Cu vreo două luni în urmă, mai precis sîmbătă, 2 aprilie 2016, postam pe cristoiublog.ro un text al cărui titlu înțepa puțin un clișeu de propagandă ciubotecească, amintind de cea din vremea Războiul din Est, pe cale de a înflori în România:
„Mă autodenunţ: Am dat un interviu la Rossya 1, televiziunea de stat a Federației Ruse!”
Chiar din primele rînduri schițam împrejurările în care am ajuns să dialoghez cu o echipă de reporteri trimiși în România de unul dintre cele mai puternice posturi rusești de la ora actuală:
„Dau un interviu pentru Rossya 1, televiziunea de stat a Federației Ruse, în Parcul Academiei. Din cîte înțeleg, fac o anchetă mai amplă în statele aderate la UE în ultimul val. E o echipă condusă de o blondă ruptă parcă din literatura de aeroport despre femeia rusă.
De fapt nu e un interviu, ci un material din care ulterior, în redacţie, la Moscova, se vor rupe bucăţi, pentru a fi plasate în diferite locuri ale unui amplu reportaj despre avantajele şi dezavantajele admiterii noastre în Uniunea Europeană. Înainte de a începe tărăşenia o întreb pe reporteriţă dacă a avut dificultăţi în intervievarea românilor de rînd, deoarece mi-a spus că echipa a sondat părerea multor simpli cetăţeni.”
Pentru a fi mai convingător, aduceam și dovada: fotografii care mă surprindeau în flagrant delict de colaborare cu rușii!
Arătam în comentariul meu că din România mai fusese intervievat Traian Băsescu.
Deși aveam de pe atunci pozele cu Traian Băsescu dînd interviul cu pricina, nu le-am publicat, deoarece nu le primisem de la Traian Băsescu. Acum însă, cînd am aprobarea lui Traian Băsescu, le public în premieră.
Șefa echipei îmi explicase că preferaseră oamenii simpli politicienilor și jurnaliștilor.
Au trecut două luni de la textul apărut pe cristoiublog.ro.
Evident, am uitat de interviu, cum de altfel uit de toate producțiile mele jurnalistice, supuse efemerului nu numai în memoria colectivității, dar și în memoria mea.
Pe 30 mai 2016, un portal de știri din Republica Moldova, Unimedia, una dintre instituțiile media antirusești din Basarabia, a publicat știrea potrivit căreia pe 1 iunie 2016, Rossya 1 va difuza documentarul intitulat Capcana europeană, realizat în România. Știrea, preluată de presa noatră în stilul copy-paste, se referea la un fel de promo dat pe post de Rossya 1 pentru emisiunea de pe 1 iunie 2016.
Știrea de pe Unimedia era făcută să mă neliniștească.
Din cuprinsul ei se înțelegea că toți românii care dăduseră interviuri pentru acest documentar erau niște trădători de țară sau, cum ar fi spus Mareșalul Antonescu, niște Trădători ai Cauzei Crucii pentru arginții bolșevicilor.
Dădusem un interviu pentru acest documentar.
Mă așteptam ca după difuzarea documentarului Divizia Presă a Binomului SRI- DNA, cea care stă de strajă ca nu cumva în presă să scoată capul vreun trădător de țară, să se năpustească asupra mea.
Spre uimirea mea nu s-a întîmplat nimic.
Curios, am făcut rost de Stenograma emisiunii.
M-a ajutat în întreprinderea asta agenția de presă Rador. Atentă la tot ce e interesant din punct de vedere jurnalistic, Rador realizase Stenograma emisiunii de la Rossya 1 și o pusese pe flux.
Scăpasem de demascarea ca dușman de clasă din partea Diviziei Presă, pentru că:
1. O data difuzată știrea despre emisiune, livrată presei noastre de cine trebuie, colegii noștri de unitate nu se mai osteniseră să afle ceva despre emisiunea propriu-zisă. Prin urmare, despre emisiunea propriu-zisă nu s-a mai scris în presa română.
2. Realizatorii emisiunii nu dăduseră un cuvînt din interviul meu.
Din cel dat de Traian Băsescu, dăduseră unele fraze, dar, așa cum voi arăta mai jos, scoțîndu-le din context, pentru a le ieși tendențiozitatea propagandistică.
Spre deosebire de patrioții cu epoleți din presa noastră, urmăresc mișcările Moscovei din ultimul timp cu un ochi rece, de publicist, interesat să afle adevăruri și nu să facă propagandă de sergenți majori. Relația cu Rusia, tot mai încordată în ultima vreme, în vecinătatea provocărilor, e o problemă pentru România, una dintre cele mai mari avînd în vedere situarea noastră în avangarda noului Război Rece dintre SUA și Rusia. Rezolvarea problemei nu poate fi făcută însă prin transformarea presei din România în comando de hăuliri propagandicești i sub nivelul moletierelor, amintind – repet – de propaganda antonesciană din anii Războiului din Est, ci prin informații corecte despre Moscova și mai ales prin analize lucide ale politicii adoptate de Federația Rusă sub Vladimir Putin, analize care nu pot exclude referirile la trecutul mai mult sau mai puțin depărtat al URSS.
Din acest punct de vedere, Stenograma emisiunii de la Rossya 1 mi se pare un document excepțional din punct de vedere deopotrivă istoric și politic.
Citind-o ca un publicist cunoscător al obsesiilor rusești, perfect exprimate chiar de marii scriitori ruși, dar și al viziunii rușilor de azi asupra lumii, mă grăbesc să evidențiez cîteva realități desprinse din această emisiune:
1. Emisiunea se adresează rușilor și nu românilor sau altor popoare telespectatoare. Prin urmare ea dă seamă atît de țintele propagandei interne a Regimului, cît și de stările de spirit ale rușilor de azi.
2. În partea dedicată instalării Scutului în România și Polonia vom întîlni trimiteri la una dintre cele mai mari spaime din Istoria Rusiei: Ce a încercuirii. Multă lume se întreabă de temeiurile sprijinului de care se bucură Vladimir Putin în Rusia, în pofida derapajelor antidemocratice ale Regimului. Emisiunea ne dă un răspuns. Sprijinul de care se bucură Vladimir Putin își are unul dintre temeiuri în politica neghioabă a NATO, a Americii îndeosebi față de Rusia. O politică de încercuire fățișă a Rusiei, exploatată de Regimul Vladimir Putin pentru a domina Rusia prin întreținerea Stării de urgență națională în fața amenințărilor din vecinătate. Instalarea Scutului e din punct de vedere militar o fantezie. Dacă va fi un război cald, el va fi unul nuclear. Și va dura mai puțin de oră. După o oră totul – inclusiv Scutul – va fi cenușă radioactivă. Din punct de vedere politic, instalarea Scutului adîncește în Rusia spaima de încercuire. NATO, America sînt văzuți – așa cum arată emisiunea – drept puteri agresoare față de o Rusie pașnică (tema atacului mișelesc de către Germania a URSS-ului care-și vedea de treabă!), puteri care încercuiesc Rusia. E mai mult decît interesant că anul acesta demonstrația de 9 mai a avut loc sub sloganul Putem să-i mai batem o dată. Din propaganda Moscovei a dispărut ajutorul dat de Aliați în al Doilea Război Mondial. A rămas doar Rusia care a făcut față de una singură Agresorului, așa cum se pregătește acum să facă față noului agresor: NATO. În acest context țări precum România, Polonia sînt prezentate ca niște simple instrumente folosite fără voia popoarelor respective de conducătorii de acum într-o confruntare care nu e a lor.
3. Traian Băsescu a dat un interviu de o oră. Din acest interviu realizatorii au luat doar cîteva fraze, rupte din context. Acest fraze sînt manipulate pentru a identifica pe Traian Băsescu – Omul americanilor – cu Mareșalul Antonescu – Omul nemților. După al doilea război mondial, propaganda sovietică a prezentat participarea României la Războiul din Est ca aventura unei țări tîrîte fără voia ei într-un Război care n-o privea de către Mareșalul Antonescu, omul Germaniei Hitleriste. Traian Băsescu e prezentat rușilor de azi drept cel care visează la România Mare, omul Americanilor, care a tîrît România într-o aventură criminală împotriva Rusiei. E limpede că Traian Băsescu a fost tras pe sfoară de realizatori. Interviul nu i-a fost luat în România pentru a prezenta telespectatorului rus punctul de vedere proamerican al unui fost președinte, ci pentru a-l manipula pe acest telespectator cu teza La agresiunea împotriva Rusiei participă și țări precum România care sînt tîrîte într-o aventură de conducători precum Traian Băsescu, așa cum pe vremuri au fost tîrîte de conducători iresponsabili în Războiul din Est.
4. Se vorbește peste tot, mai ales la NATO, despre propaganda rusească de azi. Dacă se invocă drept pericol înseamnă că, spre deosebire de propaganda brejnevistă, cea putiniană are eficiență. Și are eficiență pentru că folosește – între noi fie vorba – instrumentele ultramoderne de manipulare ale presei occidentale. Prin anii 90 – poate unii își mai amintesc – România era prezentată în presa occidentală drept o țară de care trebuia să fugi numai la rostirea numelui de România. La vremea respectivă am scris în mai multe rînduri despre mijloacele prin care o realitate complexă și contradictorie cum era cea a României imediat postdecembriste era prezentată simplist pînă la siluire prin alegerea anumitor imagini, prin ruperea din context. Stenograma ne dezvăluie o Românie pe care nici un român n-o recunoaște. Una în care oamenii trăiesc în case fără curent electric, dorm în grajd, aruncă gunoiul în stradă, pe geam, n-au serviciu și mor de foame. Desigur, sînt în România și astfel de secvențe precum cele prezentate de emisiunea de la Rossya 1. Sînt – fiți siguri – și în Anglia și în Germania și America. Dacă le filmezi și le dai doar pe ele pe post, cineva care n-a fost niciodată în străinătate poate crede că aceasta e realitatea din aceste țări. De altfel, în anii stalinismului, cînd omul din Est n-avea acces la realitățile occidentale, propaganda comunistă folosea din plin acest instrument în campaniile despre Viața grea a oamenilor muncii din capitalism. Nu știu dacă rușii cărora li s-a prezentat documentarul au fost în România. Nu-i exclus ca unii să fi fost convinși la finele emisiunii că în timp ce conducătorii iresponsabili ai României au găzduit Scutul antirachetă și tîrăsc țara într-un război criminal împotriva Rusiei, românii trăiesc mai rău ca un trib din junglă.
5. Așa cum scriam în 2 aprilie 2016, în interviul meu ziceam că România mai e tratată încă drept o membră de mîna a doua de organismele conducătoare ale UE. Nu din vina țărilor mai puternice din UE, ci din vina elitei noastre politice, de veacuri slugarnică față de Puterile Garante, printre care s-a numărat la un moment dat și URSS. De înțeles de ce despre interviul meu nu s-a suflat un cuvînt în emisiune. Chiar dacă diferită de poziția slugarnică a multor jurnaliști români față de UE, față de SUA, el era prea subtil pentru o emisiune de propagandă violentă prin intermediul imaginilor și vorbelor rupte din context.
ROSSYA 1 (1 iunie) – Prezentatoarea emisiunii – Olga Skobeeva, realizatorul filmului „Capcana europeană” – Aleksandr Rogatkin.
Olga Skobeeva: Extinderea NATO spre est atrage din ce în ce mai multe noi state. Ieri a fost făcut oficial anunţul potrivit căruia Alianţa va majora cheltuielile pentru securitatea Europei, atenţie! din cauza acţiunilor agresive ale Rusiei. Pentagonul, care se declară iubitor de pace, prezintă, în aceste condiţii, armamentul de nouă generaţie, aşa-numitul lansator de proiectile electromagnetice – „rail gun/rail bomb” – care, după cum s-a susţinut în cadrul prezentării, va fi îndreptat împotriva Rusiei. De asemenea, peste o lună, summitul NATO, care va avea loc la Varşovia, promite, citez: „Să pună Rusia la punct!”. Secretarul general al NATO, al unei Alianţe Nord-Atlantice iubitoare de pace, Jens Stoltenberg, promite să întreprindă măsuri antiruseşti fără precedent. Să vedem cum este să trăieşti astăzi sub radarele NATO. Să privim în faţa acestor persoane fericite. Aleksandr a vizitat localitatea Deveselu, din România, localitatea românească având onoarea ca printre primele să devină ţintă, dar vom începe cu altceva. NATO amplasează rachete în jurul Rusiei, în aceste condiţii Rusia fiind numită drept agresor. Paradoxal… Serghei Vladimirovici?
Serghei Vladimirovici: Sînt câteva lucruri paradoxale. Abia acum NATO şi-a dat jos masca de pe faţă şi a spus că sistemul său de apărare antirachetă este îndreptat împotriva Rusiei. Ei deja considerau Rusia ca pe un adversar al lor. De aceea toate poveştile că Rusia este agresor pot fi spuse celor care stau prost cu nervii sau celor care nu au multă minte. O persoană care gândeşte limpede înţelege perfect faptul că tentativa NATO de a încercui în cleştele său Rusia cu bazele sale militare are legătură cu tentativele de a exercita presiuni asupra ţării noastre, dar ştim foarte bine, împreună cu colegii noştri, câte eforturi se întreprind astăzi pentru a da un răspuns asimetric la aceste ameninţări militare. Nu vom permite nimănui să ne impună opţiunea sa şi vom avea posibilitatea eficientă perfectă de a răspunde oricărui agresor.
Olga Skobeeva: În studiou avem o primă sursă, Karel Korin, care a venit chiar de la Washington şi ne va relata absolut totul. În Rusia este considerat agresor cel care amplasează rachete şi nu cel în jurul căruia sînt amplasate aceste rachete. În America funcţionează o altă logică? Este adevărat?
Karel Korin: În America funcţionează o cu totul altă logică.
Olga Skobeeva: Ce fel de…?
Karel Korin: Că aceste rachete, despre care discutăm acum, sînt rachete ale sistemului de apărare antirachetă europeană, nu sînt rachete orientate împotriva Rusiei, iar aceste rachete vor deveni operaţionale doar în cazul în care Rusia va fi prima care va lansa un atac împotriva Statelor Unite sau împotriva aliaţilor noştri, asta în primul rând. În al doilea rând, ele au fost amplasate în acele locaţii, după cum spuneţi şi dumneavoastră, cum este România şi nu ating acea traiectorie când Rusia lansează de la Polul Nord, ele nu au această ţintă. Şi ultima, numărul acestor rachete nu sînt absolut deloc capabile să deterioreze puterea racheteor nucleare strategice preponderent majoră iar acum şi preponderent calitativă ale Rusiei.
Invitat: Permiteţi-mi să vă explic. Această logică cuprinde două momente, un aspect este cel politic, despre care discutăm acum şi cu acesta putem sau nu putem să fim de acord. Dar mai este aspectul tehnico-militar. În primul rând, rachetele care sînt amplasate în România şi în acest an ele deja vor fi incluse în sistemul de apărare antirachetă, fiind vorba de sistemul de lansare Mk-41 montate pe puntea unor distrugătoare, crucişătoare, având un sistem universal care este destinat pentru lansarea de rachete interceptoare supersonice şi mai este utilizată ca un sistem universal care poate fi folosit pentru lansarea rachetelor de croazieră cu baza la sol-apă BGM-109G Tomahawk. Înţelegeţi, în primul rând, este o încălcare a Tratatului privind lichidarea rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune, pentru că ele sînt rachete de croazieră apă-sol şi imediat cum sînt amplasate pe un teritoriu apropiat de graniţele terestre ele capătă o cu totul altă destinaţie şi ţin să vă comunic că aceste rachete cu rază medie de acţiune, amplasate în imediata apropiere de graniţele Federaţiei Ruse reprezintă pentru noi un deosebit pericol. În al doilea rând, să înţelegem un lucru, iată că unul dintre colegii mei din studiou a subliniat corect faptul că acele rachete interceptoare din România şi Polonia, din punctul de vedere al amplasării rachetelor noastre, ele în general nu sînt capabile să le intercepteze. Ele nu sînt capabile să le intercepteze, americanii nu sînt capabili să intercepteze cu atât mai mult noile rachetele ruseşti moderne în etapa de desfăşurare. Eu ca militar calific în mod absolut unilateral această acţiune drept una agresivă, îndreptată împotriva Rusiei şi destinată pentru lansarea rachetelor de croazieră cu rază medie cu baza la sol-aer BGM-109G Tomahawk, care pot ajunge până la mijlocul ţării noastre şi sînt extrem de complicate din punctul de vedere al interceptării şi pentru noi aceasta reprezintă un pericol deosebit de serios.
Olga Skobeeva: Arely Zygmund, explicaţi-ne atunci cine este agresorul în respectiva situaţie, explicaţi-ne?
Arely Zygmund: Am impresia că orice acţiuni întreprinse astăzi de NATO, cu participarea Poloniei, sînt în favoarea noastră. Polonia dispune de o experienţă istorică bogată, cel mai dureros a fost cea din 1939, atunci când am ajuns în situaţia să fim împotriva a doi mari adversari, iar ţările care garantau securitatea noastră, Marea Britanie şi Franţa, în esenţă nu au acordat acest sprijin, de aceea participarea în Alianţa Nord-Atlantică şi acordarea unui sprijin acelor acţiuni şi decizii care sînt luate în momentul de faţă înseamnă că Polonia capătă resurse puternice de apărare în faţa tuturor ameninţărilor posibile.
Olga Skobeeva: Cineva de aici recurge acum la şiretlicuri? Probabil că îi minţiţi pe colegii dvs.? Am dreptate?
Jelezniak: Deja s-a afirmat că Marea Britanie şi Franţa în 1939, exact ca şi Statele Unite, nu au apărat Polonia.
Arely Zygmund: Statele Unite nu erau parte a acestui conflict…
Invitat: Din acel moment şi până în prezent, practic, nimic nu s-a schimbat… Dacă dvs. speraţi că unităţile militare ale altor state amplasate pe teritoriile dvs. vă vor apăra de o agresiune sînteţi o persoană extrem de naivă. Veţi fi, în prima fază, o primă ţintă pentru orice ţară care /…/ are legătură cu NATO…
Arely Zygmunt: Ok, de fapt dvs. vă veţi gândi de trei-patru ori, vă veţi gândi atunci când veţi întreprinde unele acţiuni, înţelegând faptul că pe teritoriul polonez se află trupe militare ale NATO.
Invitat: Domnul Jelezniak a afirmat acum că există o planificare agresivă împotriva Poloniei, asta în primul rând.
Olga Skobeeva: De ce îi minţii pe cei naivi, care vă cred…?
Invitat: Vorbiţi în engleză sau în rusă?
Arely Zygmunt: Ce băieţi buni sînt ruşii ăştia care au redotat armata, care cu rachetele lor lansează atacuri din Marea Caspică, ţintesc şi nimeresc asupra unor state, iar după toate acestea avem impresia că ruşii sînt nişte băieţi buni, care nu sînt absolut deloc agresivi şi este clar faptul că Occidentul şi mai ales Germania, Franţa, Italia, care sînt la mijloc, s-au temut mereu de Rusia, lor li s-a reamintit acest lucru şi de fapt acestea au fost motivele interne de a le reaminti de ce este în stare să facă /…/ de starea din copilăria mea în care într-adevăr îmi era frică de fosta Uniune Sovietică.
Olga Skobeeva: Uitaţi-vă în ce hal i-au adus pe partenerii noştri europeni Statele Unite ale Americii, /…/ este vorba de panică…
Invitat: Toate aceste planuri pe care le vedem astăzi, ele au fost adoptate în urmă cu cinci-şase ani şi atunci când susţineţi că în ultimii doi ani vă este frică… Decizia a fost luată cu mult timp înainte de toate acestea. Ce înseamnă de fapt sistemul american de apărare antirachetă din Europa? Este unul dintre elementele sistemului global al scutului american antirachetă. Planul său de dezvoltare este prevăzut pentru 30 de ani de acum încolo. Ceea ce vedem astăzi în România iar, pe viitor, în Polonia sînt primele etape ale planurilor Pentagonului de a crea zone de opoziţie ale scutului antirachetă în perimetrul Federaţiei Ruse, în zona Arcticii. Mai departe, apariţia elementelor maritime ale sistemului de apărare antirachetă, amintesc aici că sistemul Aegis cu sistemul cu baza la sol şi cu baza la sol-apă sînt sisteme compatibile, sînt sisteme unice, mai exact vom vedea în ţările baltice crearea unui sistem american de apărare antirachetă maritim, în Marea Neagră, pe baza unui sistem rotativ, în mările din zona Nordului. De fapt vă doriţi să ne înconjuraţi ca pe nişte lupi cu aceste steguleţe roşii, să creaţi posibilitatea de a captura în perspectivă, peste 30 de ani, toate forţele strategice nucleare ale Rusiei. Înţelegând această perspectivă, preşedintele rus, Vladimir Putin a declarat astăzi că vom reacţiona/…/ vom reacţiona, în primul rând la apariţia scutului antirachetă din România.
Arely Zygmunt, transmiteţi-le polonezilor că în anul 2018, atunci când Polonia va desfăşura sistemul american de apărare antirachetă, noi vom desfăşura în regiunea Kaliningrad rachetele Iskader, ale căror ţinte vor fi obiectivele americane ale scutului de apărare antirachetă din Polonia. Trebuie să vă gândiţi dacă aveţi nevoie de o astflel de perspectivă? Zygmund, repet din nou, acestea sînt contramăsuri. Dvs începeţi primii şi atunci când întreprindeţi primul pas/…/ Rusia va face pasul doi şi atunci absolut toate consecinţele le veţi suporta.
Olga Skobeeva: Arely, de ce ne asediaţi, pe europeni îi minţiţi, explicaţi-ne?
Arely Zygmunt: Olga, nu vă asediez… sînteţi prezentatoare, atunci prezentaţi şi nu interpretaţi… Vă explic, poziţia mea este următoarea: este necesar să te îndepărtez de această interpretare, confruntările din punct de vedere istoric au urmări cumplite, cum a fost de exemplu în Primul Război Mondial, când nu ne-am dorit un război de proporţii şi am avut parte de unul de mari proporţii când şi-au pierdut viaţa peste 20 de milioane de persoane şi Nikolai al II-lea…
Invitat: Atunci demontaţi sistemul de apărare antirachetă în România, scoateţi-l de acolo… şi va fi dragoste şi consens. /…/
Arely Zygmunt: Nu trebuie să ţipaţi… nu mai ţipaţi … De aceea susţin că este necesar atunci când va sosi noua Administraţie în SUA, fie Hillary Clinton, fie Donald Trump, sau altcineva, va fi necesar să deschidem cartea aceasta, să se aşeze la masa negocierilor ambele părţi, să demareze negocierile pe tema scutului şi îndepărtarea de la această confruntare periculoasă şi mai mult de atât, avem deja o cooperare în problema Siriei, avem o ameninţare comună – terorismul internaţional islamist…
Invitat: Concret, cum anume să cooperăm?
Arely Zygmunt: Dvs. mereu mă întrerupeţi…
Invitat: Cum anume să cooperăm, când scoateţi pistolul şi îl puneţi la tâmpla Rusiei?
Arely Zygmunt: Nimeni nu pune pistolul la tâmpla Rusiei!
Invitat: Să zâmbim? /aplauze/
Invitat: (Un alt invitat din studiou, n.r.) Vorbiţi despre rachete care cică ar fi lansate de la Polul Nord. Înţelegem perfect faptul că acest scut antirachetă acoperă bazele NATO aflate anume în Europa, inclusiv până la Gibraltar, ce legătură au rachetele de la Polul Nord? Este un sistem autentic de apărare, Rusia pierde posibilitatea de a riposta un atac./…/.
Olga Skobeeva: Aş dori să vă anunţ că Aleksandr Rogatkin, autorul filmului, pe care o să-l vizionăm în continuare, intitulat „Capcana europeană”, Aleksandr Rogatkin a vizitat localitatea Deveselu din România, care a avut fericita ocazie să devină primul obiectiv al NATO. Cetăţenii de acolo se simt mai în siguranţă, mai bogaţi, mai fericiţi?
Aleksandr Rogatkin: În ultimele luni am urmărit cu o deosebită atenţie acele acţiuni de proteste care au loc în Serbia şi Muntenegru şi politicienii ne declarau că nu-şi doresc în NATO, nu-şi doresc în Uniunea Europeană şi arătau spre Bulgaria şi România, unde susţineau ei că această aderare s-a întâmplat şi spun ce au primit cetăţenii de acolo în schimb? Economia lor s-a prăbuşit. În afară de aceste rachete şi de faptul că au devenit o ţintă nu au primit altceva nimic. Am fost în România, în Bulgaria şi am văzut aceste gospodării agricole distruse, uzine dezafectate. În schimbul acelor uzine, ei au sistemul de apărare antirachetă. În schimbul uzinelor ei au un loc de joacă, NATO a construit în schimbul radarelor un loc de joacă pentru copii. Să urmărim filmul realizat de Aleksandr Rogatkin „Capcana europeană”.
Vorbitor 1: „Acest pact nu a adus nimic bun nici României, nici Bulgariei. Rata şomajului este aceeaşi, dacă nu chiar mai mare, salariul minim pe economie astăzi este chiar mai mic, comparativ cu cel din Serbia, şi, practic, nu au primit absolut nimic de la aderarea la UE, în afară de faptul că în magazinele bulgareşti şi româneşti nu există astăzi ardeiul bulgăresc şi produsele alimentare româneşti, absolut totul provine din UE”.
Vorbitor 2: Merele astea sînt din Grecia, din Italia, Grecia, Grecia, România…
Aleksandr Rogatkin: Deveselu este un mic sătuc, situat la 150 de kilometri de Bucureşti. Are o populaţie de doar 2.000 de persoane. Sătucul a devenit cunoscut după ce pe la periferiile sale au fost amplasate radare ale scutului antirachetă al NATO. În momentul de faţă, zona este extrem de securizată. Aici nu funcţionează telefonia mobilă, iar apariţia unui străin în zonă trebuie raportată poliţiei.
Vorbitor 1: „După acest câmp este teritoriu american”.
Aleksandr Rogatkin: „A sta cu pieptul în faţa rachetelor balistice, care sînt lansate către Europa sau SUA, este o misiune de onoare, dar nu toţi locuitorii din Deveselu o apreciază. Ne-au sugerat să nu mergem acolo căci vor trage focuri de avertisment”.
Vorbitor 2: „Încercăm să nu intrăm în zona lor, iar ei nu intră în zona noastră”
Aleksandr Rogatkin: Deian Dumitruc şi Miloş locuiesc aici de la naştere, îşi amintesc de puterea sovietică şi de regimul Ceauşescu, ştiu de la ştiri că au devenit europeni.
Vorbitor 3: „Se pare că sîntem în UE!”
Aleksandr Rogatkin: Declară că au dorit să se angajeze să muncească la americani, dar nu i-au primit.
Vorbitor 4: „Da, militarii americani îi angajează pe mulţi la muncă”.
Aleksandr Rogatkin: Pentru amplasarea obiectivului strategic al scutului antirachetă, NATO i-a recompensat generos pe locuitorii din Deveselu. Au construit un loc de joacă cu leagăne, au arborat drapelul în comună şi l-au ofensat dur pe lăcătuşul localităţii Deian Dumitruc.
Deian Dumitruc: „Mi-au ucis calul cu maşina”.
Aleksandr Rogatkin: Imediat după intrarea în UE, Deian Dumitruc a schimbat imediat mijlocul de transport, a trecut de la cal la măgar. Căruţa a păstrat-o pe cea veche, nu a avut bani de una nouă, iar credit nu i se oferă cetăţeanului european.
Deian Dumitruc: Am dat calul la abator. Am cumpărat un măgar, am plătit curentul.
Aleksandr Rogatkin: Funeraliile calului au durat scurt timp şi după doar două luni, casa europeană a cetăţeanului român s-a scufundat în întuneric. Deian a înţeles că viaţa în Europa este una destul de costisitoare.
Deian Dumitruc: „Mi-au tăiat curentul, aşa şi trăiesc fără electricitate, bani nu am, de muncă nu am”.
Aleksandr Rogatkin: Datoria sa faţă de Europa este de aproape 15.000 lei, echivalentul a 3.000 de euro, sumă pe care Deian nu o va acumula chiar dacă îşi va vinde casa, măgarul, grădina şi rinichii.
Deian Dumitruc: „Nu am bani nici măcar pentru ţigări, dar nu o să mă duc să muncesc pentru americani, ei pe toţi i-au alungat”.
Aleksandr Rogatkin: În casă este luminos şi curat, pereţii zugrăviţi în alb, cu fotografii şi pardoseală din lemn. În sufragerie are o cunoscută bibliotecă românească, cu veselă din Cehia şi cu icoane şi îngeri. Casa este încălzită de soba din teracotă, pe care Deian a construit-o singur şi pe care o încălzeşte cu cu ceea ce găseşte, iar sistemul de apărare antirachetă nu-l încălzeşte deloc. Mândria sa este carnetul de muncă de lăcătuş de cea mai înaltă categorie, răsfoieşte cu drag paginile pe care este stema Republicii Socialiste România, în Europa acest document în mod cert nu-i va fi de folos. Şi doar ciobanului Mihai îi este mult mai uşor de trăit în UE, legislaţia europeană interzice ca angajatorul să-şi agreseze fizic angajatul. Noul angajator i-a oferit un loc special amenajat de dormit lângă grajd.
Mihai: „Am camera mea, îmi dă de mâncare, absolut totul de ceea ce am nevoie. Am lucrat la altcineva care nu-mi dădea nici bani şi mă agresa fizic, nu puteam să suport aşa ceva”.
Aleksandr Rogatkin: Mihai a crescut într-un centru de plasament, unde nu l-au pregătit pentru capitalismul european, dar acolo era cald şi primea mâncare pe îndestulate.
Mihai: „Imediat cum a avut loc revoluţia şi l-au dat jos pe Ceauşescu, ne-au alungat de la orfelinat, de atunci duc viaţa asta”.
Aleksandr Rogatkin: După revoluţie au distrus moara din sat, iar sectorul agrar este în delăsare, nu au unde să comercializezi laptele, toate vacile le-au tăiat pentru carne.
Traian Băsescu: Priviţi harta Europei şi veţi vedea cum România, unde este singurul popor latin, înconjurat de popoare slave, sînt numai popoare slave, de aceea simţind o afinitate lingvistică cu Spania, Portugalia, Italia, Franţa, românii au simţit o dorinţă puternică de a se uni cu popoarele înrudite. Pentru că această opţiune este una culturală.
Aleksandr Rogatkin: Anume Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a fost cel care a adus România în UE. Opţiunea nu a fost doar una culturală, dar şi economică.
Traian Băsescu: Comparaţia între Republica Moldova este una simplă. În anul aderării României la UE, PIB-ul României şi cel al R. Moldova erau aproape identice, iar acum PIB-ul României este de şapte-opt ori mai mare faţă de cel din R. Moldova.
Aleksandr Rogatkin: De altfel nu fiecare român simte PIB-ul care i se cuvine. Imediat în spatele pieţei centrale din Bucureşti, încep cartierele sumbre, raioane sociale cu case din PFL, care seamănă cu clădirile construite în URSS în perioada lui Nikita Hruşciov, doar că nu au încălzire centrală şi nici gaze. Astăzi acestea sînt cartierele sărace unde locuieşte cea mai săracă populaţie din una dintre capitalele europene.
Vorbitor 5: „Sîntem marginalizaţi, îşi măresc ei salariile, iar noi, priveşte cum ne distrăm din cauza foamei”.
Aleksandr Rogatkin: Astfel în spatele dezbaterilor permanente pe tema integrării europene se desfăşoară viaţa din aceste cartiere.
Vorbitor 6: „Înainte era mai bine, ne lua de pe stradă poliţia şi ne oferea de muncă, iar acum nu găseşti de muncă, fabricile au fost dezmembrate şi vândute la fier vechi şi nu avem un loc de muncă şi facem foamea. Poliţia nu intră în aceste cartiere, aici este periculos chiar şi ziua, străinii, mai ales turiştii în aceste locuri ale noii Europe nu calcă, iar localnicii beneficiază de avantajele civilizaţiei încă din perioada fostei Uniuni Sovietice”.
Vorbitor 7: „Pentru parlamentari s-a schimbat, pentru noi nu s-a schimbat nimic. Campania electorală promite multe, vorbesc frumos, iar când sînt aleşi uită de toate”.
Aleksandr Rogatkin: Case gri şi triste cu coteţe pentru găini, din geamuri atârnă ţevile de la sobele încălzite cu butelia de gaze, serviciile comunale au uitat demult drumul către această zonă, iar de strângerea şi ridicarea gunoaielor nu poate fi vorba, gunoiul este aruncat direct de pe geam, iar jos este ridicat de unii dintre vecinii mai nefericiţi. Aşa ceva nu vei vedea nici măcar în Ucraina, care tinde spre zona euro. În scara blocului este întuneric, murdar şi atât de întuneric că nu se vede absolut nimic. Este clar că migranţii ocolesc România.
Vorbitorul 7: „Nu pot plăti banii pentru electricitatea de pe scară, ne ajung banii doar pentru un bec şi pentru un televizor”.
Aleksandr Rogatkin: Deschidem prima uşă, iată cum este să fii un european fericit.
Vorbitor 8: „Carne este, dar nu avem la ce să o gătim pentru că butelia de gaze costă 10 euro, nu avem bani să o cumpărăm”.
Aleksandr Rogatkin: Viaţa lui Costache Petre după aderarea la UE s-a schimbat semnificativ, în trecut el îşi încălzea apartamentul de 10 metri pătraţi cu lemne, apoi a trecut la gaze, este adevărat că nu pentru mult timp. 10 euro săptămânal este un lux.
Costache Petre: „Când cumpăr o butelie de gaze, şi încălzesc cu ea”.
Aleksandr Rogatkin: Costache este veteran al revoluţiei din 1989, l-a înfruntat pe Ceauşescu, dar aşa şi a rămas într-o garsonieră.
Costache Petre: „Am fost rănit, dormeam în stradă, iar aceasta este camera surorii mele, am încercat să obţin o locuinţă mai bună, să fac unele îmbunătăţiri, dar nu am reuşit nimic, nu are nimeni nevoie de un fost revoluţionar”.
Aleksandr Rogatkin: Aşa şi locuieşte în continuare revoluţionarul în garsoniera primită de la tiranul dat jos în speranţa că şi pe strada sa va veni într-o zi apa caldă.
Costache Petre: „Rece, caldă nu am avut niciodată.
Vecina sa, care este cetăţean cu drepturi depline în UE, a reuşit să obţină gratuit medicamente pentru soţul bolnav.
Vorbitor 9: „Când era Ceauşescu zici că era mai bine”.
Aleksandr Rogatkin: Ea ne arată cum încap şapte persoane într-un singur pat de două persoane. Aici în acest pat sub plapumă, împreună cu copiii se află şi soţul acesteia bolnav de tuberculoză. Aflând că au venit jurnalişti din Rusia, s-a revigorat şi şi-a dat jos masca de oxigen.
Vorbitor 10: „Rusia să ne lase odată în pace, nu trebuia să treacă Prutul, să plecaţi de aici, nu glumesc, caraţi-vă că dacă nu…”
Aleksandr Rogatkin: Soţia îşi va linişti mult timp soţul, suţinând şi scuzându-se că acesta se uită prea mult la televizor…
Traian Băsescu: „Cel care stă în Bucureşti se mai gândeşte de ce Rusia nu doreşte să dea dovadă de flexibilitate în privinţa NATO”.
Aleksandr Rogatkin: Traian Băsescu declara că el îl înţelege pe deplin pe Mareşalul Antonescu, care împreună cu Hitler, a declarat război fostei Uniuni Sovietice, ar fi trebuit să redobândească Basarabia. Amplasarea scutului antirachetă în România este la fel unul dintre meritele sale.
Traian Băsescu: „Aţi putea să ne garantaţi că primul atac nu va fi aici, asupra noastră?”
Aleksandr Rogatkin: Traian tânjeşte în mod deschis după România Mare şi consideră că nu s-au purtat foarte frumos cu fostul aliat al Germaniei Hitleriste, şi că Moscova datorează 70 de tone de aur României, pe care Casa Regală a României le-a transmis încă din perioada Primului Război Mondial, în 1914, le-a dat la păstrare Imperiului Rus.
Traian Băsescu: „Dar nu pot să uit că tezaurul României se află la Moscova şi că Moldova a fost până în 1940 parte integrantă a României”.
Aleksandr Rogatkin: Dar iată că sînt şi unii care o duc bine în UE. Pe cel de-al doilea copil îl cheamă Euro.
Vorbitor 11: „Euro şi Maradona”.
Aleksandr Rogatkin: Pe unul dintre fiii săi l-a botezat cu numele fotbalistului, iar, pe al doilea, în numele monedei europene.
Reporter: De ce l-aţi numit Euro?
Vorbitor 11: „Pentru că este în Europa”.
Aleksandr Rogatkin: Banii în acest sat de ţigani vin din întreaga UE. Maria şi Petru sînt nişte ţărani amărâţi români, care povestesc cu plăcere despre vecinii lor care s-au îmbogăţit. Iată cine a beneficiat cu adevărat de deschiderea graniţelor.
Vorbitor 12: „Doar într-un singur an au ridicat aşa un palat”.
Aleksandr Rogatkin: Oraşul Hunedoara se află în mijlocul Carpaţilor, la picioarele palatului lui Vlad Ţepeş, moştenitorul lui Dracula. Oraşul a obţinut bunăstarea acum de când UE a deschis porţile sale în faţa vampirilor economici contemporani. Proprietara vilei cu multe etaje ne primeşte cu un zâmbet de aur de 585 de karate, probabil ne confundă cu nişte turişti germani. Ne interzice categoric însă să filmăm.
Vorbitor 13: „Au deschis graniţele şi am început să mergem în Europa, de acolo toţi şi-au ridicat case. Regimul fără vize a devenit pentru romi o sursă inepuizabilă de venit, au fost goniţi din Paris, dar ei s-au mutat cu întreaga tabără la Bruxelles. Au fost alungaţi de la Berlin, ei s-au mutat la Madrid. Traiască Schengen!”
Vorbitor 14: „UE a fost pentru ei ca un robinet de unde curgea aur, acolo ei locuiesc cu asistenţă socială pentru copii, primesc bani mulţi de la stat, în funcţie de fiecare stat, câte 300 de euro pentru un copil până la vârsta de 16 ani”.
Aleksandr Rogatkin: Victor Ciorba ne conduce prin satul care este gol, populaţia adultă este plecată la muncă în capitalele europene. Istoricul este preocupat de mult timp de viaţa vecinilor săi neliniştiţi. Menţionează noutatea în arhitectura caselor lor, pe unele este arborat drapelul britanic, pe altele al SUA, dar cele mai interesante sînt maşinile străine de diverse mărci.
Vorbitor 14: „Acestea înseamnă bogăţie şi putere”.
Aleksandr Rogatkin: La periferia unui orăşel de ţigani nu a rămas nicio întreprindere.
Vorbitor 14: „Aceste persoane minunate au devenit sanitarii acestei economii care s-a prăbuşit. Ceea ce nu a fost pus sub pază, a fost furat”.
Sursa: cristoiublog.ro
