Autoritățile sovietice au provocat intenționat Marea Foamete, confiscând rezervele de alimente ale țăranilor. În unele raioane, procentul celor care sufereau de distrofie din cauza foametei ajungea la 80 la sută din populație.
Unul dintre cele mai crunte episoade din istoria Basarabiei s-a petrecut în anii 1946 – 1947, când această provincie românească a ajuns din nou sub ocupație rusească. Este vorba de episodul cunoscut sub numele de Marea Foamete. Aceasta a fost provocată intenționat de autoritățile de la Moscova, care aveau deja o experiență bogată în acest tip de crime, acumulată în Holodomorul din Ucraina. Populația românească din Barasabia a fost supusă intenționat înfometării, pentru a fi umilită, după ce România fusese învinsă de coaliția formată din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Uniunea Sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, Marea Foamete a avut și o dimensiune care ține de registrul crimelor împotriva umanității.
Rușii au dorit să piară un număr cât mai mare de români basarabeni, în special cei din clasa țăranilor, care era cea mai conservatoare și cea mai puțin permeabilă la ideologia bolșevică. Caracterul intenționat al provocării Marii Foamete este demonstrat de faptul că autoritățile sovietice au confiscat toate rezervele de alimente ale țăranilor basarabeni. Consecințele Marii Foamete din anii 1946 – 1947 au fost cumplite. Potrivit documentelor oficiale ale autorităților sovietice, în acea perioadă, în Basarabia au fost semnalate 39 de cazuri de canibalism!
De asemenea, un procent însemnat din populația Basarabiei a ajuns să fie distrofică, deoarece masa musculară a oamenilor se topise din cauza lipsei hranei. În mod obișnuit, între 10 și 15 la sută din românii basarabeni sufereau de această afecțiune, dar erau unele raioane unde procentul distroficilor ajungea la 80 la sută din totalul populației.
Care au fost cauzele Marii Foamete
Istoricii consideră că au existat mai multe cauze ale Marii Foamete. Una dintre cauze a fost reprezentată de distrugerile provocate de război și de jafurile Armatei Roșii. În plus, din multe comunități lipseau oamenii care fugiseră din calea rușilor și se refugiaseră în România. De asemenea, au fost mulți basarabeni înrolați cu forța în Armata Sovietică, iar lipsa forței de muncă a dus la scăderea producției agricole. A contat faptul că, deja, unele comunități fuseseră văduvite de cei mai destoinici gospodari, deportați de ruși în iunie 1941, înainte de intrarea României în război. Un alt factor a fost seceta cumplită care se abătuse asupra Basarabiei. Însă cel mai important factor al declanșării Marii Foamete a fost politica deliberată a autorităților de la Moscova.
Cote uriașe la recolta pe doi ani
Rușii au decis să impună cote uriașe gospodarilor basarabeni care încercau să își păstreze pământurile. Măsurile dure au debutat în martie 1944, când o parte a Basarabiei a fost ocupată din nou de armata sovietică. În teritoriul ocupat, guvernat din capitala temporară de pe malul Nistrului, de la Soroca, sovieticii au decis să perceapă cotele uriașe de alimente nu doar pe anul în curs, ci și pe anul 1943, când Basarabia era sub administrație românească. Nivelul cotelor era imposibil de atins.
Astfel, în condiții de război, cu rechiziții făcute de armatele care se luptau și cu jafurile inevitabile în aceste condiții, în județul Tighina, o gospodărie țărănească individuală care cultiva un teren cu suprafața de douăhectare era datoare să ofere statului sovietic, fără plată, în fiecare an, 40 de kilograme de carne, 120 de ouă și 100 de litri de lapte. Atunci când gospodarii nu reușeau să predea cantitățile impuse de alimente, năvăleau comisarii sovietici. Aceștia confiscau tot. În multe sate, ei măturau hambarele și podurile în care gospodarii basarabeni își păstrau cerealele, astfel că aceștia nu rămâneau nici măcar cu semințele necesare plantării de noi culturi în primăvara următoare.
În aceste condiții, gospodarii basarabeni primeau pâine, coaptă din propriile lor cereale, doar dacă satele în care locuiau își predaseră întreaga cantitate de alimente impusă de sovietici. În vară, basarabenii au început să mănânce în principal ierburi, unele dintre ele sălbatice. În iarnă, situația s-a agravat, iar 200.000 de persoane au murit, pur și simplu, de foame. În unele sate au izbucnit revolte deschise. Oamenii, înnebuniți de foame, s-au ridicat împotriva baionetelor sovietice, iar în sate precum Brânzenii Vechi din raionul Orhei sau Marienfeld din raionul Cimișlia, au jefuit depozitele de cereale unde erau ținute alimentele care le fuseseră confiscate. În alte sate, oamenii au fost dezumanizați de foame și au recurs la acte de canibalism.
Documentele oficiale sovietice au înregistrat 39 de astfel de cazuri. Acestea au fost semnalate în satele Milești din raionul Nisporeni și Cozadia din raionul Taraclia. Situația cea mai gravă era cea din sudul Basarabiei, acolo unde seceta fusese cea mai cumplită, după cum reiese din studiul documentelor păstrate în arhivele din Chișinău. „Zonele din sudul Basarabiei au fost cele mai afectate. Pe lângă secetă, exista ceea ce azi am putea numi o foamete organizată.
Oamenii şi-aşa nu aveau ce mânca, dar mai veneau şi comuniştii să le ia surplusul de roadă. Erau situaţii, când, după ce-au dus la stat ultimii saci cu grâne – pentru că altfel înfundai Siberia sau erai închis – mai veneau reprezentanţii puterii, se suiau în pod şi măturau podul de grăunţe de grâu. La luau şi ultimul bob. Pe nimeni nu interesa dacă mai ai cu ce te hrăni sau nu“, spune conf. univ. dr. Vitalie Ojovan, istoric, șeful Catedrei de Bioetică şi Filosofie a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie din Chişinău, citat de doxologia.ro.
Foametea organizată
Faptul că Marea Foamete a avut un caracter pur criminal este dovedit chiar de rapoartele oficiale ale sovie-ticilor. În anul 1946, cel în care zeci de mii de oameni au murit de foame, Republica Socialistă Sovietică Mol–dovenească depășise planul fixat de autoritățile de la Moscova în privința producției de unt, ulei, carne și conserve. Însă toate aceste alimente plecau în Rusia. Vitalie Ojovan relatează faptul că bunicii săi au supraviețuit, la fel ca alte zeci de mii de oameni din nordul și din centrul Basarabiei, cu hrană pentru porci. Mai exact, cu ghinde. Oamenii au învățat să adune ghindele stejarilor din pădurile care se întind în aceste zone ale Basarabiei. Ei le măcinau și făceau făină, pe care o amestecau cu puțină făină de grâu, secară sau porumb pe care reușiseră să o ascundă de ruși gospodarii basarabeni. Din acest amestec, oamenii fier-beau un soi de mămăligă. În sudul Basarabiei, unde pădurile sunt mult mai rare, oamenii au început să mănânce buruienile din stepă. Au urmat câinii, pisicile, caii morți din diferite motive, apoi, când nu au mai găsit leșuri de animale mari cu care să se hrănească, oamenii au început să vâneze șobolani.
Au urmat apoi cazurile de canibalism. Oamenii erau, pur și simplu, scoși din minți de foame și atunci au devenit antropofagi. Cel mai adesea, se hrăneau cu trupurile unor consăteni care muriseră din diferite cauze. Însă au fost și cazuri în care, de exemplu, unul dintre săteni și-a chemat vecina în casă, a omorât-o și a mâncat-o. Există o serie de mărturii cutremurătoare ale basarabenilor, publicate în volumul „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldove-nești, 1940 – 1950“, publicat în anul 2006, la Chișinău, de către istoricul Valeriu Păsat, membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova.
Publicista Otilia Bălinișteanu a publicat o selecție fragmentară a acestor mărturii, care, din motive etice, nu reproduce numele celor în cauză, ci doar raioanele din care provin. „Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…“, relata cineva din raionul Kotovsk. O altă mărturie, a unui basarabean din raionul Dubăsari, arăta că „La noi foarte mulţi au murit de foame şi continuă şi acum să moară. Oamenii mănâncă cai morţi, ţistari şi alte scârboşenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni…“.
Citiţi mai mult pe: romanialibera.ro
