klaus-iohannis_5Klaus Iohannis e „bombardat” din toate părţile. După ce şeful statului a spus că e foarte supărat pentru că primarii penali au fost aleşi la alegerile locale, replica a venit imediat şi e extrem de dură.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu face dezvăluiri incendiare despre Iohannis. „Am săvârşit noi trei aceeaşi infracţiune, dar numai eu am ieşit în cătuşe de la DNA. Eu, el şi domnul Boc de la Cluj. Îşi aduce aminte domnul Iohannis de firma Concepta din Sibiu? Cea care a văruit nişte ziduri.

Eu nu am nicio proprietate, nicio maşină, nicio casă. Domnul Iohannis are 5 case în România şi una la Miami. Două din case şi le-a însuşit prin fals. De ce doar eu sunt penală şi domnul Iohannis nu? Ne înghesuie statul de drept în fiecare zi pe gât şi nu mai crede în prezumţia de nevinovăţie.

A furat două case. Şi le-a însuşit prin fals. Îmi dă mie lecţii? Are tupeul ăsta? Nu mai pot fi prostiţi românii. Să îmi trimită dosarul în instanţă ca să văd şi eu de ce sunt acuzată. Ei doi, Boc şi Iohannis au făcut aceeaşi infracţiune ca mine.”, a tunat Olguţa la RTV, conform stiripesurse.ro.