george-marcuTribunalul Bucureşti a hotărât ieri cercetarea în stare de libertate a lui George Marcu, preşedintele ANL şi a celorlalţi trei acuzaţi că au prejudiciat Spitalul Obregia cu 5,2 milioane de lei.

„Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii”, a comunicat Poliţia Română. Lucrările de reparaţii şi construcţii ale imobilului ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive şi de cesionare a societăţilor prestatoare către terţi, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.

Plângere veche de doi ani

Curtea de Conturi a României a formulat plângere penală împotriva lui George Cristian Marcu, pe 16 decembrie 2010, după un control efectuat în acelaşi an, în urma căruia a constatat un prejudiciu estimat la 10.575.675,72 de lei.

Controlul a descoperit că la data de 31 decembrie 2009, mai mult de jumătate din obligaţiile totale de plată nu erau înregistrate în evidenţa contabilă a spitalului.

În acte, aşa cum se ţineau ele la spital, totul părea a fi în regulă, fiecare leuţ din bugetul aprobat părând a fi fost chivernisit cumsecade. În realitate, managerul George Marcu nu înregistra în contabilitate facturile emise de firmă şi confirmate de spital dar încheia, în acest timp, cu firmele, procese verbale prin care recunoştea lucrările sumele şi stabilea eşalonări la plată pentru sumele care nu figurau în contabilitate. De pildă, una dintre firmele care au lucrat cu Marcu a prezentat, în timpul controlului Curţii, trei facturi în original, emise în 2009, semnate şi ştampilate de directorul tehnic al spitalului dar fără număr de înregistrare în registratura spitalului.

Suspiciuni de premeditare

Controlorii Curţii au eliminat ipoteza neglijenţei, pe motiv că aceasta nu se poate întinde pe mai mulţi ani, ca în cazul fostului spital 9. Orice greşeală ar fi fost săvârşită, altfel decât cu rea intenţie, Marcu ar fi aflat-o cu ocazia inventarierii anuale a patrimoniului. Faptul că nu a „descoperit” nimic ridica suspiciunea, spun surse din Curtea de Conturi, a premeditării spolierii spitalului.

Aroganţă şi tupeu

După trei ani de activitate, economistul Marcu a fost schimbat din funcţie deoarece nu îndeplinea condiţia minimă legală (medic primar sau cadru didactic universitar) şi numit directorul financiar al spitalului. Calitate în care s-a opus oricărei încercări a noului manager, Monica Boer, de a restabili legalitatea inclusiv aceea de inventariere a patrimoniului spitalului. „Nu suntem la puşcărie. Ordine de genul acesta daţi cui vreţi dvs., nu sunteţi stăpânul meu”, a scris Marcu pe cererea Monicăi Boer. Aceeaşi aroganţă şi „transparenţă” a avut-o Marcu şi în declaraţia de avere depusă ca preşedinte al ANL (în care a fost promovat în ciuda celor de mai sus) unde şi-a „declarat” veniturile „conform fişei fiscale”.

 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.