Ca Istoric al Clipei, n-aveam cum să nu tresar la dezvăluirile făcute de Traian Băsescu duminică seara la România Tv, transcrise de site-ul Nașul Tv, în absența unei minime preocupări a postului patronat de Sebastian Ghiță de a consemna în scris vorbele mai importante de pe micul ecran:
„Am avut și eu experiențe – nu o experiență, ci experiențe de acest gen, cînd șefii de instituții nu se înțelegeau între ei și puneau și instituțiile cap în cap.
Am dat un singur exemplu, pe care îl mențin și acum: momentul în care am aflat că era o mare tensiune între procurorul-șef al DNA, doamna Kovesi, și procurorul-șef antimafia, doamna Alina Bica.Sigur, motivul era un al treilea care juca între ele. (Moderatoarea i-a amintit că atunci a spus că era vorba despre Florian Coldea, adjunctul șefului SRI iar Băsescu a admis: «atunci, domnul Coldea»).
Le-am chemat pe amîndouă procuroarele șefe, le-am atenționat că nu e în regulă să intre în coliziune DNA cu DIICOT – și îmi aduc aminte acum și motivul aparent care era: arestarea comisarului Berbeceanu, pe care îl arestase DIICOT, se pare că DIICOT-ul local plătea o poliță comisarului Berbeceanu.
Dar, de bună seamă, Alina Bica era informată de la structura ei teritorială. Aceast episod a fost cel care a umplut paharul disputei dintre cele două, (…).
Le-am chemat pe cele două șefe, să nu altereze funcționarea instituțiilor pentru o dispută legată de Berbeceanu – dacă e corect sau nu e corect, un judecător va fi cel care le va împăca.Nu vă ascund că eu am primit atunci un raport de la comisarul Berbeceanu – care s-a adresat președintelui României, considerîndu-se nedreptățit – și l-am transmis Inspectoratului General al Poliției.
Deci am avut o asemenea discuție. Cred că ea a fost scânteia la ceea ce a urmat, pentru că deși ambele au spus «Ne-am înțeles», una a fost mai iute de mână.
Și am reușit contrariul: să o împing într-o arestare pe doamna Bica, plecînd de la premisa că am vrut să fac un lucru bun.
Este clar că, dincolo de chestiunile de fond, am ajuns și eu la concluzia că să te ferească Dumnezeu de ura între două femei. (…)
Moderatoarea întreabă: Dar ele, acolo, la dvs în birou, au spus: «Da, am înţeles», sau au încercat să dea vina una pe cealaltă?”
Băsescu răspunde:
„Nu, dimpotrivă, spuneau «nu-i adevărat, dar eu nu fac așa ceva, da’ eu nu te ascult, da’ eu nu te urmăresc, da’ eu nu te filez».
Este clar că și elementul feminin a avut destul impact, element pe care îl suspectez, spre exemplu, și la Elena Udrea.
Ferească-te Dumnezeu de ura între femei! Adică veselia asta cu care este acuzata de serviciu pentru campanii (electorale – n.r.). Nu există campanie care să se fi finanțat în alt fel dar singurul vinovat pentru campanii este Elena Udrea în România?”.
Întrebat de unde atîta ură din partea lui Kovesi pentru Udrea și Bica, Băsescu a răspuns, rîzînd:„Pantofi, poșete…”. (…)
Ca istoric știu de ura dintre Elisabeta, regină publicitată drept virgină, și Mary a Scoției, pornind de la frustrarea Elisabetei că Regina Scoției avea succes nebun la bărbați.
Tot ca istoric știu de ura Elenei Ceaușescu față de Marta Drăghici, nevasta lui Alexandru Drăghici, ură care a stat la temelia dării în gît a lui Alexandru Drăghici de către Nicolae Ceaușescu în 1968.
Ca istoric știu din multe alte exemple despre rolul hormonilor în Istorie, deși Marx m-ar contrazice, susținînd că nu hormonii, ci mijloacele de producție joacă un rol în Istorie.
Sînt de acord așadar și ca istoric cu cele spuse de Traian Băsescu despre rolul urii între femei în lupta împotriva corupției din România postdecembristă.
Sînt sigur că peste ani, cînd cercetătorii se vor apleca asupra realităților de azi, la vremea respectivă realități istorice, dezvăluiri precum cele făcute de Traian Băsescu vor stîrni mare interes.
Din acest punct de vedere, nu pot decît să salut inițiativa Nașul Tv de a transcrie vorbele spuse de Traian Băsescu, transformîndu-le deja într-un document de arhivă.
Nițel invidios pe site-ul lui Radu Moraru pentru inițiativa asta, mi-am amintit că am și eu documente despre conflictul Codruța Kovesi-Alina Bica, ivit și înflorit din motive ținînd strict de rolul hormonilor în Istorie.
E vorba de două documente, amîndouă aparținînd Elenei Udrea, cea care a contribuit masiv prin dezvăluirile sale la înțelegerea ultimilor ani de istorie a României.
Primul document e Denunțul făcut de Elena Udrea la DNA în 30 ianuarie 2015.
Am desprins din el pasajul senzațional despre conflictul dintre Codruța Kovesi și Alina Bica, invocat de Traian Băsescu duminică seara la România Tv:
„Tot între Bica și Kovesi a mai fost un scandal. Bica l-a anchetat și reținut pe Berbeceanu. Acesta se pare era un apropiat de Kovesi. (Inițial, Elena Udrea a scris foarte apropiat. Tăierea lui „foarte” ține nu numai de gramatică, dar și de denunțul calomnios. Se înțelegea că cei doi erau apropiați mai mult decît trebuie din punct de vedere oficial – n.n.). Bica mi-a spus că a găsit poze cu Berbeceanu și Kovesi într-un laptop (calculator) al acestuia. Kovesi a început cercetarea celor care luaseră decizia de a cere arest preventiv pentru Berbeceanu, Bica a aflat că la audierea procurorului DIICOT care instrumentase cazul, fusese întrebat despre ea (Elena Udrea scrie, de ea, sensul e însă cel de despre ea – n.n.), în sensul în care se încerca acuzarea ei, ca cea care dispusese acțiunea de la Alba. I s-a părut evident că este o încercare de a fi acuzată și a mers la SRI și la Președinție să le spună că hărțuirea ei este comandă și că este periculos să înceapă o vendetă și o luptă între ea și Kovesi, între DIICOT și DNA. Codruța Kovesi a negat c-au fost puse întrebări legate de ea (de Bica – n.n) în ancheta împotriva procurorului DIICOT. Bica i-a cerut înregistrarea audierii. I-a promis în fața președintelui (Traian Băsescu – n.n) că i-o va trimite. Nu i-a trimis-o niciodată.”
Despre conflictul Codruța Kovesi – Alina Bica scrie Elena Udrea și în Jurnal. Din acest al doilea document istoric, desprind următorul fragment:
„Pe 20 noiembrie, într-o joi, evident, a explodat cazul Bica. Eram la masă la Vacamu (I-am telefonat luni seara, Elenei Udrea, pentru a-i obține aprobarea să dau un fragment din Jurnal și, cum nu înțelegeam ce scrisese, mi-a jurat că așa se cheamă un restaurant din București n. n.) cînd m-a sunat Bogdan Chiriac. Tocmai ce mă sms-uisem cu Alina şi rămăsese că bem o cafea. Bogdan m-a întrebat dacă este adevărat că au luat-o pe Bica din trafic şi au dus-o la DNA. I-am zis sigur că nu, abia comunicasem cu ea şi că sigur cineva voia să-i creeze o problemă de imagine, dar că verific. Între timp mă resună şi-mi zice că este vorba chiar de Bica Alina, nu o altă Bica din CJ Cluj, cum fusese varianta iniţială. Am sunat-o, nu mi-a răspuns. După ce-am plecat , eram în maşină pe Calea Floreasca, m-a sunat ea înapoi, am întrebat-o ce face și mi-a spus că o luase de pe stradă, din maşină, DNA-ul şi că aştepta să dea declaraţii. Acuzaţia era de abuz în serviciu.”
Sursa: cristoiublog.ro