Finele de an 2014 nu duce lipsă de ciudățenii, ceea ce înseamnă că și după așa zisul Miracol care a fost victoria lui Klaus Iohannis, formulă scoasă din puțul lingușirii depline a Conducătorului, România a rămas aceeași:
O țară definită prin democrație originală, altfel spus, o țară în care democrația de tip european s-a pervertit în democrație de mici și berici la întîlnirea cu fondul miticist.
Printre ciudățeniile finelui de an se numără – alături de transformarea purtătoarei de cuvînt a Prea Alesului într-un Dinicu Golescu al clădirii numite Palatul Cotroceni – asumarea de către Trustul de presă al familiei Dan Voiculescu a posturii de cîine de pază al onoarei de președinte a lui Klaus Iohannis.
Trustul de presă Intact, cu piesa sa de artilerie aruncătoare de rahat numită Antena 3, s-a implicat violent propagandistic în campania electorală. Candidatul lui Dan Voiculescu – Victor Ponta – a beneficiat de toți pupicii mediatici, în timp ce adversarul lui Victor Ponta – Klaus Iohannis – a fost ținta unei succesiuni de acuzații bazate pe născociri. Va rămîne în Istoria presei banditești spectacolul grețos de joi, 13 noiembrie 2014 de la Sinteza zilei – un fel de tăiere a moțului de deja președinte al lui Victor Ponta – în care Mihai Gâdea făcea temenele celui considerat deja învingător și sufla mucii zgomotos și a dispreț către scaunul lăsat gol dinadins al lui Klaus Iohannis.
Prin Trustul său de presă Dan Voiculescu a pariat pe Victor Ponta și a pierdut.
Va rămîne de data asta în Istoria proastei din tîrg Sinteza zilei din seara de duminică 16 noiembrie 2014. În timp ce toate televiziunile îl dădeau cîștigător pe Klaus Iohannis, Mihai Gâdea și ai lui continuau să creadă că Victor Ponta e deja președinte.
Prin raportare la angajarea totală, contrară normelor minime ale profesiei de jurnalist, de partea unuia dintre candidați – Victor Ponta – postura asumată după scrutin de Antena 3 stupefiază. Nu, nu e vorba de renunțarea la campania de insulte și calomnii față de Klaus Iohannis în favoarea uneri abordări neutre, reci chiar, a vieții și activității noului președinte.
Nu, e vorba de asumarea posturii de cîine de pază al lui Klaus Iohannis.
Cine îndrăznește să-l mustre nițel pe Prea Alesul se trezește cu un jet de rahat aruncat în față de furtunul pe care-l ține, pompierește, Mihai Gâdea.
Asumarea acestei ipostaze de către Trustul lui Dan Voiculescu a fost sesizată de numeroși jurnaliști.
Unii au făcut-o cu acreala tipică amantei care sare în sus cînd bărbatul se culcă cu nevastă-sa. Klaus Iohannis e pentru aceștia un Subiect al linsului lor exclusiv.
Alții au făcu-o încercînd și o explicație. Și anume că Antena 3 se află în căutarea unui nou stăpîn, dat fiind că vechiul Dan Voiculescu e la pușcărie.
Explicația îți dă dureri de dinți prin puerilitatea ei.
Dan Voiculescu a rămas Stăpînul absolut al Trustului Intact.
Asemenea altor pușcăriași cu parale, el își conduce afacerile din pușcărie la fel de autoritar ca și pe vremea cînd era în afara pușcăriei.
Schimbarea spectaculoasă a atitudinii față de Klaus Iohannis a fost comandată din pușcărie de Dan Voiculescu.
De ce?
Alte două fapte ne ajută să găsim răspunsul:
- Liderii PNL, în frunte cu madmoazela lui Klaus Iohannis, desemnata Alina Gorghiu, mai au puțin și-i întrec la prezență în studiourile Antenei 3 pe părinții fondatori ai statorniciei în aceste studiouri: Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac.
- De ceva timp, mai precis imediat după proclamarea lui Klaus Iohannis ca președinte, Antena 3 a lansat o campanie de schimbare a conducerii PC, a lui Daniel Constantin, mai ales. Campania nu se reduce la denunțarea așa ziselor greșeli ale liderului PC. Ea vizează și – dacă nu mai ales – poziția PC pe scena noastră politică.
Acoliții lui Dan Voiculescu folosesc amvonul Antenei 3 pentru a susține că Partidul Conservator trebuie să-și afirme mult mai profund identitatea de partid de Dreapta. Care identitate – ați ghicit! – e pusă la îndoială de participarea la Coaliția cu PSD.
E limpede că Dan Voiculescu a ordonat din pușcărie această campanie vizînd răsturnarea lui Daniel Constantin și, mai ales, trăncăneala despre adevărata identitate a PC:
Cea de partid de Dreapta.
Dacă PC e partid de Dreapta și, mai ales, dacă alianța cu PSD îi pune la îndoială identitatea, ce concluzie se poate trage?
Că Partidul Conservator trebuie să rupă alianța cu partidul de Stînga care e PSD și să între în alianță – de data asta naturală – cu PNL.
Cele două fapte aparent inexplicabile – Cultivarea lui Klaus Iohannis de către Antena 3 și prezența liderilor PNL la televiziunea lui Dan Voiculescu – se dovedesc perfect explicabile.
Ele fac parte din pregătirea unei noi soluții imorale:
Cea a lui Klaus Iohannis.
Desigur, manevra e pregătită de liderii PNL.
El, Klaus Iohannis, nu se va compromite asumîndu-și fățiș soluția imorală, cum a făcut Traian Băsescu în 2004.
Ca de obicei, va refuza să-și spună opinia despre trecerea PC – după debarcarea lui Daniel Constantin de către Familia Voiculescu – de partea PNL, pentru ca PNL să pună mîna pe guvernare.
Ofițerii acoperiți din presă vor lăuda din nou Tăcerea de Mărit Padișah a lui Klaus Iohannis.
Soluția imorală ar fi imposibilă însă dacă Antena 3 nu i-ar sufla în fund, cu trompeta, lui Klaus Iohannis.
Ca și prezența liderilor PNL în studio, cultivarea lui Klaus Iohannis de către Antena 3 e preludiul la marele coit care va fi Alianța dintre PNL și PC sub Înaltul Patronaj al lui Klaus Iohannis.
Sursa: cristoiublog.ro
Comentariile sunt închise.