Mai nou lovit de limbariţă ca de o pîntecăraie a vorbelor, joi, 13 octombrie 2016, Klaus Iohannis s-a dat peste cap să răspundă unei întrebări puse de presă:
„Reporter: Iar al doilea om în stat a făcut apel la dumneavoastră de a face publice acele stenograme, stenogramele discuţiilor cu procurorul general şi cu şefa DNA.
Klaus Iohannis: Da, este foarte interesant. Vorbim de domnul Tăriceanu, cel care a fost urmărit penal pentru minciună, parcă este chiar dat în judecată pentru minciună penală. Cred că e aceeaşi persoană care acum cîţiva ani scria bileţele «Dragă Traian», ca să intervină pentru un prieten al domniei sale. Eu nu cred că omul este chiar preocupat de independenţa justiţiei, eu cred că se preface şi cred că urmăreşte, de fapt, să scape de justiţie.”
Dacă acest text ar fi parte dintr-o teză de doctorat (neplagiată!!!), la subsolul paginii sau la finele lucrării s-ar trece cîteva note lămuritoare:
„Klaus Iohannis” – fost primar de Sibiu, fost candidat la funcţia de premier din partea USL, fost prim-vicepreşedinte al PNL, actualmente preşedinte al României (din decembrie 2014).
„Domnul Tăriceanu” – Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, copreşedinte ALDE, fost premier (2005-2009).
„Şefa DNA” – Codruţa Kovesi, fostă procuror general al României (2006-2012), fost procuror şef al DNA (2013-2016), în prezent procuror şef al DNA la al doilea mandat, aflată în centrul unui uriaş Scandal.
„Cel care a fost urmărit penal pentru minciună, parcă este chiar dat în judecată pentru minciună penală” – formulare semidoctă despre punerea sub acuzare și trimiterea în judecată a lui Călin Popescu Tăriceanu de către procurorii DNA pe 7 iulie 2016 „pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului”.
Aserțiunea cea mai importantă din această rostire publică rămîne „Cred că e aceeaşi persoană care acum cîţiva ani scria bileţele «Dragă Traian» ca să intervină pentru un prieten al domniei sale”.
Vorbitorul face trimitere la faimosul Scandal zis al bileţelului roz, într-o manieră vagă, lejeră, departe de minima precizie cerută unei declaraţii la un asemenea nivel, amintind mai degrabă de o sporovăială la o partidă de table jucată cu amicii.
Asta deoarece, nu există ”bileţele”, ci un singur bileţel.
Limbariţa lui Klaus Iohannis, surprinzătoare pînă la stupefacţie la un preşedinte care a tăcut pînă acum mai ceva ca peretele din fund al unui depozit de lopeți, a readus în discuţie un Scandal care a marcat primul mandat al lui Traian Băsescu, tipic pentru felul în care Traian Băsescu ştie să creeze Breaking news-uri:
Scandalul bileţelului roz.
Despre acest Scandal s-a vorbit mai mult în 2014, cînd PMP de sub conducerea Elenei Udrea a depus la DNA o plîngere penală retroactivă împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.
Plîngerea a fost anunțată în 24 iunie 2014.
Au trecut de atunci doi ani și ceva.
A mai auzit cineva de plîngerea asta?
Nici atunci însă şi cu atît mai puţin acum, Scandalul n-a fost rememorat în toată splendoarea sa de Scandal postdecembrist.
Pentru că atît ca jurnalist de televiziune, cît şi ca analist, am fost unul dintre cei implicaţi în Scandal, îl voi rememora, dezvăluind în premieră (cu aprobarea Elenei Udrea) amănunte de culise mai puţin cunoscute.
În ianuarie 2007, realizam la Antena 3, două emisiuni:
O emisiune săptămînală, de duminică după-amiaza: Zig-zag cu Ion Cristoiu.
O emisiune zilnică, ca invitat permanent al lui Mihai Gâdea, celebra pe atunci Sinteza zilei
Colaborarea cu Trustul Antenelor dura din 2005 şi era urmarea unei înţelegeri exclusive între mine şi Sorin Oancea, managerul Antenei 3, fără nici o legătură cu Dan Voiculescu.
Ca şi acum, ca şi altădată, refuzam să discut prezenţa mea la un post tv cu proprietarul.
În toamna lui 2005, cînd asupra Elenei Udrea s-a năpustit o campanie de presă cu cîntec, care a dus la demisia ei de la Cotroceni, deşi scrisesem dur pînă atunci despre celebra Blondă, am invitat-o la un dialog la emisiunea mea săptămînală de la Antena 3.
Ca urmare a acestui gest am rămas cu Elena Udrea în relaţii de amabilitate reciprocă, deşi eram seară de seară un adversar al regimului Traian Băsescu.
Aşa se explică prezenţa Elenei Udrea joi, 11 ianuarie 2007, la Sinteza zilei.
Fără ca noi – eu şi Mihai Gâdea, s-o ştim, Elena Udrea pregătise o bombă.
La un moment dat, în stilu-i binecunoscut, Elena Udrea s-a referit la un „bileţel amical” pe care în 2005 Călin Popescu Tăriceanu, ca premier, i-l trimisese lui Traian Băsescu pentru a interveni la Parchet în favoarea lui Dinu Patriciu.
Elena Udrea a folosit, pentru crearea Scandalului, cîteva trucuri pe care i le-am descifrat ulterior ca ținând de o strategie mediatică.
Unul dintre trucuri consta în aruncarea în spațiul mediatic al unei enigme.
Întreaga presă se năpustește s-o dezlge.
Asta dă dezvăluirii ulterioare un impact mediatic enorm.
Un alt truc constă în aluzia suficient de vagă pentru ca autoarea să nu fie acuzată de calomnie şi suficient de precisă pentru a detona un Scandal.
După cum am scris mai tîrziu, momentul Bilețelului roz fusese pus la cale împreună cu Traian Băsescu.
În această piesă magistral regizată, Elena Udrea juca rolul celei care-l punea pe Traian Băsescu, prin dezvăluirea unor secrete, în postura de a le confirma pînă la urmă.
Scandalul nu lăsa o clipă impresia c-a pornit de la Traian Băsescu.
În cazul Bilețelului roz, Traian Băsescu trebuia să rămînă în umbră, deoarece era președinte și pe deasupra și șeful informal al PD, partid care făcea parte din Guvernul Tăriceanu.
Deoarece ipostaza de fost consilier prezidenţial nu-i permitea deconspirarea secretelor prezidenţiale, Elena Udrea s-a mulţumit să spună că nu era vorba de corespondenţă oficială, ci de una particulară, că bileţelul era scris de mînă, că era însoţit de anexe cu date din proces şi cu date despre Rompetrol.
Despre reacţia preşedintelui ea a susţinut c-a fost „una nervoasă”.
„Aşa înţeleg mafioţii să conducă ţara şi să conducă guvernul” – a zis în emisiune Elena Udrea c-ar fi zis Traian Băsescu.
În emisiune, dînd curs învăţăturii cu buldogul (dacă l-ai prins pe interlocutor, nu-i mai dai drumul în veci), am pisat-o pe Elena Udrea cu întrebări pentru a afla mai multe lucruri precise despre răspunsul la întrebarea:
Unde e Bilețelul, dacă el există?
N-am reuşit mare lucru.
Elena Udrea s-a mulţumit să spună că n-are bileţelul, nici măcar în copie, dar că ar trebui căutat în arhiva de la Cotroceni.
A doua zi, Traian Băsescu a confirmat dezvăluirile Elenei Udrea, dar a susţinut că n-are în faţă bileţelul.
De aceea, el a dat dispoziţie să fie căutat în arhivă:
„«Ştiu în mod cert că a fost ceva, dar dacă mă întrebaţi în ce loc din arhiva Cotroceniului este, mi-e greu să vă spun. Nu pot să vă dau detalii. Ştiu că mi-a produs o anumită supărare», a afirmat preşedintele Băsescu…”
Lesne de înţeles Scandalul mediat declanşat.
În ianuarie 2007, la Guvernare se afla Alianţa DA, alcătuită din PNL şi PD.
Prin Elena Udrea, Traian Băsescu administra o lovitură năucitoare celui care era premierul Guvernului PNL-PD.
Ca şi cum, în aceste zile, Klaus Iohannis ar confirma public că Afacerea Cuminţenia Pămîntului e rezultatul unui bileţel primit de Dacian Cioloş.
Călin Popescu Tăriceanu l-a luat imediat pe Nu în braţe.
El a negat existenţa vreunui bileţel de acest gen trimis de el la Cotroceni în 2005.
În aceste condiţii, începînd din 12 ianuarie 2007, seară de seară, la Sinteza zilei, am cerut Tranşarea imediată a Afacerii.
Sub acest semn, iscăleam în Jurnalul naţional din 15 ianuarie 2007 comentariul:
„O necesitate – tranşarea Afacerii Bileţelul”.
Comparînd Scandalul cu cel declanşat la Zig-Zag cu Ion Cristoiu pe 30 octombrie 2005, tot de Elena Udrea, scriam:
„Datele sunt radical schimbate în cazul dezvăluirii despre biletul trimis de Călin Popescu Tăriceanu. Elena Udrea nu s-a referit la ceva despre a cărui existenţă ne putem convinge doar din declaraţiile celor implicaţi. Elena Udrea s-a referit la ceva material: un bileţel iscălit de premier; un bileţel despre care ea a dat multe amănunte şi, mai ales, a susţinut că se află în arhiva Cotroceni. Provocat astfel, Traian Băsescu a recunoscut că un asemenea document există şi a promis că va fi căutat.
La rîndu-i, Călin Popescu Tăriceanu a negat existenţa unui asemenea document. Repetăm: n-a spus, da, am trimis aşa ceva, nu era o cerere de intervenţie, ci o rugăminte de a citi nişte documente care dovedeau că afacerea Rompetrol era o făcătură; a declarat textual: «nu există un astfel de document».
De astă dată, aşadar, chestiunea de tranşat nu mai e, ca în cazul dezvăluirii din 30 octombrie 2005, un lucru complicat: conţinutul telefonului dat lui Ilie Botoş, ci un lucru extrem de simplu: dacă bileţelul există sau nu.
De remarcat că, în timpul dialogului, luată la întrebări de subsemnatul, Elena Udrea nu şi-a lăsat nici o marjă de siguranţă. A susţinut pînă în pînzele albe existenţa biletului, ba chiar a dat şi amănunte privind parametrii hîrtiei. La rîndu-i, Traian Basescu nu şi-a luat nici o marjă de siguranţă. A declarat categoric: «ştiu cert că există ceva».
Fiecare din părţi s-a aşezat cu spatele la zid.
Călin Popescu Tăriceanu nu şi-a lăsat marjă de siguranţă pentru eventualitatea că bileţelul va fi descoperit şi dat publicităţii.
Negînd chiar existenţa biletului, el riscă să treacă drept mincinos şi, prin asta, să nu mai fie credibil cînd Cotrocenii vor veni şi cu alte dezvăluiri.
Dacă bileţelul nu există, Elena Udrea se compromite iremediabil. Într-o situaţie grea ar fi şi Traian Băsescu, poate mai grea decît a lui Călin Popescu Tăriceanu:
1) Opiniei publice i s-ar adînci convingerea că, în bătălia cu premierul, preşedintele e în stare de orice mîrşăvie.
2) Orice alte dezvăluiri făcute de Traian Băsescu nu numai despre Călin Popescu Tăriceanu, dar şi despre alte dedesubturi politice sau economice, ar fi lovite de nulitate.
Tranşarea chestiunii: există sau nu bileţelul? depăşeşte astfel sfera curiozităţii gazetăreşti, pentru a fi o chestiune politică majoră, una dintre cele mai importante chestiuni din ultimii ani.
De aceea, presa, clasa politică, opinia publică nu poate să nu someze pe Traian Băsescu: Vrem să ştim dacă bileţelul există sau nu.”
Luînd seamă la Tărăboiul pe care-l făceam, de fiecare dată punînd la îndoială existenţa Bileţelului, Elena Udrea m-a căutat la telefon (aici vin dezvăluirile în premieră!) şi mi-a spus că-mi poate arăta copia bileţelului.
Întîlnirea a avut loc ca-n filme, pe strada Nicolae Iorga, nu departe de casa mea.
Elena Udrea a venit cu o maşină pe care a parcat-o cu luminile aprinse.
După ce-am suit pe bancheta din spate pe care şedea (în faţă era şoferul), Elena Udrea mi-a arătat copia bileţelului.
Cel care e acum deja o imagine sigură.
I-am spus însă că pentru opinia publică nu înseamnă nimic dacă eu voi susţine că bileţelul există, ştiu eu, mai ales că nu pot dezvălui că l-am văzut.
În consecinţă, miercuri, 17 ianuarie 2007, Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă în care a prezentat conţinutul bileţelului, fără a-l arăta însă în direct.
Despre acest moment scriam în Jurnalul naţional din 23 ianuarie 2007.
„Primul moment de suspans şi-a avut explicaţia în prestaţia lui Traian Băsescu. Unei confirmări (vineri, 12 ianuarie 2007, a doua zi după apariţia Elenei Udrea la «Sinteza zilei» de la Antena 3) cu jumătate de gură, lăsînd impresia unei prinderi pe picior greşit, Traian Băsescu a intrat in silenţio stampa. Timp de şase zile, dinspre domnia sa n-a venit nici un semn în chestiunea Bileţelului. În atari condiţii, era mai mult decît normal ca opinia publică să aştepte deznodămîntul cu o atîţare împinsă pînă la paroxism de zvonurile contradictorii vehiculate de presă. Toate sugerînd însă că documentul există şi că el va fi dat publicităţii. Al doilea moment de suspans şi-a avut resorturile în felul aparte al intervenţiei lui Traian Băsescu. Preşedintele, excelent actor mediatic, avea la dispoziţie numeroase soluţii de traversare a afacerii. Putea să anunţe că, fiind vorba despre un bileţel strict privat, i l-a trimis în plic premierului, lăsînd la latitudinea acestuia dacă să-l dea sau nu publicităţii. Putea să se refere la el în treacăt, fie pe parcursul călătoriilor în jurul ţării, fie la aeroport, la întoarcerea din Serbia, aşa cum a mai făcut în cazul telefonului dat de premier Procurorului General. La fel de bine, Bileţelul putea fi invocat în treacăt, ca un apendice lipsit de importanţă, în Declaraţia de presă de la Cotroceni despre situaţia din RP Moldova. Preşedintele a ales o altă cale. Oarecum surprinzător prin raportare la importanţa documentului. A consacrat scandalului partea cea mai importantă a unei Declaraţii de presă făcute în direct de la Palatul Cotroceni. Depăşind aşteptările, domnia sa nu s-a rezumat la tranşarea afacerii, ci a lansat cel mai grav atac de pînă acum la adresa premierului Tăriceanu, acuzîndu-l public de portdrapel al unor grupuri de interese, de încălcare a Programului Alianţei, proclamînd solemn despărţirea politică. Lăsat în plan secund, ba chiar escamotat, Bileţelul nu justifică momentul creat de Traian Băsescu. A apărut limpede că textul anodin, lesne interpretabil, s-a transformat într-un pretext de creare a unui moment politic de răscruce: proclamarea oficială a divorţului de partenerul de campanie electorală.”
Curios rămînea că din punct de vedere penal nu se întîmpla nimic.
Nici Elena Udrea, nici Traian Băsescu nu trimiteau cazul la Parchet.
Pe 22 ianuarie 2007, Uniunea Populară Social-Creștină, prin Ioan Talpeș a sesizat Parchetul.
Pe 17 aprilie 2007 Parchetul, condus de Codruța Kovesi, a dispus neînceperea urmăririi penale.
De ce?
Piesa nu viza uciderea lui Călin Popescu Tăriceanu (PSD putea veni la putere dacă pica Guvernul Alianței), ci doar rănirea premierului.
După momentul de la Cotroceni, nu s-a mai întîmplat nimic deosebit.
Pe 12 februarie 2007, sub titlul Războiul vorbelor, am scris în Jurnalul naţional:
„Atît preşedintele, cît şi premierul au negat existenţa unei crize politice. (…)
De altfel, chiar cei doi capi de oştire politică – preşedintele şi premierul – nu numai că au negat existenţa crizei, dar s-au ferit de decizii capabile a declanşa o criză politică majoră. Traian Băsescu, de exemplu, a declarat că nu-i cere premierului demisia, iar Călin Popescu Tăriceanu s-a opus iniţiativei de suspendare.”
La vremea respectivă mi-a fost limpede că asistam la un Război pur politic.
Nici unul dintre combatanţi n-a scos pistolul pentru a trage cu gloanţe adevărate.
Trăseseră doar cu gloanţe de vorbe.
Fiind vorba de un război politic, nu mică a fost stupoarea opiniei publice cînd pe 18 ianuarie 2007, procurorul general al Republicii, Codruţa Kovesi a ieşit pe posturile tv pentru a declara:
„Ar putea fi vorba despre infractiunea de coruptie. Vom intra si noi in posesia acelui bilet si vom analiza daca se impune sa ne sesizam din oficiu sau nu”.
Așa cum am arătat, Codruța Kovesi a evitat cu brio sesizarea din oficiu.
Dacă o făcea ar fi însemnat să-I strice jocurile lui Traian Băsescu.
Ea intervine însă într-un război politic, antrenînd Parchetul General într-un Scandal între Palate.
Despre acest moment am publicat în 22 ianuarie 2007 comentariul Iresponsabilitatea Procurorului general.
Îl reproduc mai jos nu atît pentru a dovedi c-am criticat-o pe Codruţa Kovesi şi sub regimul Traian Băsescu, cît mai ales pentru a confirma un adevăr:
Codruţa Kovesi era la vremea respectivă sluga lui Traian Băsescu.
Aşa cum azi e sluga lui Klaus Iohannis.
Aşa a supravieţuit ca şefă din 2006 pînă azi, timp 10 ani.
Prin graba de a fi unealta necondiţionată a celui care e Stăpîn la Cotroceni:
„Prin funcţia sa de mare vizibilitate, dar şi de mare autoritate, Procurorul General poate influenţa convingerile electoratului. Declarînd că Bileţelul poate fi pus, fie şi teoretic, sub semnul unei afaceri penale, Laura Codruţa Kovesi a dat o substanţială mînă de ajutor lui Traian Băsescu în bătălia sa electorală cu Călin Popescu Tăriceanu.
După senzaţionalul moment de miercuri, 17 ianuarie 2007, de la Cotroceni, juriştii n-au avut nevoie mai mult de cinci minute pentru a se pronunţa: Bileţelul invocat de Elena Udrea şi confirmat de Traian Băsescu n-are nici o semnificaţie penală.
De altfel, însuşi preşedintele, conştient că nici în visele sale cele mai roze nu-l poate agăţa penal pe Călin Popescu Tăriceanu în chestiunea Bileţelului zis şi roz, a ţinut să precizeze că e doar interesant. Şi pentru ca dezvăluirea să nu se întoarcă împotriva sa ca un bumerang, a purces la alte două viclenii:
1. A evitat să dea citire Bileţelului în direct, la oră de vîrf.
2. L-a înscris într-un şir mai lung de fapte comise de premier în numele unor grupuri de interese pentru ca natura lui benignă să apară într-o altă lumină.În contradicţie cu juriştii, cu politicienii, cu analiştii cît de cît obiectivi, Procurorul General al României a ieşit pe posturile tv pentru a declara că, «teoretic», bileţelul s-ar încadra la infracţiunea de corupţie.
La «Sinteza Zilei» de joi, 18 ianuarie 2007, de pe Antena 3, profesorul Emil Constantinescu, nu doar fost preşedinte al României, dar şi jurist a demonstrat în chip strălucit analfabetismul acestei declaraţii din punct de vedere juridic. Ditamai Procurorul General a vădit prin această intervenţie o pregătire de specialitate la nivelul unui fotomodel care urmează o facultate de Drept la privat ca să aibă o diplomă.
Incompetenţa în plan profesional a celei aduse tocmai de la Sibiu pentru a fi proţăpită în fruntea Parchetului General a fost subliniată temeinic în ultimele zile.
Nu s-a scos însă în evidenţă o altă semnificaţie, mult mai gravă, a datului cu părerea din partea Laurei Codruţa Kovesi.
Şi anume, tîrîrea unei instituţii a statului de drept cu statut clar, categoric, de neutralitate politică, într-o bătălie politică.
Încercînd să dea o coloratură penală Bileţelului roz, Laura Codruţa Kovesi a implicat Parchetul General în confruntarea dintre Palate de partea unuia dintre combatanţi.
De partea cui?
A lui Traian Băsescu, se înţelege. (…)
Diversiunea Bileţelului roz e o pură diversiune în contextul mai larg al cruciadei electorale angajate de Cotroceni împotriva PNL. Toate datele converg spre teza unui scenariu menit a adînci imaginea unei conduceri liberale vîrîte pînă în gît în afaceri dubioase. Paradoxal, Traian Băsescu a evitat să plaseze gestul premierului în sfera faptelor de corupţie. S-a bazat – şi nu în chip fantezist – pe asumarea acestei misiuni de către birjarii din politică şi din presă. Ceea ce s-a şi întîmplat. Mulţi comentatori s-au năpustit asupra lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a-l acuza de corupţie. Le-au stat alături liderii Partidului Liberal Democrat, mai guralivi ca niciodată în aceste zile.
În diversiunea sa, Traian Băsescu a primit un sprijin de la cine se aştepta mai puţin opinia publică: de la Procurorul General al României.
Prin intervenţia sa funestă, Laura Codruţa Kovesi s-a afirmat spectaculos şi iremediabil drept un bulan miliţienesc al lui Traian Băsescu.
Prin funcţia sa de mare vizibilitate, dar şi de mare autoritate, Procurorul General poate influenţa convingerile electoratului. Declarînd că Bileţelul poate fi pus, fie şi teoretic, sub semnul unei afaceri penale, Laura Codruţa Kovesi a dat o substanţială mînă de ajutor lui Traian Băsescu în bătălia sa electorală cu Călin Popescu Tăriceanu.
Astfel semnificată, intervenţia Laurei Codruţa Kovesi se constituie într-unul din cele mai grave fapte petrecute în contextul recentelor scandaluri:
1) Constituie o încercare de antrenare a instituţiilor neutre politic într-o bătălie strict politică. Fapt ce nu poate avea decît consecinţe dezastruoase pentru ordinea de drept din România.
2) Adînceşte suspiciunea că Parchetul General şi DNA, instituţii cu şefi dependenţi de cuplul Monica Macovei – Traian Băsescu, au fost şi sînt instrumente de răfuială politică.
Cerînd demisia Laurei Codruţa Kovesi, Renate Weber a pus punctul pe i. Un punct pe i doar temporar. Punctul pe i definitiv va fi pus doar cînd Procurorul General şi Procurorul şef al DNA nu vor mai fi dependenţi de ministrul Justiţiei si de preşedinte.”
Sursa: cristoiublog.ro
