Vineri, 9 decembrie 2016.
Peste două zile, mai precis pe 11 decembrie 2016, în România vor avea loc alegeri parlamentare.
Din multe puncte de vedere le putem considera cruciale pentru destinul românesc.
Alegerile urmează să dea puterea unei forţe politice care, ţinînd cont că scrutinul următor va fi în 2020, va organiza aniversarea Centenarului Marii Uniri.
Cum altfel ar trebui să găsească un moment precum Centenarul Marii Uniri o ţară ca România decît stabilă social-politic, unită, independentă?!
Alegerile din 11 decembrie 2016 sînt cruciale şi pentru că au loc într-un context tulbure pentru o ţară ca România. La nivel planete au loc mutaţii tectonice nu prea diferite ca mister neliniştitor de cele din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial.
Victoria lui Donald Trump contestată de establismentul american, a aruncat primul imperiu universal din Istorie într-o criză care creşte pe zi ce trece.
Cucerirea oraşului Alep, de ani întregi bastion al rebelilor sprijiniţi de SUA, de către Armata siriană sprijinită de Rusia, în pofida protestelor internaţionale, a unei ONU ineficiente, spun totul despre primul semn al efectelor planetare ale Crizei din America.
Parlamentul britanic a declanșat Brexitul.
S-au spulberat şi iluziile că Referendumul ar mai putea fi răsturnat.
În Franţa, Françoise Hollande, un pilon, alături de Angela Merkel al Sistemului european liberal de pînă acum, a anunţat, într-o declaraţie dramatică în direct la TV, că nu va mai candida în 2017.
Va fi preşedinte pînă în 2017.
Una e însă să fii preşedinte cu speranţa unui al doilea mandat, alta e să fii preşedinte pe ducă.
Franţa e astfel slăbită.
Slăbită şi confuză prin victoria la Primarele Dreptei a unui candidat outsider, susţinător al politicii de tip Trump.
Despre ce se întîmplă în regiune, inutil să mai scriu.
Republica Moldova, Bulgaria, Polonia, Ungaria au la putere forţe ostile politicii externe a României.
Turcia rămîne din punct de vedere al alianțelor o necunoscută prin provocările aproape zilnice lansate împotriva standardelor UE și NATO.
Vineri, 9 decembrie 2016, era limpede că România, pe cale de a rămîne de una singură, avea nevoie de un guvern puternic, expresia unui vot masiv.
Era limpede că alegerile trebuiau să beneficieze de o rată uriaşă de participare.
În acest context, vineri, 9 decembrie 2016, preşedintele României, avînd prin Constituţie misiunea de a fi garantul stabilităţii, independenţei, unităţii ţine un discurs despre alegerile de duminică.
Dînd curs procedurii tradiţionale, preşedintele României trebuie să ţină un discurs menit a aduce pe români la vot.
Preşedintele României, pe numele lui de Buletin, Klaus Iohannis, a ţinut o Declaraţie de presă.
Evident, ea a îndemnat pe români să meargă la vot.
Să meargă la vot pentru că e în interesul naţional să avem rezultatul unui vot exprimat în cunoştinţă de cauză de cîți mai mulți români, pentru ca guvernul postelectoral să aibă o legitimitate de beton?
Nu, preşedintele României a îndemnat pe români să iasă la vot pentru a-şi exprima voinţa de a lupta împotriva corupţiei.
Asta într-o Declarație zisă în stilul deja binecunoscut al lui Klaus Iohannis, cel de Rață mecanică.
Evident, e iresponsabil ca tu, şeful statului român să dai semnal pe plan extern că principala problemă şi singura a României e corupţia.
E ca şi cum şeful statului italian i-ar îndemna pe italieni să meargă la vot pentru ca astfel să se exprime voinţa de luptă împotriva Mafiei.
Dar chiar şi-n aceste condiţii bizare – şeful statului român anunţă pe plan internaţional că, după decenii de Luptă împotriva corupţiei, marea problemă a României a rămas tot corupţia, ceea ce înseamnă taxarea românilor drept bandiţi irecuperabili – ar mai fi fost de admis discursul ăsta dacă îndemnul de a ieşi la vot ca semnal al luptei împotriva corupţiei n-ar fi fost unul de mărunt, mizer chibiţ electoral.
Preşedintele României a îndemnat pe români să iasă la vot împotriva unui partid – PSD.
Alegerile din 11 decembrie 2016 au fost semnificate de chiar Preşedintele României nu ca un moment crucial pentru destinul ţării, ci ca un test pentru politica sa măruntă, de chibiţ al unui partid: PNL.
Declarația de chibiț de vineri, 9 decembrie 2016, e apogeul unui lung șir de nerozii comise de Klaus Iohannis din obsesia de a fi președinte mai jucător decît Traian Băsescu, dar, lipsit de orice talent în această privință, reușind să fie un jucător de turcă și în nici un caz de politică.
A fost mai întîi impunerea cu forța, în disprețul voinței populare, al celui mai prost guvern de la Fanarioți încoace, Guvernul Dacian Cioloș, un fel de Guvern Groza alcătuit din nepoței de-ai lui Romulus Zăroni.
În doar un an, Guvernul Dacian Cioloș a reușit să compromită în asemenea hal termenul de tehnocrat încît, cînd treci pe lîngă un maidanez, e musai să eviți a rosti acest cuvînt, dacă nu vrei să rămîi fără un crac la pantaloni.
A venit apoi parașutarea în fruntea PNL a celei de a doua blonde de la Cotroceni, infantila Alina Gorghiu.
Orice om sănătos la cap cînd o auzea ținînd un discurs simțea cum îl apucă o cumplită durere de dinți, chiar și dacă ar fi fost știrb.
În campania electorală numărul neroziilor comise de Klaus Iohannis a crescut de la o zi la alta, pe măsură ce se dedulcise la dat ochii cu fătucele din presă. Cum le întîlnea privirea mirată, de pisoi sărman, Klaus Iohannise era lovit de o nevoie nebună de a trăncăni.
Mai ales după ce a confiscat Ziua Națională, întabulînd-o, alături de casele sale de la Sibiu, Klaus Iohannis a început să trezească nedumeriri gen, Ce o fi cu el, mamă? Atît de tare s-a străduit să enerveze poporul român, încît mulți au început să-l bănuie că face jocurile PSD.
Nu făcea jocurile nimănui.
Pur și simplu pentru prima dată de la victoria din noiembrie 2014, datorată exclusiv Sistemului, românii îl vedeau pe Klaus Iohannis așa cum e:
De o nerozie legendară.
Ce s-a întîmplat?
1. Românii n-au ieşit la vot în proporţiile cerute de Klaus Iohannis.
2. Românii au votat covîrşitor partidele acuzate de Klaus Iohannis că sînt corupte.
Chiar dacă se mai discută dacă PSD va face majoritate absolută fără ALDE, un adevăr e sigur cu valoare de axiomă:
Pentru prima dată în Istoria postdecembristă (după cum am mai scris exclud din statistică scrutinul din 20 mai 1990, ca aflat în afara pluripartidismului), un partid a cîştigat la un asemenea scor faţă de principalul adversar: 25%.
Votul dat de români lui ALDE e şi mai semnificativ din acest punct de vedere. Fără structuri în teritorii, fisurat prin conflictul dintre Daniel Constantin – Călin Popescu Tăriceanu, supus celei mai crîncene campanii de defăimare de după decembrie 1989, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a obţinut 6% din voturi.
Ce unește cele două partide al căror voturi însumate dau o majoritate zdrobitoare:
Adversitatea faţă de Klaus Iohannis.
Manevrele Sistemului de după alegeri au avut drept scop manipularea opiniei publice astfel încît aceasta să nu devină conştientă de sensul profund al votului.
Scălămbăielile cu consultările de la Cotroceni, impunerea în fruntea PNL a unei noi blonde de la Cotroceni, zvonurile ce lasă impresia a fi ştiri prin siguranţa cu care sînt lansate sînt tot atîtea diversiuni cu scopul de a se dezbate altceva decît adevărul spus de acest scrutin.
S-a făcut mare caz de un aşa-zis vot pozitiv.
Adică, Vezi Doamne! românii s-au orientat către PSD, deoarece acest partid avea program, în timp ce PNL nu avea. Dacă ar fi aşa, USR şi PMP n-ar fi trebuit să intre în Parlament. Poate să spună cineva un punct, un singur punct din programul USR sau din Programul PMP?
În realitate, aşa cum îmi spunea Sorin Oancea, șeful de la B1Tv, într-o conversaţie pe care am avut-o despre scrutinul din 11 decembrie 2016 (de ce n-o fi scriind Sorin Oancea, care a uitat că la bază ziarist și nu patron de televiziune?!), votul a fost, ca de obicei, negativ.
Un vot pentru PSD şi ALDE, care au apărut drept întruchiparea forţelor în Război cu Klaus Iohannis.
Incredibila victorie a PSD și ALDE poate fi interpretată drept rezultatul unui Referendum de suspendare a lui Klaus Iohannis.
După Referendumul din 2012, Traian Băsescu mi-a zis, într-o discuție despre Referendum, că-i decis să întreprindă ceva pentru a-i recîștiga pe cei peste 7 milioane de români care au votat împotriva sa.
Au trecut doi ani ca și cum n-ar fi fost.
Din motive care-mi scapă, Traian Băsescu n-a întreprins nimic pentru a-i recîștiga pe români.
Dimpotrivă, a făcut totul pentru a-i pierde și pe ceilalți.
Spre deosebire de Traian Băsecu, Klaus Iohannis nu pare a fi conștient că alegerile din 11 decembrie 2016 au avut semnificația unui Referendum de suspendare.
Așa cum ne-a dovedit nerozia cu așa zisele consultări de la Cotroceni, el n-a înțeles nimic din semnalul dat de români, cel potrivit căruia trebuie să fie președintele României și nu chibițul unui partid de pe scena politică.
Dacă va înțelege asta vreodată e o întrebare dramatică nu atît pentru el, cît mai ales pentru România, țară care are nevoie mai mult ca niciodată de un Președinte de țară și nu de un șef de gașcă politico-mafiotă.
Sursa: cristoiublog.ro
