Curg ideile şi judecăţile după atentatul din Paris direct proporţional cu stângăciile şi impotenţa autorităţile franceze în procesul de urmărire a asasinilor. Din perspectivă jurnalistică, discuţia se poartă între două argumente:
1 -Exagerarea libertăţii de exprimare poate fi şi sursă de atacuri teroriste precum cel din redacţia Charlie Hebdo; 2 – Teama de terorism, de crimă, de violenţă nu trebuie să sugrume libertatea de exprimare, chiar şi atunci când ea depăşeşte limitele obişnuite şi riscă să provoace reacţii radicale.
Sunt categoric de partea celor care susţin ideea de la punctul 2! Colegul Adrian Halpert a preluat pe Reporter Virtual un articol semnat de mai tânărul confrate Cristian Delcea, în „Adevărul”. Un text emoţionat a căruie esenţă duce însă la punctul 1, de mai sus: nu poţi scrie chiar orice despre oricine (vezi caricaturizarea profetului Mohamed de mai sus), căci exagerările pot naşte exagerări. Iată ce scrie jurnalistul de la „Adevărul”:
Am zeci de prieteni pe Facebook, ziarişti, care şi-au pus la poza de profil marca lor de solidaritate, însumată în cuvintele „Je suis Charlie“.Nu, nu sunteţi „Charlie“, vă cunosc. Sunteţi nişte ziarişti care, înainte de a scrie un text despre lumea islamică, veţi vedea documentare, veţi citi cărţi şi articole şi poate chiar Coranul. În niciun caz nu veţi scrie „Le Coran c’est de la merde“.Sunteţi ziarişti care ştiu unde e graniţa între libertatea presei şi prostie. Între umor şi degradare. Între jurnalism şi marketing publicistic agresiv şi epatant.
Pentru că am încă privilegiul de a spune ce cred înainte să mă întâlnesc cu un glonţ în ţeastă, îmi permit să-l contrazic pe junele coleg. Da, poţi scrie şi „Le Coran c’est de la merde“ (Coranul este un rahat)! Sigur, vei deranja mulţi musulmani, dar lumea ta, civilizaţia occidentală, este cea care îşi asigură dreptul de a exagera. Drept pentru care, desigur, ai toate şansele de a suferi consecinţe în cofragul prevăzut de regulile vieţii noastre cotidiene. Iar asta înseamnă nu gloanţe din partea celor lezaţi de băşcălia pentru Mohamed, ci consecinţe produse de cadrul democraţiilor noastre: procese în justiţie, daune morale, oprobiul comunităţii musulmane, proteste de stradă, plângeri din partea ambasadelor etc etc. Democraţia are marele păcat de a permite exagerări pentru care aceeaşi democraţie a prevăzut antidot în lege şi în represalii de natură morală. „Neadaptaţii” la societatea legii sunt cei care sar de pe fix şi bagă glonţ pe ţeavă, dar ce vină avem noi sau cei de la Charlie Hebdo pentru asta?
Este o jumătate de adevăr să prezinţi doar caricaturi anti-islam. Priviţi, de pildă, caricatura alăturată, un atac cu trei ţinte: politicienii care au legalizat mariajul homosexual, comunitatea gay şi religia creştină ca parte a „peisajului” ironizat („le saint esprit” – Sfântul Spirit). Charlie Hebdo nu e o publicaţie antimusulmană, ci anti-ipocrizie, anti-manipulare, anti-prosteală. Caricaturi precum cea prezentată de colegul Delcea nu sunt atacuri la islam, ci palme date celor care se folosesc de islam pentru a sminti minţile adepţilor respectivei religii. Iar smintire înseamnă inclusiv racolarea celor mai săraci cu duhul, spălarea absolută pe creier şi transformarea lor în bombe umblătoare. Caricaturile Charlie Hebdo sunt mai degrabă „şocuri” pentru eliberarea minţilor posedate de fundamentalismul religios. De trezire.
Satira lor e formă de resuscitare pentru a-i rupe pe cei sedaţi de sursa manipulării religioase. Iar musulmanii nu sunt singurii din „vitrina” umoristică de la Charlie Hebdo. E plină arhiva de caricaturi împotriva catolicismului, a simbolurilor credinţei noastre creştine, de pildă. N-au „scăpat” de beştelire publicistică nici Iisus, nici Fecioara Maria (vezi foto alăturat), nici Moş Crăciun. Şi ce-ar fi trebuit să se întâmple? Să facem chetă nişte grenade pentru că ne-au lezat credinţa ortodoxă, catolică sau protestantă? În plus, Charlie Hebdo a „înţepat” peste tot unde lumea noastră cultivă minciuna profitabilă. Împotriva populismului, naţionalismului, liberalismului, socialismului, corupţiei, bogăţiei, sexului etc etc.
Nu sunt deloc adeptul acestui gen direct şi chiar umilitor, dar îi recunosc puterea de a mişca minţile celor blocaţi în adevăruri absolute. Musulmane, creştine, populiste, majoritare. Charlie Hebdo scurtcircuitează dureros, dar doar aşa te poate pune pe gânduri. Este o oglindă nesuferită pentru conştiinţa de sine. Pe care, desigur, o poţi folosi cum vrei, dar nicidecum prin a răspunde cu un Kalaşnikov în contul a câtorva desene. Nu-ţi place Mohamed stând capră? Bon, atunci desenează-l şi tu Iisus la orizontală. Sau ridică-ţi profetul în slăvi după cum crezi de cuviinţă şi cum îţi permite puterea ta creatoare. Dar nu lua viaţa celui care ţi-a lezat convingerile. ADEVĂRUL tău nu trebuie SĂ OMOARE adevărul lui. Asta e lecţia TOLERANŢEI pe care demonii cagulaţi n-au învăţat-o.
A spune că exagerarea libertăţii de exprimare trebuie ajustată de teamă sau dintr-o justă conduită etică înseamnă a nu recunoaşte imperfecţiunile lumii noastre. Noi nu ne conducem după legea talionului, ci după Coduri Penale şi Civile. Atâta vreme cât caricaturile nu contravin societăţii democratice, ele AU DREPTUL să existe, indiferent că ne plac sau nu. Nu-i nevoie să tragem în cei care asigură imperfecţiunea vremurilor noastre încă libere. Charlie Hebdo are tot dreptul să-şi croiască existenţa după cum vrea, atâta vreme cât nu încalcă legea. Caricaturile lor pot fi greţoase, dar au rostul lor într-o lume care e chemată să evolueze. Iar evoluţie înseamnă inclusiv persiflarea dogmelor, demolarea adevărurilor absolute, eliberarea sufletelor de obsesii turnate în creiere nevinovate de barbari fără niciun Dumnezeu. Lumea de mâine, a fetiţei din redacţia lui Cristian Delcea, ar putea fi mai paşnică, mai sigură şi mai fericită dacă voci precum Charlie Hebdo se vor auzi în continuare. Poate aşa vor exista tot mai puţini asasini dispuşi să ia vieţi în numele unor”adevăruri absolute” ce le-au fost vârâte în minţi de patroni religioşi – adevăraţii destinatari ai caricaturilor Charlie Hebdo…
sursa reportervirtual.ro
