La o zi după ce România, Polonia, Bulgaria şi cele trei state baltice şi-au dat acordul pentru găzduirea de arme americane, Consiliul de Securitate al Rusiei a avertizat că România şi Polonia devin automat “posibile ţinte” pentru Moscova prin găzduirea elementelor scutului antirachetă american.
Consiliul de Securitate al Rusiei susţine că acest scut este îndreptat împotriva arsenalului său strategic, în ciuda asigurărilor venite din partea SUA, a NATO cât şi a ţărilor gazdă (România şi Polonia) că acest scut nu este îndreptat împotriva obiectivelor şi capabilităţilor militare ruseşti, susţine Hotnews.ro.
Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a anunţat marţi că tancuri şi artilerie americană vor fi prepoziţionate în România, Polonia, Bulgaria, Estonia, Letonia şi Lituania pentru consolidarea securităţii acestor state şi ca răspuns la mişcările agresive ale Rusiei în regiune.
România va găzdui câteva elemente ale scutului antirachetă american la baza militară care va fi construită până la sfârşitul anului la Deveselu. În această bază, susţine Hotnews.ro, vor fi amplasaţi interceptori balistici capabili se intercepteze rachete lansate din Orientul Mijlociu.
Mai mult, forţele aliate au oferit asigurări Kremlinului că aceşti interceptori balistici, care nu transportă muniţie şi distrug rachetele doar în urma impactului, nu pot periclita arsenalul strategic rus şi securitatea naţională a Rusiei.
Tensiunile dintre Est şi Occident rămân în continuare puternice din cauza crizei din Ucraina, unde rebelii separatişti susţinuţi de Kremlin au capturat mai multe teritorii în estul ţării, după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea în aprilie 2014.
Aceste tensiuni s-au amplificat şi mai mult după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că extinde arsenalul nuclear rusesc cu 40 de rachete balistice intercontinentale noi, ca răspuns la planurile Pentagonului de a staţiona echipament militar greu în estul Europei.
sursa: epochtimes-romania.com
Puie Monta !
Polonia are sprijinul SUA pt ca il merita. Rachete Patriot, F16 block 52, Patriot, submarine, blindate moderne… Bravo lor, o tara care chiar isi respecta numele de membru Nato. Pe noi sa ne fereasca sfantu sa nu mai aiba americanii interes in zona, ca ne mai pazeste Bese-n izmene cu axa lui Washington- Bucuresti-AlfaCentauri.
Aproape ca ne-am speriat… :))))
Comentariile sunt închise.