Sunt absolvent al Facultății de Filozofie din Cluj.
În anul trei de facultate, deoarece meseria noastră, cea din care urma să ne primim pîinea, era de profesor şi nu de filosof (nici un Filosof n-a trăit din Filosofie, disciplină care nu reuşeşte nici să bată un cui!), a trebuit să predau cîteva ore, în chip de practică, la un Liceu din Cluj.
A fost un coşmar de care mă tem acum şi să-mi amintesc.
Poate de profesor de facultate, am ceva talent. De profesor de liceu, nici cît are broasca păr.
Și asta din simplul motiv că adolescenții sunt pentru mine o enigmă nedezlegată.
Mai ales cei de azi, posesori de pagini pe Facebook, mînuitori de smartafone și, în multe cazuri, cu bani de buzunar mai mulți decît salariul profesorului.
Nu ştiu ce să fac cu fetele şi băieţii ajunşi la o vîrstă la care, pe vremuri, ar fi fost de mult bărbaţi însuraţi sau femei măritate.
Ca vîrstă Julieta e o elevă de liceu de azi.
Dar cum le împleteşte ea mintea celor mai în vîrstă!
Date fiind aceste lucruri, nu mă pronunţ ca ziarist în ce priveşte Adevărul despre cele întîmplate la Liceul „Tudor Vianu”.
Aș avea nevoie nu numai de timp, dar și de sprijinul unei echipe redacționale pentru a stabili se s-a petrecut în realitate în Scandalul prezentat de o parte a presei drept Umilirea unui elev de către profesor.
Ca scriitor, aş spune însă că e ceva în neregulă în planul verosimilului.
Potrivit campaniei duse de o anume parte a presei, mai precis de presa justițiară, cea care ține locul în democrației Scînteii de pe vremea Anei Pauker, un profesor de Matematică de la liceul respectiv, liceu de informatică și nu agricol, liceu bucureștean și nu liceu de la Corcîrlații din Deal, i-ar fi zis unuia dintre elevii de clasa a X-a să se tîrască în genunchi în faţa lui, dacă vrea să-i mărească nota cu un punct.
Elevul, de 16 ani, bucureştean, se tîrăşte în genunchi în faţa profesorului, mai ceva ca un cerşetor muritor de foame în faţa unui bancher.
Satisfăcut, profesorul îi măreşte nota.
Nu ştiu, poate sînt eu rupt de şcoala de azi, de adolescenţii de 16 ani, de cei care au smartphone-uri și se exprimă prin SMS-uri, dar e greu de crezut, admiţînd că profesorul a înnebunit, un adolescent de 16 ani, din Bucureşti, umilindu-se în asemenea hal pentru un punct în plus la teză, iar pe colegii săi, toţi cu smartphone-uri, cu Facebook, cu posibilităţi de a răsturna Guverne ieşind în stradă, asistînd fără să reacţioneze în vreun fel la o scenă care i-ar revolta şi dacă ar întîlni-o pe stradă.
Deşi evit să mă pronunţ ca jurnalist, nu pot să nu remarc următoarele:
1. Pînă mai ieri, se manifesta în presă o isterie despre umilirea profesorilor din Bucureşti de către liceeni şi liceene bogate.
Imaginea ce mai cultivată era cea a profesoarei fără ciorapi sfidată de eleva cu bijuterii Swarovski.
Acum, bag seamă, s-a declanşat o isterie inversă:
Bieţii elevi din Bucureşti umiliţi de bandiţii de profesori!
2. Instituţiile de presă care s-au ocupat de Scandal au încălcat grav deontologia.
Nu numai pentru că n-au cerut şi opinia profesorului, cultivând la rang de Adevăr absolut un text postat pe Facebook de un profesor de la altă şcoală, dar mai ales pentru că n-au pornit în căutarea Adevărului, ci în arderea pe rug a profesorului.
Nu e prima dată cînd o anume parte a presei noastre, de regulă cea pretins justiţiară, calcă în picioare obiectivitatea indispensabilă meseriei de gazetar, transformîndu-se în ceea ce se numeşte presă militantă, presă care condamnă, presă care trimite la ghilotină.
3. Ministerul a avut o reacţie halucinantă. Inspectoratul şcolar Bucureşti a anunţat o anchetă. După opinia mea era suficient. A venit însă şi Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice cu anunțul unei anchete. În sine acesta nu evidențiază nimic nelacolul lui. Cîteva site-uri au prezentat un fapt dintr-o instituție de învățămînt ca fiind umilirea unui elev de către un profesor. Era de datoria Autorităților superioare să inițieze o anchetă pentru a vedea dacă alegațiile din presă se confirmă sau nu. Dacă ancheta confirma cu dovezi alegațiile din presă, Autoritățile dădea un comunicat prin care denunțau abuzul și anunțau măsuri disciplinare.
Nici vorbă de așa ceva în Comunicatul Ministerului. Pentru că acest Comunicat e deja unul de condamnare cu mînie proletară a celor întîmplate la liceul Tudor Vianu înainte chiar ca ancheta să înceapă.
Controlul e dispus nu pentru a afla adevărul, ci pentru a sancționa deja pe profesor, conducerea liceului numai și numai pe baza alegațiilor din presă:
„Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, domnul Adrian Curaj a decis să dispună un control în regim de urgenţă la Colegiul Naţional «Tudor Vianu» din Capitală, pentru investigarea acuzaţiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învăţămînt.
«Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei Ministerului Educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură, încît să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice», a declarat ministrul Adrian Curaj.
Reamintim că, potrivit articolului 31, alineatul 4 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionrae a Unităţilor de Învăţămînt Preuniversitar, personalului din învăţămîntul preuniversitar îi este interzis să desfăşoare acţiuni de natură să afeceze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată şi familiară a acestuia.
Ministrul Adrian Curaj a cerut, de asemenea, tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să adopte cele mai potrivit măsuri de consiliere şi îndrumare, astfel încît spaţiul şcolii să nu mai fie locul derapajelor de comportament în rîndul cadrelor didactice sau al elevilor.”
Te trec fiorii.
De pe vremea anchetelor Securității de tip stalinist, n-am mai întîlnit o asemenea aberație.
Ministrul Adrian Curaj anunţă deja sancţionarea exemplară a profesorului înainte chiar de declanşarea anchetei.
El și-a făcut opinie categorică despre cele întîmplate, un profesor a comis un abuz umilind un elev! – deși nici el, nici membrii grupului de anchetă n-au călcat prin liceul Tudor Vianu.
De ce a făcut asta?
Din lașitate.
Adrian Curaj e de ceva vreme în colimatorul Presei Justiţiare din România pentru scamatoriile prin care l-a salvat pe Petre Tobă de la acuzația de plagiat.
Şi cum această presă a dus o campanie de condamnare a profesorului, Adrian Curaj a socotit c-a venit momentul să-i administreze cîteva țucături în fund.
Mai știi, poate așa presa cu pricina îl va lăsa din pumni.
Dacă Dacian Cioloş ar fi un adevăr premier, i-ar cere demisia.
Sursa: cristoiublog.ro
