Cele două interviuri aproape identice date de Robert Turcescu din proprie voință celor două posturi – România Tv și B1 Tv – m-au convins încă o dată de adevărul celor scrise imediat după întîmplările din duminica Spovedaniei:
Robert Turcescu nu trece prin nici o criză: sufletească, psihologică, morală, nici măcar economică.
Totul e ținut sub control în așa fel încît să nu spună nimic concret. Ba chiar, dacă mă gîndesc la falsurile ostentative care sunt documentele aduse ca dovezi, Robert Turcescu pare a bate cîmpii dinadins atît de strident pentru ca la un moment dat să-și dea jos masca și să ne spună că totul a fost o glumă.
Că așa se va întîmpla sper din toată inima.
Nu numai pentru amărîta asta de presă independentă, lovită mortal de Spectacolul Robert Turcescu, dar și pentru mandatul de 10 ani al lui Traian Băsescu.
Din 2004, de cînd s-a afirmat ca om de televiziune, Robert Turcescu a avut o activitate bogată, toată sub semnul jurnalistului independent. Multe dintre momentele create de el au rămas în istoria presei postdecembriste. Două dintre ele:
Cel în care a executat-o pe Elena Udrea cu faimoasa întrebare despre Norvegia și cel cu Accidentul produs de Ludovic Orban.
Mult mai important, Robert Turcescu a moderat confruntarea dinaintea turului doi al prezidențialelor din 2009. Deși eu nu cred că această confruntare a influențat decisiv rezultatul, marea majoritate a românilor sunt convinși că Traian Băsescu a rămas președinte și datorită acestei confruntări.
Robert Turcescu vrea să ne convingă că el a fost ofițer acoperit în presa română și nu în alte sectoare de activitate. E posibil ca ipostaza de jurnalist să fie acoperire pentru un ofițer de informații pentru a putea pătrunde în medii imposibil de pătruns altfel. Poți fi de exemplu jurnalist doar cu numele, pentru ca să poți intra în contact cu lideri politici din afară sau, înăuntru, cu lumea interlopă sau cu teroriștii. Robert Turcescu susține însă că a acționat sub acoperire în presă. Altfel spus, el susține că tot ceea ce a făcut el pînă acum în presă nu exprimă voința sa de jurnalist independent, ci îndeplinirea ordinelor de la Serviciul pentru care a lucrat.
Din acest punct de vedere, Spovedania lui Robert Turcescu ridică o întrebare care-l vizează pe Traian Băsescu:
În 2009, Robert Turcescu a moderat confruntarea ca jurnalist sau ca ofițer acoperit? Dacă a moderat-o ca ofițer acoperit a primit ordin să-i dea lui Traian Băsescu întrebările înainte de confruntare?
Robert Turcescu s-a afirmat ca un lider de opinie sprijinitor al politicii lui Traian Băsescu.
L-a sprijinit pe Traian Băsescu la ordin?
A executat-o pe Elena Udrea în 2005 la ordin?
Dvs ce credeți despre acestea?
Sursa: cristoiublog.ro
Comentariile sunt închise.