japonia - cutremur

UPDATE: Seria de cutremure survenită de joi în sud-vestul Japoniei a provocat cel puțin 41 de morți și echipele de salvare se tem de noi replici și un bilanț mai grav, cu oameni care trăiesc îngropați sub dărâmături, relatează sâmbătă AFP.

–-

Bilanțul ultimului seism de 7,3 grade din Japonia a crescut la cel puțin 19 morți și peste 1.000 de răniți după un precedent cutremur care a ucis nouă persoane, potrivit autorităților locale, citate de agerpres.ro

Alte zeci de persoane au fost prinse sau îngropate sub dărâmături, iar guvernul urma să crească numărul forțelor trimise în sudul insulei Kyushu la 20.000 în următoarele două zile, relatează DPA.
Cutremurul, estimat inițial la 7,0 grade, s-a produs după ce un alt seism cu magnitudinea 6,5 a provocat moartea a nouă persoane și a rănit peste 1.000, joi, în aceeași regiune.

Cutremurul din noaptea de vineri spre sâmbătă s-a produs la ora locală 01.25 (vineri la ora 16.25), cu epicentrul în prefectura Kumamoto, la o adâncime de 12 kilometri, și a fost urmat de o serie de replici.

japonia - cutremur

Mai multe locuințe și clădiri au fost avariate în orașul Mashiki din prefectura menționată. Imaginile transmise de televiziuni au arătat și drumuri surpate, o alunecare de teren masivă în satul Minamiaso, la 20 de kilometri est de Mashiki, și un pod de 200 de metri prăbușit în localitatea Uto, la cinci kilometri de mare. Aeroportul Kumamoto, situat la 15 kilometri nord-vest din Mashiki, a fost închis după prăbușirea tavanului.

În prefecturile Kumamoto, Miyazaki și Oita, cutremurul a provocat întreruperi ale curentului electric și ale alimentării cu apă pentru sute de mii de gospodării, a transmis agenția japoneză de presă Kyodo. Aproape 70.000 de persoane au fost evacuate și stau la adăposturi temporare în prefectura Kumamoto, conform aceleiași agenții de presă.

japan-cutremur

După cutremurul de joi seara cu magnitudinea 6,5 s-au produs mai mult de 260 de replici, conform Kyodo.

Guvernul a anunțat că nu au fost semnalate anomalii la trei centrale nucleare din apropierea zonei afectate.

Mișcările seismice din această săptămână au fost cele mai puternice de la cutremurul din 11 martie 2011 care a provocat și tsunami și care a determinat Japonia să oprească toate reactoarele funcționale în lunile care au urmat, amintește DPA. Cele două dezastre naturale care au lovit țara simultan au ucis aproximativ 18.500 de persoane și a declanșat cel mai grav accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi, conform agerpres.ro