Multa lume s-a mirat cand Victor Ponta l-a desemnat pe Titus Corlatean la Ministerul Justitiei, dar cunoscatorii stiu de ce. Sa ne amintim cine este domnul senator PSD, proaspat nominalizat pentru justitie.
In primul rand, Corlatean, ca si Ponta, este unul dintre pupilii lui Adrian Nastase. Evident ca ii este recunoscator pentru cariera politica si diplomatica pe care si-o asuma in CV.
Domnul Titus Corlatean, invitat la TVR Info in data de 21 martie 2012, adica in urma cu o luna si jumatate, spunea ca: “In sistemul magistraturii si in sistemul public sunt probleme mari si va trebui aplicata o balanta comuna pentru toti”, iar despre “Dosarul Zambaccian”- in care este inculpat Adrian Nastase, declara: “O incalcare flagranta a legii in dosarul Zambaccian. Procurorul ar trebui arestat”, in cazul in care Nastase va fi achitat.
Un alt caz flagrant in care a fost implicat Titus Corlatean a fost blocarea Tratatului cu Siria, blocat la Comisia de politica externa din Senatul Romaniei, al carei presedinte este chiar ministrul nominalizat, Tratat care trebuia ratificat pentru extradarea lui Omar Hayssam. Cititi aici detaliile.
Tinand cont de miscarea strategica de la agricultura, prin nominalizarea lui Daniel Constantin si interesele lui Dan Voiculescu in “Dosarul ICA” in care Ministerul Agriculturii este parte, cu termen pe fond la ICCJ, si cea a lui Titus Corlatean la Ministerul Justitiei, ne putem pune un mare semn de intrebare in legatura cu dosarele grele aflate pe rol.
zicea cineva: o sa plangem dupa Boc si Basescu.. nu ca ar fi fost fara pata, dar usl-ul ne va da gata.
CRED CA USL = CHILOTII LUI VOICULESCU
PE O BUCA ESTE PNL, PE ALTA PSD(la stanga) iar partea dintre buci este a lui ALA MICU :)) AIA O TINE CEL MAI STRANS CA PUTE….IAR CELE 2 PARTI SE NECAJESC SA DILUEZE SITUATIA MANJINDU.SE IMPREUNA!
Daca vreti sa nu ajungem inapoi la perioada „Adrian Nastase”, hai sa facem ceva. Sa ne strangem ,sa iesim in strada pentru a democratiza tara si nu a o bolseviza.
Da, asa ar trebui, sa protestam si noi, peste tot in tara, din nefericire (n-am vrut sa cred!) sunt mai multi prosti/mp decat ne putem imagina! Azi o „diploma” cumparata in orice domeniu e luata in considerare – nu conteaza ca „diplomatul” nici nu stie ce a absolvit!!!!
…asta are fata de mafiot comunist de la posta!
Ii mai trebuie cam 100 de ani sa inteleaga si ce inseamna un OM de caracter…fata comuna de mediocru pus pe parvenire cu orice pret!
dec
iata ca
ne mentinem statutul de stat comunist prin bombonel sustinut din umbra de felix care de acum va pune antenele si pe marte ca sa aiba continuitate si in anul 3000 asa ca tovarasi luati din pod manualul lui lenin ….
Domnilor stie cineva despre sentinta in Dosarul lui Adrian Nastase, care trebuia pronuntata azi??????? Eu nu am gasit nici-o informatie nicaieri!!!!
fii linistita au aminato pina pe 10 mai pentru ca bombonel se grabea la sedinta la grivco…scuze la partid
pao de ce va plingeti noul guvern a implementat deja o masura de revigorare a economiei … a creat locuri de munca in loc de 16 ministere vor fi 20 pai nu e bine asta ca masura 0 masura de dreapta cred ca la toamna om avea vreo 40 de ministere asa ca nu va fie frica tot omul de rind va avea un loc de munca plus ca vor reinfinta si sectia de turnatori ca doara seful e felix asa ca veti avea si bani de buzunar peste salar asa ca stati linistiti si asteptati o apropo daca vreti sa aveti si studii universitare veti putea obtine usor o diploma ,,,de asa ca sa prindeti si voi un post in vreun minister …deci tot inainte tovarasi
Sunt scarbit de situatia din tara, bombonel si felix sunt iar pe cai mari este jale mare tiganii au ajuns bogatii romaniei iar romanii cersc in locul lor.Am fost naiv cand am crezut ca se va schimba ceva in romania ma gandeam ca in 3 ani sa ma intorc acasa dar am anulat totul.Am ajuns la o concluzie amara,romanilor le place sa fie mintiti, furati si sa traiasca in saracie cersind mila de la hoti
va fi interesant sa vedem cum va reusi noul guvern sa treaca prin noua recesiune europeana. problema nu este ca ei vor incerca sa ne minta si sa ne fure…cel mai trist va fi daca in toamna, prostimea va alege sa mearga pe mana lor inca 4 ani.
De ce sunteti atat de mirati?
Pentru „cel mai cinstit guvern”, un guvern facut „in 30 de secunde” si in continuare „pe bancheta din spate” in drum spre Brasov lucrurile par a fi OK.
Mai avem lucruri de vazut pana in toamna cand vom vedea daca putem sa dam cu ei de pamant.
Inapoi inca zece ani cu acest nou guvern de hoti
si banditi.
Adrian Nastase MINISTU AL JUSTITIEI!
Si totul o sa fie OK.
Pina la urma si acest guvern reformator a avut incredere in populatie dar populatia a tradat si a iesit in piata strigind :jos Basescu.
vom vedea ce va fi , rominii se vor purta la fel si cu usl daca nu le dai esti al dracu asa ca nimeni nu va avea scapare
@Fane nu umbla cu sopirlica. Care populatie?Rezervistii imbuibati ai lui Dogaru?Sponsorizati De Felix?Asta e populatia Romaniei?
DOMNULE PAUL IONESCU,SA DUCEM PANA LA CAPAT CUGETAREA,EA SUNA ASA:ROMANI,DORMITI LINISTITI,usl-ul VEGHEAZA LA LINISTEA VOASTRA SI LA IMBOGATIREA SI RAZBUNAREA LOR!DE CAPUL LOR SI AL SUSTINATORILOR usl SA FIE!
mai viorica ce sa spun tu mai crezi ca romanii mai stiu ce vor eu cred ca vor vota cu punga cu salariile bugetarilor marite cu pensii reintregite … ei nu se vor uita ca de la anul iara vom intra intrun deficit ca spaga continua cu care am fost obisnuiti timp de 40 de ani ca mai apoi 22 de ani sau obisnuit spunind in sinea lor pai asta este un troc cu minciuna de pe antene si prostirea prin povesti pe otv cu las ca o fii mai bine cu intriga si sporovaieli si trancaneli pe dupa colt …imi pare rau sa spun asta dar vad foarte putini oameni care sa se uneasca si miine …nu acum sa iasa si sa spuna gata ajunge nu va mai vrem pe niciunul gata terminati ati furat da puneti totul inapoi si plecati de aici in corea si continuativa acolo comunismul …da pare ca folsesc un limbaj de lemn asa vor spune multi dar va spun ca acum daca acum nu iesim o sa pornim pe un drum de pe care nu o sa ne mai intoarcem …
Cel mai bun guvern, cel mai curat, cel mai multi ministri, cheltuieli mai mari, cel mai cel obligat sa fie imaculat. Cel mai cel! Mi-e mila de tine natiune romana! Tot mai dormi? A sunat ceasul de mult trezire! De ce stai in lenevire, in deplina amortire? Iti place ce vezi? Iesi sa votezi, dar gandeste-te bine, nu pune stampila pe oricine. Ti-au promis ca nu le-a durut gura, dar la putere tie iti dau cu lingura,iar lor cu polonicul, ti-arunca praf in ochi, sa nu vezi cum te fura, la urma iti si pune pumnul in gura, spunandu-ti ca esti prostime si nu sti ce e bine pentru tine.
Lupul schimba pielea, dar naravul ba! „Sa te feresti totdeauna de acela care te-a inselat o data.”(Publius Syrus)
„Nimic nu-i mai usor decat a insela pe un om onest.”(Baltasar Gracian y Morales),Pentru ca el nu stie sa fie ipocrit. Frunza Verde, e un ipocrit, tupeist, chiar ca locul lui e in USL.
Cine o sa-i aleaga, sa-si aminteasca cum s-au lasat mintiti, sa iasa si sa le ceara socoteala.
După modul în care evoluează lucrurile după căderea guvernului Ungureanu, singura şansă rămàne Preşedintele Băsescu.Dacă va fi anihilat sau demis din funcţie va intra în istorie,alături de E.Constantinescu,ca şi gropar al dreptei în Romània. Debarcarea lui Boc şi numirea lui Ungureanu (acesta din urmă, nefiinnd perceput a aparţine în totalitate coaliţiei-de unde şi un oarecare dezinteres în susţinerea acestuia) càt şi desemnarea lui V Ponta la funcţia de premier,ar putea constituii două greşeli capitale.Ràmàn la părerea că, cu o serie de ajustări,convenite şi cu forurile financiare mondiale,nu ar fi condus la obţinerea unui procent mai mare de 40 de procente a usl-ului la alegerile din noiembrie.Să sperăm că Preşedintele ştie ce face.
Niciodata nu voi crede in bunele intentii ale USLului.inafara de vendeta politica nu stiu.Vor sa schimbe referendumul ca sa-i avantajeze pe ei.Astia isi bat joc de constitutie,de legi de tara.Asta-i adevarata dictatura,vandutii lui satan,sfidand pur si simplu dorinta a 5 mil.de romani.Romani,treziti-va!
Domnule Paul Ionescu upgradam dorintele USL in urma cu 5 minute:”vom schimba legea referendumului cat mai repede”.
Ce ziceau USL-isti,ca ei vor stabilitatea tarii,marirea pensiilor,revenirea salariilor la forma din 2010 si un trai cat mai bun pt. romani? 😆 😆 😆
Acum 20 de minute, tradătorii neamului, UNPR, traseiştii, fripturiştii de până mai ieri au devenit eroii neamului. Susţin guvernul ponta fără rezerve, bineînţeles pentru interesul naţional, pentru stabilitate.
Ponta cu un sictir de zile mari pe el, i-a iertat de păcate. Şi cine va pupa inelul până luni va fi absolvit de orice păcate.
VAI DE SOARTA NOASTRĂ!!!
Până la toamnă este posibil să fim încălecaţi fără drept de apel.
DICTATURA PARLAMENTARĂ SE VA REINSTAURA DE LUNI 7 MAI 2012!!!
Şi vin să vă mai spun odată:
ROMÂNI, DORMIŢI LINIŞTIŢI, USL VEGHEAZĂ!!!
Buna ziua.Nu se mai poate spune nimic.Eu unul nu stiu ce ne mai asteapta,am fost si suntem o tara in care se poate orce,,,,,,,,,,,,,,tara e bogata iar romanii saraci.Baetii destepti se imbogatesc iar multimea saraceste,,,,,,,,,,,,,nu mai stii cu cine sa votezi cum spunea stimabilul de CATAVENCU,,,,,,,,,,,.sA FIM IUBITI,,,,,,,,SI SPER DIN TOATA FIINTA MEA SI RESPECTATI,,
acest guvern este pretul incapacitatii guvernelor PDL de a comunica necesitatea masurilor care au fost luate.. oricat as uri PSD-ul, PDL-ul s-a dovedit a fi un partid cu mari carente de comunicare si de persuasiune..
E clar, Nastase va candida in toamna dragi romani. 😆 😆 😆
Trist dar adevarat ce se intampla,mai mult de atat nici ca se putea face:
la justitie -Coorlatean
la agricultura-Constantin cel mare
la finante-Georgescu cel neputincios(1992_1996)
la invatamant-Dumitrescu cea supusa(senatorilor si deputatilor ce predau la „Cantemir”)
la comunicatie-Nica cel vesnic
la interni- Rus cel invins(de politisti)
la externe-Marga cel Batran
la cultura-Diaconu-starul si steaua norocoasa a DIANEI LUPESCU
Acestia sunt cei mai cinstiti si performanti ministri
Mai e ceva de comentat!!!!
Eu am amutit!
…recomandarile lui adrian nastase..:
„Unii dintre cei care sunt nominalizati sunt fosti ministri cu care am lucrat si eu. Au trecut insa opt ani de atunci.
Ceea ce vereau eu sa le spun membrilor guvernului este ca dupa patru ani de guvernare urmeaza opt ani in care trebuie sa explici ce ai facut la guvernare. De aceea sunt si eu aici (n. la procesul Trofeul Calitatii). Asa ca le transmit urmatoarele: Aveti grija ce semnati si cum construiti o justitie independenta.”
…a inceput sarabanda populismelor…reteaua voicu deja se repozitioneaza….nica…etc…antonescu deja interpreteaza constitutia cum vre el…sa vedeti acum dictatura…sa cred ca acest guvern este cel mai curat sau „lentilele „prin care vad eu sunt murdare…?? ..mirama-si…!!!!
ps….euro a luat-o razna…bucuria lor…!!!
mmddaaa!,interesante declaratii date TVR info Dle Corlatzean,sa te vedem la lucru.
CARACATITZA incepe sa refunctzioneze deja.Yupppiii ce fericitzi sunteti!!!!!!…..sa vedem daca va vor lasa in pace forurile internatzionale…..
…FERMA ANIMALELOR….!!!
http://www.evz.ro/detalii/stiri/monica-macovei-ministerul-transparentei-pare-scos-din-ferma-animalelor-979464.html
Corlăţean = Rodica Stănoiu şi mai obedient.
gata e oficial a fost amanat dosarul lui AN pentru miercuri 10 mai (oare conteaza ca e ziua regelui?….sau faptul ca e la 3 zile dupa votul din parlament?)
http://www.ziare.com/adrian-nastase/condamnat/recursul-in-dosarul-trofeul-calitatii-amanat-1164822
I LIKE Georgiana!multzumesc de info.
x
uite cum a devenit Nasul „un clasic in viata”. E deja citat fara sa se dea sursa bineinteles
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/guvernul-ponta-are-deja-probleme-mari-cu-justitia-1164850
zarurile au fost aruncate, astept sa vad cum se joaca mai departe. Sper sa nu mai traim vremuri interesante, m-am saturat de ele
La fel ca la cultură, nu mă tem de ministrul justiţiei ci de justiţia pe care o va practica.
RAUTACIOSILOR,CE AVETI CU a.n.?VOI CREDETI CA ROMANIA ESTE CUMVA GERMANIA,M.BRITANIE,BELGIA,ELVETIA?NU DRAGILOR DEOCAMDATA ESTE O rusie MAI MICA.SAU UN belarus.SAU……..CONTINUATI VOI….
zi neagra pentru Romanica, guvern de smoala…, cu Scaraotchi in frunte.
…cel mai indoctrinat,orbit si orgolios individ,crescut in sclile psd (trimis de psd),un tip cu scoli inalte nu poate sa gindeasca cum gindeste acest inversunat neocomunist…justitia este jos…acum va fi la 2 m sub asfalt….nu ati vazut cit de vioi a venit nastase la proces…?…numai ca nu n-ea spus „justitia suntem noi”…!!!
http://www.blissmedia.ro/guvernul-ponta-vai-ce-caterinca-de-guvern/
Eram ferm convinsa ca daca dosarele grele ale usl-istilor nu vor fi scoase la rampa la timp,acestea vor fi ingropate pentru totdeauna.Justitia a revenit la teatrul de papusi.De-acum papusarii isi vor dovedi iarasi vasta „experienta” in domeniu.Sa ne fie de bine!S-a stins luminita din tunel,asa ca trenul va trebui s-o ia iarasi in marsarier macar vreo 50 de ani.
TRIST,DAR ADEVARAT.AM MAI SPUS SI VOI MAI SPUNE:INTR-UN LABORATOR,UNDEVA,SE PREGATESTE CEVA F.F.F. URAT SI GROAZNIC!NU-MI FAC ILUZII CA CINEVA VA IESI IN STRADA SA PROTESTEZE,MAI ALES DACA SE VOR ARUNCA VREO CATEVA FIRIMITURI CARE SA-I POTOLEASCA PE NEMULTUMITI,PT CA VREM SAU NU,F.MULTI DINTRE NOI,(NU NEAPARAT DINTRE CEI CARE DIALOGAM AICI,IN AFARA DE CEI CARE SUNT GICA CONTRA)SE MULTUMESC CU CATIVA LEI,PT O BERE,UN PACHET DE TIGARI,UN BILET DE TRAMVAI SAU DE METROU!PE MAJORITATEA ROMANILOR NU-I INTERESEAZA CINE SI CAT FURA,CINE SI CAT MINTE,CINE FACE SAU NU PUSCARIE DINTRE MARII INFRACTORI,DACA SUNT SI EI LASATI SA FURE,CAT DE PUTIN,SE AMAGESC CU CE LI SE SPUN 24 DE ORE DIN 24,CA DE FAPT TOTI POLITICIENII FURA,ASA CA MAJORITATEA SPUN:DA-I DRACU’,TOTI FURA,TOTI SUNT LA FEL!SI ATUNCI INTREB:CUM SA PROCEDEZI CA SA-I LAMURESTI PE CEI CU CREIERELE SPALATE CA NU-I ASA?ASTA VREAU EU DE LA NASUL,SA INCERCE MACAR EL SA DEMONSTREZE CA NU ESTE ASA.SI PT.ASTA,SA INVITE POLITICENI DE LA TOATE PARTIDELE,CA SA FACEM O COMPARATIE INTRE EI.DAR PT ASTA,ESTE NECESAR CA SA PUI TUTUROR INTREBARI TAIOASE,IN ASA FEL INCAT NICIUNUL SA NU AIBA LOC DE INTORS,IAR CAND UNUL(SAU UNA)RADE CA PROSTUL(SAU PROASTA)IN TARG,SA NU FIE LASAT(A)SA BATA CAMPII!SI ACEST RAS IDIOT IL VAD PE LA ALTE POSTURI TV.,SI LA MODERATORI SI LA INVITATI(UNII DINTRE EI)PRIETENII STIU LA CE POSTURI TV.SI LA CE INVITATI MA REFER.AM SPUS SI REPET:MAI VORBIM DUPA CEL MULT 4 LUNI!ASTA NU INSEAMNA CA PANA ATUNCI NU NE MAI SPUNEM PARERILE.SA FIM IUBITI!
La revedere Europa
Din clipa in care a fost nominalizat Ponta ca prim ministru am stiut ca aici se va ajungevai de steaua noastra! Am plans intruna de cand a aparat nepatatul de POnta.Am spus-o si o repet;sunt foarte putini cetateni cinstiti in tara asta,USLul a maculat tot ce era de maculat,cei mai multi sunt spalati pe creier de antenele lui Voiculescu,pe noi,astialalti ne invita sa ne mutam in altaq tara daca nu ne convine.Ei au praduit tara,ei au distrus destine,dar tot ei in tupeul por fara margini,se cred stapanii nostri<nu cumva tot noi,in speranta ca vor reveni la ganduri mai bune,i-am ajutat?Doamne ocroteste-i pe romanii cu adevarat cinstiti si drepti si da-le mintea de pe urma celor care si-au pus in minte sa distruga ultima noastra farama de speranta!
În ultimii trei ani s-a dat liber la justiție să își facă treaba (în guvernarea Tăriceanu,2004-2008 în niciun caz nu s-a putut lucra, vezi dosarele A. Năstase), dar sunt convinsă că toată clientela politică a USL, care au dosare pe rol vor fi achtați, bineînțeles în schimbul susținerii și sponsorizării USL. Ponta poate spune ce dorește dar s=a văzut de la o poștă că fost chemat la apel de Voiculescu și Năstase, degeaba susține pe toate posturile TV. că el este cel care hotărăște, minte , cu cât încearcă să arate asta mai mult asta, cu atât mai mult dovedește contrariul. De acum încolo cel puțin pt. următorii 4 ani nu vor mai fi corupți în USL, iar de conflicte de interese nici nu pote fi vorba la ei și la cei care îi vor susține. Nu vom intra in Schenghen în această toamnă și nici în următorii ani, nu putem să ne dorim să fim europeni cu adevărat pt. că la noi corupția si și mafia sunt în politică, deci nu putem fii acceptați așa .
Poate se vor deștepta românii până în toamnă și vor decide la vot să nu mai acceptăm coruptii să ne conducă, în detrimentul românilor și doar în interesul personal și de clan . Slabe șanse dar mai sper .
P.S. Radu Moraru, sper să nu ne suspende NAȘUL TV. pt. că atunci chiar vom fi pierduți, nu va mai spune nimeni nimic pe niciun post TV., vroiai să ști aseară la anunțarea guvernului dacă mai comentează măcar un alt post TV. despre numirile controversate ale unor miniștrii, nimeni nimic!!!!, deci? unde suntem?
sa continuam sa ne rugam pentru tara noastra! Dumnezeu sa aiba mila de noi si sa lase protectia Lui peste noi! Sa deie intelepciune in tara si sa deschida ochii! Voia Lui sa fie!
De acord Claudiu, dar pana la Dumnezeu, ne mananca sfintii!!!
Incorect. Rostul sfintilor e sa indrepte oamenii pe calea lui Dumnezeu. Aia de care vorbesti sunt draci. O zi buna !
ce-ar fi sa si votam Claudiu? ce-ar fi sa ne convingem prietenii si rudele ca va fi vai de noi cu acesti hotzi „rosii” la putere? ce-ar fi sa iesim si noi in Piata Universitatii?
@ prudent: intradevar ce ar fi daca am iesi si cei care doresc o alta Romanie ? , dar din pacate nu am vazut pana acum sa iasa doar cei care sunt niste oportunisti eu cred ca ar trebui sa mai iasa si atii ca sa vada politicienii ca ma sunt si alte pareri si alte aspiratii in tara aceasta ca ne dorim o alta romanie pentru copii nostri , haideti s-o facem , apropo azi am fost la UPS. si am cerut explicatii de ce nu ni-l dau pe NASU ? dar mi s-a spus ca in functie de solicitari se va lua in seama si aceasta posibilitate , la care eu am intrebat: de posturile noi care au aparut de ce nu ne-a intrebat nimeni? apoi doamna a tras sfioasa din umeri , la RDS unde sunt abonata am depus o solicitare mi s-a dat numar dar dupa parerea mea nu-l vom vedea degrab pe nasu pe RDS
ce sa cautam noi in piata u ?daca, fara sa ne numere cineva ,comunica presei o participare mica…?…
E de rau! Exact de ce ma temeam! E clar ca va fi achitat AN!
Cred ca mai urmeaza D. Morar de la DNA,dat jos,si poate Codruta Kovesi ,si nu ne ramane dcat sa ne minunam de regresul Romaniei. Deja se lupta pt regres ,uitati-va la manifestatia condusa ieri de DOGARU ,care a scos pensionarii militari sa strige „jos Basescu”.Vom trai si vom vedea ,nu vreau sa vad cum astfel de oameni, ne conduc ,sau ,daca o fac sper ca mandatul sa le fie f. scurt.
@Timisoara.acest Dogaru este păpușa gonflabilă a lui Dan Voiculescu.Felix este innebunit de furie,pentru că i s-au cam terminat fondurile,de cind cu criza.Nu se mai poate lipi de nici o companie de stat ,să intermedieze ceva,acolo,iar pe de altă parte timpul trece si dosarul penal REDESCHIS il imple de panică.Desi acuzatiile aduse de procurori sunt aproape tangente de realitate,ca si la Nastase.Ceeace ii va aduce poate o condamnare ,CUM ALTFEL,cu suspendare!
Iar decizia definitivă prin care instanta a bătut in cuie numele de Felix o consideră a fi din cauza Presedintelui care a dat liber la desecretizări.
Combinatia Corlatean – ala micu, ar putea anula procesul motanului securist cu cei 60.000.000 Euro cu care a fraudat statul roman. Poate ca acum romanii sa inteleaga miza pentru care turnatorul doreste suspendarea presedintelui. Si manifestatia de ieri a fost cusuta cu ata alba. Tragic faptul ca o parte din populatie pune botul la aceste manipulari ordinare de sorginte fascista. NU AVEM DREPTUL SA NU RIPOSTAM.
Sincer,ma ingrozesc de ce ne asteapta.Vai de noi!La voi,presa,ne e speranta
la care presa Sanda? vezi tu ceva inafara de Nashul si de Ev.Z?????
Ventrilocul veşnic umezit este ministrul lui Adrian Năstase.
Dacă trece guvernul, justiţia din Romania se va numi „Adrian Năstase”.
Mai bine-l punea direct ministru al justitiei pe Adrian Nastase! Rusine!!!
vedti parerea mamei viitorului prim ministru,parere despre fiul sau este intrun inerviu de prin 2010, e clar ca vom fi facuti spectatori la jaful jmecherilor
…chiar asa! De ce nu l-a pus pe Adrian Tamara Nastase? Nu e el „pionierul” genocidului economic romanesc?
dec
parca dl Basescu zicea ca a fost cel mai bun
prim ministru,sa-l fi reevaluat?
Tupeu fără margini. Te ia cu frisoane
Genial! Nastase, Voicu, Voiculescu…viitorii cetateni „neprinsi” si cinstiti. Vorba cantecului:
„Hai la guvernarea cea mare/cinstit cu cinstit sa ne-adunam…”
Comentariile sunt închise.