Presedintele Consiliului Judetean Buzau, Marian Cristinel Bigiu, a postat, vineri noapte, pe pagina personala de Facebook, o urare cu ocazia Sfantului Nicolae, la doar cateva ore inainte de perchezitiile efectuate de procurorii DNA, dupa ce ar fi a fost prins in flagrant in timp ce ar fi luat mita.
„Aveti ghetutele pregatite? Mos Nicolae este pe drum. Sa ne aduca sanatate si liniste, tuturor!”, a scris Marian-Cristinel Bigiu in mesajul insotit de imaginea unor sosete specifice sarbatorilor de iarna.
In descrierea de pe pagina de Facebook, Bigiu se descrie : „Nu ametesc lumea cu vorbe frumoase. Sunt un om de actiune, un om al faptelor, un om care vrea ce este mai bun pentru judetul Buzau”.
Presedintele CJ Buzau, Marian Cristinel Bigiu, a fost prins in flagrant de procurorii anticoruptie in timp ce ar fi luat mita, anchetatorii facand, sambata dupa-amiaza, perchezitii la locuinta acestuia.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile la sediul Consiliului Judeţean Buzău au loc în prezenţa secretarului instituţiei, Laurenţiu Gavrilă, şi a mai multor angajaţi care au fost chemaţi de acasă.
Anchetatorii au intrat în sediul CJ Buzău cu aparatură, dar si cu mai multe cutii cu documente, care, cel mai probabil, au fost ridicate de la locuinţa lui Cristinel Bîgiu, unde acesta ar fi fost prins în timp ce lua mită.
După percheziţii, Bîgiu a coborât din apartament însoţit de anchetatori.
La ieşirea din blocul în care locuieşte, Cristinel Bîgiu a fost întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, aşa cum este suspectat de procurori, răspunzând ”nu”, fără a face alte comentarii.
Ulterior, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a fost urcat într-o dubă, fiind adus în Bucureşti, la DNA central, unde va fi audiat.
Marian-Cristinel Bîgiu conduce Consiliul Judeţean Buzău din iunie 2012.
În perioada 2008-2012 a avut un mandat de senator, iar înainte a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (mai 2007 – noiembrie 2008), prefect al judeţului Buzău (ianuarie 2005 – mai 2007) şi vicepreşedinte al CJ Buzău (iunie 2004 – ianuarie 2005).
Din 2000, Marian-Cristinel Bîgiu a ocupat funcţii de conducere la nivelul PNL Buzău.
În toamna acestui an Bîgiu a trecut de la PNL la PSD datorită ordonanţei ce permitea migraţia aleşilor locali.
Comentariile sunt închise.