Pentru 10 august 2014, Antena 3 și-a convocat susținătorii la o manifestare de protest neautorizată împotriva condamnării pentru corupție a Mogulului Corupției românești Dan Voiculescu.

În săptămîna premergătoare manifestării, Antena 3 a încălcat grav legea audiovizualului calomniind completul care a îndrăznit să-l condamne pe cel care și-a clădit un imperiu, incitînd la acțiuni de protest neautorizate.

În mod firesc, pentru aceste încălcări ale Legii, pe adresa CNA au venit valuri de plîngeri.
Potrivit Statutului CNA, aceste plîngeri trebuiau discutate de membrii Consiliului în cel mult o săptămînă de la primirea lor.
Au trecut de atunci două luni.
Nici pînă azi CNA nu s-a întrunit pentru a discuta abaterile grave de la Lege ale Antenei 3.

Între timp, a început campania electorală.
Victor Ponta are la dispoziție două tunuri de tras cu rahat în contracandidații săi, în cel care-l critică din presă:
Antena 3 și România Tv.

Cînd în depărtare apare Victor Ponta cele două tunuri sunt spălate și umplute cu miere.
Antena 3 și România Tv – posturi ale Puterii PSD-iste – ating zilnic incredibile piscuri de ticăloșie în terfelirea adversarilor lui Victor Ponta.
La CNA, curg plîngerile împotriva acestor posturi.
CNA nu se întrunește însă și nu se va întruni în veci pentru a-și exercita misiunea de supraveghere a televiziunilor în campanie electorală.

Desigur, CNA e o mașinărie de făcut pe plac lui Victor Ponta.
Dar chiar și-n aceste condiții, dacă s-ar putea întruni, ar fi constrîns de opinia publică să mai tragă de urechi cele două posturi guvernamentale.

De ce nu se întrunește CNA?
Pentru că Victor Ponta a manevrat în așa fel încît CNA să nu se poată întruni pe întreaga perioadă a campaniei electorale, perioadă în care Antena 3 și România Tv pot încălca Legea fără teama de sancțiunile CNA.

Cum a reușit Victor Ponta acest lucru?
Mai întîi punînd CNA să declanșeze o anchetă penală fără alt rost decît acela de a intimida pe membrii Opoziției, în frunte cu Narcisa Iorga.
Apoi a vîrît zîzanie între toți membrii CNA, astfel că aceștia nu se pot întîlni pe coridor fără se scuipe.

Deblocarea activității CNA apare acum, în campanie, drept una dintre condițiile unor alegeri libere și corecte.
Și dacă instituția ar decide în favoarea Antenei 3 și a României Tv, tot ar fi mai bine decît să nu decidă de loc, pentru că membrii nu se pot întruni.

Dvs vedeți vreo soluție de deblocare a activității CNA?
Că eu, unul, nu văd!

Sursa: cristoiublog.ro

1 COMENTARIU

  1. S-o lasam asa blocata,ca-i cel mai bine.Pai daca ar functiona,nu stim daca le-ar favoriza sau nu pe cele doua televiziuni enumerate de catre dv,pe care le stim cu totii,dar,in mod SIGUR le-ar sanctiona,poate si cu inchiderea,pe celelalte (in principal)doua,sau trei,sau patru,pe care,iarasi,le stim cu totii.Asa ca,celor de la CNA:Odihna usoara!

Comentariile sunt închise.