În noiembrie 1946, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare după o perioadă de 9 ani, o Delegaţie de ziarişti şi scriitori e invitată în URSS într-o vizită de documentare.
Ştirea din Naţiunea, 4 noiembrie 1946, ne dezvăluie că e vorba de cea mai puternică Delegaţie de ziarişti şi scriitori din Istoria României invitată într-o ţară străină, exclusiv pe banii ţării respective.
„Delegația de scriitori și ziariști a plecat ieri la Moscova
Ieri dimineață la ora 8, a plecat cu avionul la Moscova, delegația de scriitori și ziariști români, ca invitați ai Vocs-ului și ziarului „Trud”.
Din delegație fac parte d-nii Ion Pas, directorul Teatrului Național, Gheorghe Macovescu, secretar general al ministerului informațiilor, G. Călinescu, directorul ziarului „Națiunea”, Cezar Petrescu, Sebastian Șerbescu, directorul ziarului „Semnalul”, M. Sevastos, din Comitetul de direcție al ziarului „Universul”, Tudor Teodorescu Braniște, directorul ziarului „Jurnalul de dimineață”, dr. G. Graur, redactor al ziarului „Adevărul”, Gheorghe Dinu, prim redactor al ziarului „Timpul”, Miron Radu Paraschivescu și Pavel Chirtoacă, redactori ai ziarului „Scînteia”, Andrei Tudor, redactor al ziarului „România Liberă”, Gh. Matei, redactor al ziarului „Frontul Plugarilor” și Vasile Bârcă redactor al ziarului „Drapelul”.
Delegația a fost salutată pe aeroport de d. Dangulov, prim secretar al ambasadei sovietice, de d. Maior Levy, șeful serviciului de presă al Comisiei Aliate de Control și de d. Iuri Botschcarov, secretar de ambasadă, care a plecat împreună cu grupul de ziariști și scriitori, pentru a-i însoți în Uniunea Sovietică.
Pe aeroport au fost prezenți d-ni Magheru și Papandopolo din partea A.R.L.U.S.-ului, Grigore Preoteasa, directorul presei din ministerul informațiilor, G. Ivașcu, directorul relațiilor culturale din ministerul informațiilor, d-nele Sevastos, Sidonia Drăgușanu, d. Mateescu, director general al contabilității P.T.T., ziariștii Coller, Firoiu, Cernea, precum și rude și cunoscuți ai celor care plecau. Din partea Teatrului Național au salutat delegația d-nele Maria Voluntaru, Nely Dordea și d-nii Niky Atanasiu, G. Baldovin, Tr. Cornescu și N. Negrea.
Scriitorii și ziariștii vor vizita Moscova și Leningradul și vor lua parte la Serbarea Revoluției, în ziua de 7 Noiembrie.”
Delegaţia, care a vizitat şi Kievul (a rămas la ducere în capitala Ucrainei sovietice două zile, din cauza ceţei de la Moscova) s-a întors în ţară pe data de 19 noiembrie 1946.
Fiecare dintre membrii Delegaţiei a publicat la întoarcere în ziarele pe care le-au reprezentat note de călătorie din URSS.
Ziarul Națiunea anunța cu huruit, ca pe un eveniment de presă, debutul serialului semnat de George Călinescu, director al ziarului.
Notele de călătorie au fost publicate în ziar sub titlul Kiev, Moscova, Leningrad.
Sub acest titlu, notele au apărut editorial în 1949, la Editura de Stat pentru literatură şi artă.
Ce-a văzut George Călinescu în Uniunea Sovietică a anului 1946, la un an de la încheierea războiului?
Răspunsul ni-l dau reportajele despre abundenţa de mărfuri şi de mîncare publicate în numărul din 13 decembrie şi 15 decembrie 1946.
Repet, nu e vorba doar de Uniunea Sovietică a lui Stalin. E vorba şi de o ţară abia ieşită din Dezastrul care a fost al Doilea Război Mondial.
Citind însemnările marelui scriitor, ne punem cîteva întrebări legitime:
1. Asta a văzut un scriitor, un ziarist şi un director de gazetă în URSS?
2. George Călinescu e serios cînd descrie abundenţa de mărfuri şi alimente din URSS-ul lui 1946, inexistentă imediat după război chiar şi în Anglia?
3. George Călinescu şi ceilalţi ziarişti născocesc aceste lucruri sau au fost duşi în magazine şi restaurante speciale?
„Cu mult mai mare înghesuială este în magazinele universale, care au trei sau patru etaje, în care raioanele se repetă din cauza numărului redus, deocamdată, al felurilor de mărfuri, deşi variat în comparare cu comerţul nostru.
Vreau să dau o noţiunea de ceea ce se găseşte acolo, din care se poate scoate o imagine prozaică în aparenţă, substanţială de fapt, a vieţii omului sovietic. Se află întîi de toate articolele de toaletă (şi las la o parte ustensilele respective): parfumuri, ape de Colonia, săpunuri, crème, rujuri de buze, creioane negre pentru gene. Flacoanele de parfumuri din cauza lipsei momentane de sticlă, sînt de aspect popular, am constatat însă după săpunurile parfumate cu aceeaşi mireasmă, că mirosul e delicat şi persistent. Cremele oferite ca produse modeste (lanonile, vaseline boricate) sînt foarte fine şi de un mic parfum discret. Vaselina boricată, care e o adevărată cremă pentru mîini, are un iz slab de cuișoare. Spre deosebire de produsele respective de la noi, mistificații lamentabile cu miros de petrol, preparativele sovietice sînt leale, și tind vădit către idealul francez al fabricației cosmetice de mare clasă. Rujul pus într-un étui fără pretenții, din economie de metale, este excelent și gras, fără a fi țipător la tonuri. Credința deci că femeia sovietică se lipseşte de fardul onest este puerilă. La secţia de Galanterie articolul cel mai interesant este fularul pentru doamne, cîte unul în motive floreale caligrafice în verde stins şi roşu frunză uscată, arătînd a caşmir. Chiar fularele din cadrilatură mai vie sînt mereu graţioase. Sînt fulare întregi, pătrate, şi jumătăţi triunghiulare. Batistele, atrăgătoare, sînt imprimate într-o manieră prea vizibilă. Mănuşile sînt bune. Pielăria e rară şi poşetele (imitaţii într-un fel de muşama) nu dau satisfacţie. Ţinînd seama de timpurile actuale, articolele de tricotaj (ciorapi, cămăşi, etc.) sînt satifăcătoare şi unii ciorapi de damă din fire combinate cu un pluşaj mai potrivit climei sînt interesanţi. În comparaţie cu fabricaţia de lux (Kayser, etc.) această industrie este încă in nuce, tricotajul apărînd rărit şi subţiat, fără flexibilitate şi pondere. Mătăsurile în număr limitat sînt calitativ bune, de un desen fără îndrăzneli, de sigur în scopul de a nu şoca pe cumpărătoare (motive florale mărunte pe fond galben, roşu, verde, etc., dînd impresia de zugrăveală stropită). Dantela pentru rochii de seară era în schimb eminentă şi foarte căutată. Articolele de rufărie, olandele pentru servicii de masă, pînzele de bumbac sînt toate de calitate. Stofele pentru doamne din aceste magazine sînt prea groase sau prea subţiri, aşa încît alegerea unui material pentru tailleur mi s-a părut dificilă.
*
Între noi fie zis, poporul rus se hrăneşte din abudenţă şi oamenii au o mină foarte înfloritoare. Mesele ce ni s-au oferit, chiar dacă s-ar presupune că ar fi avut caracter de curtoazie, dovedesc concepţia poporului despre o masă cum se cade. Am avut felurite prilejuri să mă încredinţez că acesta este regimul mai mult ori mai puţin obişnuit. Orele sînt pentru noi bizare (10 dimineaţa, 4 după-amiază, 11 noaptea) şi nu m-am dumirit încă exact asupra orelor de masă. În orice caz restaurantele mari se deschid pe la 2 d.a. şi stau deschise pînă la 3 şi chiar 5 dimineaţa. La fabrica de strunguri de fier lucrătorii luau masa pe la ora 2. Magazinele se deschid, cel puţin acelea pe care le-am frecventat, la ora 11, prînzul solid se ia cred, ca în Franţa veche, ca în Anglia, către seară. Mesele sînt aşezate cu grijă şi cu o veselă pusă la punct, chelnerii sînt bine îmbrăcaţi, în jachete albe, unii, la anume împrejurări chiar în frac (vorbesc de marile hotele). Micul dejun începe cu o infinită zacustă (unt, icre de Manciuria, caviar, peşte marinat ori în gelatină, batog, somn, o salată cu maioneză, ouă fierte etc., etc.), după care urmează ceai sau cafea expres într-o ceaşcă mare. Limonadă (excelentă), bere, vinuri de Armenia, vodka, toate laolaltă. Zacusca se repetă cu variante la celelalte mese, la care apare un potage, o fripturi, prăjituri, fructe. Vinurile armeniene, dulci, imită cachetul vinurilor de Porto, Malaga, Madera. Sînt şi unele mai seci, albe. În Uniunea Sovietică toată lumea este foarte simţitoare pentru imaginea Sudului şi am notat un veritabil «emballement» pentru tot ce vine din Georgia, Armenia, Caucaz.”
Sursa: cristoiublog.ro
