Marii Britanii prin canalele de cooperare judiciară. Așteptăm în perioada următoare invitația Parchetului din Israel pentru a prezenta un magistrat român pentru a duce la îndeplinire cele solicitate prin comisia rogatorie internațională”, a declarat Horodniceanu, într-un interviu acordat Digi 24.

Șeful DIICOT a arătat că vor fi audiate persoane și vor fi solicitate documente, procurorii urmând să primească și probe din Marea Britanie.

„Am vrea să ascultăm persoane, să solicităm acte, să încercăm să aducem la dosarul cauzei toate datele care ne lipsesc la acest moment ca să completăm acel puzzle despre care mai spuneam și altă dată ca să putem închide cercul și să sesizăm instanța cu infracțiunile care sunt deja dovedite în parte. (…) Urmează să primim și de acolo (din Marea Britanie — n.r.) probele pe care le-am solicitat, în special materialele video filmate de aceștia”, a adăugat Horodniceanu.

Doi angajați ai firmei israeliene Black Cube, Ron Weiner și David Geclowicz, sunt inculpați în dosarul de hărțuire a procurorului — șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Potrivit DIICOT, Ron Weiner este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.

David Geclowicz este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrității datelor informatice și complicitate la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice.