Vicepreședintele american Joe Biden a avertizat marți că prețul plătit de Rusia ar putea crește și mai mult dacă agresiunea împotriva Ucrainei va continua, într-un discurs rostit în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), relatează AFP și UNN. În pofida tensiunilor cu Moscova legate de Ucraina, Parisul și Washingtonul încearcă să obțină de la Kremlin, principalul aliat al regimului președintelui Bashar al-Assad, un angajament în favoarea rezolvării politice a conflictului din Siria.
‘Dacă agresiunea rusă va continua, prețul plătit de Moscova va continua să crească’, a declarat Biden, aflat într-o vizită la Kiev, promițând menținerea sancțiunilor occidentale impuse în 2014 împotriva Rusiei, care a anexat peninsula ucraineană Crimeea și este acuzată că acordă sprijin militar rebelilor proruși din estul Ucrainei, transmite agerpres.ro.
‘Sancțiunile nu pot fi ridicate până când Rusia nu își va îndeplini toate angajamentele’ în cadrul acordurilor de pace de la Minsk destinate să aplaneze conflictul din estul Ucrainei, soldat cu peste 8.000 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014, a insistat el.
‘SUA nu vor recunoaște niciodată tentativa Rusiei de a-și anexa Crimeea’, a asigurat Biden, în aplauzele deputaților ucraineni.
SUA și Uniunea Europeană au impus sancțiuni Rusiei după anexarea Crimeii în martie 2014, care au fost înăsprite pe fondul conflictului din estul separatist prorus al Ucrainei, unde Moscova neagă orice implicare.
În timp ce o acalmie relativă s-a instalat pe frontul de est de la începutul lunii septembrie, iar criza ucraineană a trecut pe un plan secund pe agenda internațională pe fondul conflictului sirian, autoritățile de la Kiev recunosc că le vine tot mai greu să-i convingă pe aliații lor europeni să mențină aceste sancțiuni.
Biden a sosit duminică seara în această a patra sa vizită în republica ex-sovietică, după mișcarea de protest proeuropeană din Maidan care a dus la fuga președintelui prorus Viktor Ianukovici și la o criză fără precedent între Ucraina și Rusia vecină.