În cazul în care Statul Islamic va executa pilotul iordanian ţinut ostatic de către jihadişti, toţi prizonierii ISIS din Iordania vor fi spânzuraţi, conform Daily Mail.

Pilotul iordanian Muath al-Kaseasbeh este ţinut ostatic de către Statul Islamic, alături de japonezul Kenji Goto.

Ameninţarea vine după ce joi a expirat termenul limită pentru un schimb de prizonieri, iar Iordania ceruse o dovadă clară că pilotul iordanian este încă în viaţă.

Iordanienii se tem că Muath al-Kaseasbeh a fost, deja, ucis, caz în care autorităţile de la Amman susţin că vor judeca şi executa toţi prizonierii jihadişti pe care îi deţin.

Al-Kaseasbeh, în vârstă de 26 de ani, a fost capturat în decembrie, după ce avionul său s-a prăbuşit în oraşul sirian Raqqa.

sursa evz.ro

Comentariile sunt închise.