Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în scandalul în care este acuzat că a sechestrat şi bătut un tânăr, conform romaniatv.net
Mario Iorgulescu scăpase iniţial doar cu control judiciar, dar joi a primit mandat de arestare preventivă, în urma contestaţiei făcute de procurori.
Potrivit România TV, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au hotărât ca atât Mario Gino Iorgulescu, cât şi ceilalţi trei bărbaţi care se aflau în locuinţa respectivă în momentul în care a fost bătut tânărul, trebuie să stea în spatele gratiilor pentru următoarele 29 de ani.
Anchetatorii spun că Mario Iorgulescu, împreună cu ceilalți interlopi, a vrut să-i dea o lecție bărbatului căruia fiul preşedintelui LPF îi datora 3.000 de euro. Acesta a fost bătut în mai multe reprize cu un ciocan de şniţele. După ce şi-a revenit din bătaie, bărbatul a depus o plângere penală împotriva agresorilor.
„Când leşinam mă trezeau cu apă rece, mă bateau iar şi tot aşa timp de două ore pâna când au fugit din apartament„, a povestit victima lui Mario Iorgulescu, pentru România TV.