Fostul senator al Partidului Național Liberal, Sorin Roșca Stănescu, opinează într-un material postat pe blogul personal care ar fi adevărata scânteie care a declanșat războiul dintre actualul șef al PSD, Victor Ponta și fostul lider al social- democraților, Mircea Geoană.
SRS este de părere că războiul Ponta- Geoană se poate rezuma la situația ”casa la schimb pentru partid”. În urmă cu doar câteva zile, Mircea Geoană a fost evacuat din casa unde a locuit în ultimii 10 ani, imobil care era în subordinea Guvernului României. Fostul liberal punctează că Ponta a reușit să îl arunce în strada pe Mircea Geoană, iar acesta intenționează să îi ia partidului, prin scindarea acestuia.
„Casa la schimb pentru partid.
Nu este nici un fel de gluma. Ca dovada, in disputa au intervenit fostii presedinti ai PSD. Ion Iliescu si Adrian Nastase. Victor Ponta i-a luat casa lui Mircea Geoana. Sub forma de represalii. Iar Mircea Geoana, la randul lui, vrea sa-i ia partidului lui Victor Ponta. Tot sub forma de represalii.
Intentia premierului s-a materializat. A reusit sa il arunce in strada pe fostul presedinte PSD care, in mod transparent, a anuntat ca devine rivalul acestuia, fiind disponibil pentru a prelua conducerea socialistilor. A fost suficient. Pentru ca marele democrat Victor Ponta sa ia masuri administrative. Sa isi utilizeze prerogativele de premier pentru a-l arunca in strada pe Mircea Geoana. Ma rog, vorba vine.
Pentru ca Mircea Geoana statea intr-o vila RA-APPS pe care, conform legii, nu avea dreptul sa o ocupe. Dar gestul ca atare al premierului nu poate sa treaca neobservat. Si nici nesanctionat. Pentru ca el demonstreaza o hiba mare de caracter pe care am regasit-o si in alte ocazii la acelasi Victor Ponta.
Fapt este ca dupa ce i-a fost confiscata vila, Mircea Geoana a devenit si mai motivat pentru ca, printr-o miscare retro, sa incerce sa preia din nou conducerea PSD. O miscare care, in acelasi timp, este si de invaluire. Fiindca Geoana ameninta cu formarea unui nou partid. Un fel de socialisti mai adevarati decat ceilalti. La fel cum Tariceanu promitea un fel de liberali, mai liberali decat liberalii”, a precizat SRS pe blogul personal.
Totodată, fostul senator al PNL este de părere că în PSD este ”o fierbere mare”, având în vedere că Iliescu și Năstase au ieșit cu declarații publice în care l-au criticat, indirect, pe Victor Ponta pentru decizia de a-i exclude pe Vanghelie și Geoană.
”E fierbere mare in PSD. Nu intamplator, doi politicieni, carora nimeni nu le poate contesta experienta si intelepciunea, Iliescu si Nastase, au simtit nevoia sa ia, in mod public, temperatura acestui partid. Si sa afirme, pe sleau, ca Ponta a procedat nedemocratic.
In felul acesta, covorul rosu incepe sa fie si mai clar intins pentru un al treilea. Pentru un tanar lup PSD”, a conchis SRS.
sursa psnews.ro