Viktor Ianukovici, Preşedintele detronat al Ucrainei, căutat pentru crimă în masă şi furtul a aproximativ 70 de miliarde de dolari de la statul Ucrainean în ultimii trei ani, rămâne sfidător din postura de fugitiv.
Conform RIA Novosti şi altor agenţii ruseşti de presă, Ianukovici plănuieşte să ţină o conferinţă de presă la ora 5, 28 februarie, în oraşul Rostov, un oraş din sudul Rusiei, aproape de Marea Azov.
Cu toate acestea, autorităţile ucrainene şi-au arătat determinarea, promiţând să îl prindă pe Ianukovici şi să îl judece pentru crimele de care este acuzat.
Adjunctul Primului-ministru, Vitaliy Yarema a declarat: „Vom face tot ce este posibil pentru a prezenta toate actele necesare ca să ne asigurăm că Ianukovici, Zakharachenko şi Pshonka vor fi urmăriţi de Interpol. Ne vom asigura că Ianukovici este adus înapoi în Ucraina în faţa justiţiei cât mai repede.”
Întrebat despre zvonurile conform cărora Ianukovici încă dă decrete prezdinţiale, Yarema a răspuns: „Acestea sunt doar nişte convulsii. Ianukovici este mort din punct de vedere politic, iar aceste decizii nu au nicio putere judiciară.”
Conform unei declaraţii către poporul ucrainean publicată de câteva agenţii de presă Ruseşti, Ianukovici pretinde că încă este preşedintele legitim al Ucrainei, deşi a fost demis din funcţie de Parlament în data de 22 februarie, după ce a fugit din palatul său, părăsindu-şi îndatoririle prezidenţiale.
În acelaşi timp, agenţiile de presă ruseşti susţin că el este în Moscova, unde Guvernul îi oferă protecţie.
Între timp, tensiunile au escalat în capitala Crimeei, Simferopol, separatişti înarmaţi atacând clădirile guvernamentale ale republicii autonome (precum şi clădirile Parlamentului şi ale administraţiei). Doi oameni au murit şi alţi 30 au fost răniţi în ciocnirile de pe 26 februarie.
„Eu, Viktor Ianukovici, mă adresez poporului ucrainean. Consider că încă sunt liderul legitim al statului Ucrainean, ales liber de cetăţenii Ucrainei”, a declarat Ianukovici pe 27 februarie, conform serviciul de ştiri al Interfax.
Acuzat de abandonarea îndatoririlor şi violarea gravă a drepturilor omului, Ianukovici a spus că a rugat autorităţile ruseşti să îi asigure securitatea personală. Conform mandatului de arestare pe numele lui, el este acuzat de crime în masă pentru moartea a mai mult de 90 de protestatari, cei mai mulţi dintre aceştia decedând în data de 20 februarie.
Noul Premier ucrainean, Arseniy Iaţeniuk susţine îl acuză pe Ianukovici şi de grave infracţiuni financiare. Iaţeniuk estimează că fostul preşedinte a furat aproximativ 70 de miliarde de dolari în ultimii trei ani.
În declaraţia sa, departe de a recunoaşte vreo greşeală, Ianukovici a acuzat ameninţări la adresa sa şi a aliaţilor săi.
„Ameninţări de represalii sunt lansate la adresa mea şi a asociaţilor mei. Sunt nevoit să cer autărităţile Federaţiei Ruse să îmi asigura securitatea personală în faţa acţiunilor extremiştilor”, a anunţat Ianukovici.
Acesta a descris ultimele decizii ale Parlamentului ca fiind ilegitime:
„Declar oficial că sunt hotărât să lupt până la sfârşit pentru a ajunge la o înţelegere de compromis în privinţa ieşirii Ucrainei din grava criză politică.”
Iaţeniuk a răspuns declaraţiei fostului preşedinte repetând că „Ianukovici nu mai este preşedinte. Este o persoană căutată de lege, suspectată de crime în masă împotriva umanităţii.”
Procurorul general interimar Olah Makhnitsky a spus în timpul unei întâlniri ce a avut loc la Kiev, în 26 februarie, că fostul preşedinte şi fostul Ministru al Afacerilor Interne Vitaliy Zakharachenko au fost puşi pe lista internaţională a oamenilor căutaţi de lege, printre alţi foşti oficiali.
Vânătoarea acestora a început încet. „Duminică, biroul procurorului general a ordonat poliţiei să îl găsească pe Ianukovici.”, a declarat alaltăieri Mykola Holomşa, adjunctul procurorului general.
Cu toate acestea, până în seara zilei de 27, fostul preşedinte nu a fost pus pe lista online a fugitivilor din baza de date online a Ministerului de Afaceri Interne şi nici pe lista cu oameni căutaţi internaţional a Interpolului. În timpul unei conferinţă de presă din 26 februarie, Avakov a declarat că poliţia „nu a avut timp să pună numele în baza de date încă.”
Olah Tiahnybok, liderul Partidului Svoboda, a spus că Ianukvoci „ar fi trebuit să fie trecut” pe toate listele naţionale şi internaţionale cu oameni căutaţi de lege.
Întrebat de KyivPost despre cum merg urmăririle, Holomşa a declarat că „destui oameni” au fost interogaţi, printre care şi unii dintre foşti aliaţi ai Partidului Regiunilor. Totuşi, până în ziua de 27, Liudmyla, soţia lui Viktor Ianukovici, nu a fost interogată.
Conform lui Avakov, în urmărire participă un grup de 100 de investigatori, dintre care 40 de ofiţeri de poliţie. Când a fost întrebat despre ce fac mai exact investigatorii pentru a-l găsi pe liderul detronat, Avakov a fost zgârcit cu detaliile.
În declaraţia pe care a dat-o pe 24 februarie, acesta a spus că în ziua de 21, Ianukovici a zburat cu un elicopter către Kharkhiv, iar în ziua următoare s-a deplasat către Donets. De acolo a încercat să plece cu un avion, dar a fost oprit de serviciul vamal pentru că nu avea actele necesare. Mai târziu, acesta a mers cu maşina în oraşul Balaclava, din Crimeea, aproape de baza navală rusească de la Sevastopol; la scurt timp, Ianukovici a dispărut şi a întrerupt comunicarea.
În zilele de 23-24 februarie, Avakov a mers în Crimeea împreună cu Valantin Nalyavaichenko- noul şef al Serviciul de Securitate Ucrainean- pentru a-l căuta pe fostul preşedinte. Pe 26 februarie, Avakov a declarat că au întrerupt căutarea pentru a reduce tensiunile regionale. „Consider că nu ar trebui să permitem ca vreun conflict sau o confruntare militară să aibă loc acolo (în Crimeea)”, a declarat acesta.
Protestatarii pro şi anti-ruşi s-au înfruntat în Simferopol, capitala republicii autonome, în 25-27 februarie, datorită noului Guvern din Kiev. În ziua de 27, la aproximativ 4 dimineaţa, forţe armate pro-ruseşti au ocupat centrele guvernamentale şi parlamentare din zonă şi au ridicat steagul rusesc în vârful clădirii.
Zvonurile privind locaţia lui Ianukovici s-au răspândit.
Pe 27 debruarie, locaţia exactă a lui Ianukovici era încă un mister, dar declaraţia acestuia, împrună cu ştirile ruseşti conform cărora el a cumpărat o casă în Moscova pentru 52 de milioane de dolari, i-au determinat pe mulţi să creadă ca plănuieşte să locuiască în Rusia.
Între timp, conflictul se înteţea în Crimeea, unde au sosit susţinători ai noului Guvern care s-au ciocnit cu manifestanţii pro-Rusia. Doi au murit şi mai mult de 30 au fost răniţi.
Zair Akadyrov, editor al ziarului crimeean Argumenty Nedeli din Simferopol, a declarat că jurnaliştii nu aveau acces în Parlamentul din Crimeea datorită unei sesiuni urgente cu uşile închise al cărei subiect a fost referendumul privind autonomia; acesta va fi ţinut pe 25 mai, în acelaşi timp cu alegerile anticipate.
Akadyrov susţine că sute de jandarmi Berkut au patrulat perimetrul clădirii în timpul sesiunii, în ciuda faptul că grupul a fost desfiinţat de Avakov pe 24 februarie.
O sursă cu rang înalt din Ministerul Ucrainean de Externe crede că oamenii înarmaţi care au ocupat clădirile din Crimeea sunt ruşi.
„Aceştia îl vor legitimiza pe Ianukovici, iar situaţia din ţară se va înrăutăţi în timpul zilelor ce urmează, datorită conflictului din Crimeea şi a situaţiei neclare din Parlamentul acestei zone”, a declarat Akadyrov.
În declaraţia sa, Ianukovici a cerut tuturor parlamentarilor care încă îl susţin să vină pe 3 martie în Sevastopol.
Pe 27 februarie, o sursă din Guvern a spus Rusia a fost atenţionată în privinţa intervenţiilor din Crimeea.
Această sursă a declarat că Ministerul de Externe a atenţionat Federaţia Rusă că mişcările neautorizate ale vehiculelor militare reprezintă o violare a înţelegerii bilaterale ce permite existenţa bazei militare ruseşti din Crimeea.
Mai devreme în acea zi, au fost văzute vehicule ruseşti blindate pe coaste sudică şi avioane la frontieră.
Ucraina speră că va rezolva această problemă intern, dar este pregătită să apeleze la terţe părţi pentru o soluţionare diplomatică a conflictului.
„Dacă nu îl rezolvăm singuri, vom încerca să folosim Memorandumul de la Budapesta”, a declarat sursa din Ministerul de Externe. În acordul din 1994 se precizează că Regatul Unit, SUA şi Rusia oferă garanţia integrităţii teritoriale a statului condus de la Kiev.
Ucraina s-ar putea, de asemenea, adresa Consiliului de Securitate al ONU şi să solicite intervenţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
În afară Ianukovici, şi alţi oficiali importanţi din administraţia acestuia sunt anchetaţi. Printre aceştia se numără şi fostul premier Mykola Ayarov, suspectat de infracţiuni financiare.
Alţii sunt acuzaţi de complicitate în crimele în masă, printre care: Andriy Klyuyev, fostul şef al personalului prezidenţial; Viktor Pshonka, fostul procuror general; Oleksandr Yakymenko, fostul şef al Serviciului Ucrainean de Securitate; Stanislav SHuliak, fostul comandant al trupelor Ministerului de Interne.
Noul procuror şef, Makhnitsy a declarat că „aceasta nu este lista finală. Investigaţiile vor continua şi noi nume vor fi adăugate în curând.”
Dacă Ianukovici este condamnat pentru crimă şi infracţiuni financiare, el va fi în închisoare pentru a treia oară. Primele două pedepse le-a servit în tinereţe- în 1967 şi 1970, pentru atac şi furt.
Acest articol este semnat de Christopher J. Miller şi Olga Rudenko.
Traducere de UVT.