Istoricul Alex Mihai Stoenescu,a dezvăluit în emisiunea „Lumini şi umbre”, moderată de directorul general al cotidianului „Evenimentul zilei”, Dan Andronic, difuzată pe postul B1TV, că fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu a participat la mai multe întruniri ale Mişcării Legionare, duşmanii declaraţi ai comuniștilor.
Stoenescu a povestit că decedatul poet Adrian Păunescu i-ar fi povestit cum a aflat chiar de la Nicolae Ceauşescu că fostul dictator a avut un frate în Mişcarea Legionară. „Ceauşescu avea un frate în Mişcarea Legionară şi a fost dus pe la vreo trei manifestaţii şi şedinţe. Păunescu mi-a confirmat, de fapt, lucruri pe care le ştiam.”, a relatat Alex Stoenescu.
Fostul dictator comunist se considera, chiar „expert” în istoria Mişcării Legionare. „ I–a atras atenţia lui Păunescu că este o diferenţă între Mişcarea Legionară a lui Codreanu şi Mişcarea Legionară a lui Horia Sima”, a adăugat istoricul. Acesta a mai relatat că cel care ştia de „vizitele” la întrunirile legionarilor era fostul ministru de Interne Alexandru Drăghici, cel care a fost îndepărtat din funcţii şi degradat, odată cu ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu la putere.
sursa: flux24.ro
Comentariile sunt închise.