Cazul fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, tinde să se transforme într- o adevărată telenovelă. După ce a fost acuzat că lua mită în cimitir, acum procurorii DNA au găsit, în seiful lui Darius Vâlcov, 3 lingouri de aur.
Procurorii au găsit cele 3 lingouri de aur și coincidență (atenție, coincidență!), Darius Vâlcov a fost șeful Comisiei parlamentare pentru Roșia Montană.
În vremea în care își desfășura activitatea această Comisie se zvonea, prin subteranele Parlamentului, că cei de la RMGC ar încerca să „umble” la membrii Comisiei, afirmă stiripesurse.ro
La final, raportul a fost unul de respingere a legii, dar totul s-a jucat politic. Pe vremea respectivă funcționa USL, iar liberalii au jucat atât de tare încât ar fi fost dispuși să rupă alianța, dacă nu picau proiectul pentru Roșia Montană.
Tot în 2011, pe atunci încă politicianul Lavinia Şandru (soţia lui Vâlcov), azi moderator tv, cerea Referendum pentru Roşia Montană.
Comentariile sunt închise.