Înalta Curte a admis în principiu recursul ANI în procesul cu Klaus Iohannis, decizînd judecarea pe fond.
Primul termen: 14 ianuarie 2015.
ANI e alături de DNA o instituție ridicată în slăvi de deontologi și deontoloage, printre care se află cei mai mulți ofițeri acoperiți și agenți de influență ai SRI.
Ori de cîte ori un politician a avut un Proces cu ANI, deontologii și deontoloagele au sărit să-l facă praf pe politician.
Cum deciziile ANI vizează o situație suspectă de corupție, un politician acuzat de ANI era și e pe loc identificat drept corupt, deși doar Justiția se poate pronunța în a această privință.
Admiterea recursului ANI de Înalta Curte nu înseamnă că președintele ales e incompatibil. Eu, cel puțin, care nu sunt un cîntăreț necondiționat nici al DNA, nici al ANI, nu mă năpustesc să trag concluzii devastatoare privind rezultatul Procesului.
Dacă mi s-ar cere o părere, aș spune că Înalta Curte a ieșit cu brio din capcana ce părea mortală. Dacă respingea Recursul, risca să fie acuzată de slugărnicie față de noul președinte. Dacă-l declara incompatibil, risca să provoace o gravă criză politică.
Decizia de admitere a Recursului ANI e, din punct de vedere juridic, o strălucită ieșire din capcană. Inalta Curte nu poate fi acuzată c-a ținut cont de rezultatul alegerilor, dar nici n-a riscat o criză politică. Judecata pe fond poate aduce declararea lui Iohannis drept compatibil. În plus, la începutul lui decembrie, CCR poate declara articolul din Lege drept neconstituțional. Procesul lui Iohannis se stinge automat. E drept, ANI primește o lovitură mortală, pentru că sute de primari scapă de incompatibilitate. Cînd e vorba însă de președintele ales, ANI poate fi sacrificată.
Cu toate acestea, din punct de vedere politic, Klaus Iohannis primește o lovitură. Admiterea Recursului ANI înseamnă casarea deciziei favorabile date de Curtea de Apel Alba Iulia. Pînă la judecarea pe fond, Klaus Iohannis e incompatibil. Ca să nu mai spunem că, pînă la sentință, funcția de președinte stă sub semnul întrebării.
Ar fi fost normal ca deontologii și deontoloagele din presă, dar și macoveiciștii din politică să-l mustre nițel pe Klaus Iohannis pentru procesul cu ANI.
Cum însă tocmai aici sunt cei mai mulți ofițeri acoperiți, deontologii și deontoloagele tac, deși, repet, ANI e, alături de DNA, instituția ridicată în slăvi de presa deontoloagă.
Se discută în ultimul timp despre ofițerii acoperiți și despre publicațiiile paravan ale SRI.
Vreți să vedeți cine sunt ofițerii acoperiți din presă și publicațiile paravan?rmăriți cu atenție pe liderii de opinie, pe moderatorii emisiunilor de prime time de la televiziunile de știri.
După cum o vor scălda în cazul Klaus Iohannis, vă veți da seama ce înseamnă pentru ei ordinul pe unitate!
sursa: cristoiublog.ro