Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită pe 30 noiembrie. „După zeci de ani de dezamăgiri și nereușite, le spun astăzi românilorde pretutindeni că vom clădi împreună acel loc în care ne vom bucura să trăim, nu din care vom fi tentați să plecăm. Oricât de greu ar fi, oricât de mult timp ar lua și mai ales oricâte sacrificii ar cere, vom întări în societatea românească ceea ce este de așezat, cu viziune, cu calm și răbdare: legea, încrederea în instituții, valorile democrației, tradițiile, toleranța și respectul pentru muncă și carte”, afirmă Iohannis în mesaj.
Mesajul integral al Președintelui ales Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni:
“În curând vom marca 25 de ani de la căderea comunismului. Totodată, anul acesta, odată cu votul istoric din 16 noiembrie, românii au reușit împreună să dărâme un mit, să alunge o vorbă veche despre neputința noastră, să îngroape acel sentiment că totul este pierdut și că țara noastră nu mai are viitor. Îndeplinindu-și datoria de cetățeni, românii din afara granițelor au avut forța și priceperea să dovedească prin vot că România are o mare șansă. Pentru acest exemplu fascinant de solidaritate, eu și românii de acasă le mulțumim și le suntem profund recunoscători.
Acesta nu este doar un capitol din istoria noastra recentă, ci este o dovadă grăitoare despre cum o națiune își regăsește fiii, moment prin care trec, la un moment dat, toate națiunile mari. În definitiv, lecția pe care am învațat-o a fost că nu exista loc oricât de îndepărtat în această lume unde oamenii să nu-și dorească o Românie a lucrului bine făcut.
După ani de dezamagiri și nereușite, le spun astăzi românilor de pretutindeni că vom clădi împreună acel loc în care ne vom bucura să trăim, nu din care vom fi tentați să plecăm. Oricât de greu ar fi, oricât de mult timp ar lua și mai ales oricâte sacrificii ar cere, vom întări în societatea românească ceea ce este de așezat, cu viziune, cu calm și rabdare: legea, încrederea în instituții, valorile democratice, tradițiile, toleranța și respectul pentru muncă și carte.
În încheiere, îi încurajez pe românii de pretutindeni să continue lucrurile bune pe care le fac pentru comunitățile în care trăiesc și pentru țară.
La mulți ani, tuturor românilor de pretutindeni!”
sursa hotnews.ro