klaus-iohannis-colectiv

Cu un an în urmă, mai precis, în noaptea de 30 octombrie 2015, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în ceea ce s-a numit Tragedia de la Colectiv.
Alte 147 de persoane au fost rănite.
Comemorarea victimelor s-a făcut în Bucureşti prin manifestări decente – marşuri, inaugurarea unui monument, puse sub semnul bunei cuviinţe.
Cînd e vorba de morţi – şi încă de morţi într-o Tragedie înfiorătoare, durerea impune respect.
Așa se explică de ce marșurile n-au oferit spectacolul, obișnuit în Moldo-Valahia, al pancardelor purtate și al sloganelor strigate.
În chip exemplar, participanții la marșuri, inclusiv dintre membrii Guvernului, au refuzat să facă declarații, deși presa noastră, zgomotos imbecilă, a insistat.
În această atmosferă de bună cuviinţă a dat buzna, cu o crasă lipsă de bun-simţ, Klaus Iohannis.

Se ştie că, încălcînd Constituţia, Klaus Iohannis, s-a angajat într-o campanie electorală pentru PNL, zis şi Partidul Meu.
O angajare neroadă prin caracterul ei ostentativ și deja obositor, întrecînd-o prin vînzoleală chiar și pe cea a liderilor PNL.
E mai mult decît semnificativ că, în timp ce Dacian Cioloş, candidat pentru funcţia de premier al PNL şi, deci unul dintre cei interesaţi de victoria partidului în alegeri, dovedeşte o prudenţă salutară în materie de chibiţăreală, preşedintele României, cel constrîns de funcţia de arbitru să rămînă în afara bătăliei politice, s-a aruncat în chelfăneala electorală pînă la datul poalelor peste cap.

Prin raportare la nemişcarea anterioară excitația electorală a lui Klaus Iohannis stupefiază.
Parcă ar fi drogat, nu alta.
Duminică, 30 octombrie 2016, simţind miros de sînge electoral, Klaus Iohannis a descins la locul Tragediei pentru a ţine un discurs de tip Caţavencu.
Depunerea unei coroane de flori n-are în sine nimic de criticat.
Ţinerea unui discurs într-o atmosferă de respect față de durerea celor care și-au pierdut un apropiat cu un an în urmă, atinge însă culmile nesimţirii, de care sunt în stare doar hienele politice.

Implicarea lui Klaus Iohannis în campania electorală ca agent al PNL are drept notă definitorie elogierea PNL – pentru că vezi Doamne! s-a transformat într-un partid al Îngerilor, şi denunţarea celorlalte partide ca rămase netransformate.
E un șiretlic electoral pe care Klaus Iohannis l-a mai folosit pînă acum în spațiul public.
Nenorocirea e însă că duminică l-a folosit într-un moment care excludea orice campanie electorală, ca acțiune în stare să mînjească Durerea cu vorbele de rahat ale politrucilor.

Comemorarea victimelor de la Colectiv i-a dat chibiţului electoral Klaus Iohannis prilejul de a mai pleda o dată pentru victoria PNL în alegeri. Ce altceva putem înţelege din aceste rînduri despre situaţia clasei politice la un an de la Tragedia de la Colectiv?

„Clasa politică se schimbă încet, dar se schimbă. Aceste schimbări sînt inevitabile. Iar cei care au înţeles mejasul românilor, mesajul României după Colectiv, vor avea, probabil, o poziţie mai bună în alegeri, iar cei care nu au înţeles acest mesaj, încet, dar sigur, vor fi măturaţi de pe scena publică.”

Anul trecut, imediat ce s-a aflat de Tragedie, Klaus Iohannis s-a şi înfăţişat la faţa locului hotărît să se hrănească electoral din morții de la Colectiv.
Timp de un an, Klaus Iohannis s-a hrănit electoral din această Tragedie.
S-a hrănit, iată, și duminică, 30 octombrie 2016.
Pînă cînd o nouă tragedie îi va aduce morţi proaspeţi.

 

Sursa: cristoiublog.ro