Am încercat să arăt în numărul anterior că ciopîrțirea de către comuniștii chinezi a cărții semnate de președintele României, Klaus Iohannis, pentru a-l castra de orice referire critică la comunism e un act unic în felul său pînă și în istoria cenzurii revoluționare. Scriam că, de regulă, în astfel de situații, din respect pentru autor, regimurile comuniste publică textul integral preferînd delimitarea de anumite afirmații, suspectate ca fiind în conflict cu viziunea oficială, fie prin note de subsol, fie printr-o prefață lămuritoare.
Cartea lui Klaus Iohannis Pas cu pas n-a beneficiat de această practică ținînd de respectul față de un autor chiar și din partea regimurilor comuniste. Editura oficială a statului comunist chinez, China Translation & Publishing House a ciopîrțit pur și simplu cartea, eliminînd din ea referirile critice la perioada comunistă. Și dacă ar fi fost vorba de un autor român fără nici o funcție publică, o asemenea castrare ar fi fost refuzată de autor, indiferent de drepturile bănești făgăduite.
Pas cu pas se vrea o carte care dă seamă de un destin.
Cînd destinul unui autor de astfel de cărți cuprinde și perioada comunistă, respectivul autor are două posibilități:
Fie să treacă sub tăcere această perioadă, fie să se refere la ea pozitiv sau negativ.
Autorul Klaus Iohannis a considerat că din destinul său mărturisit public nu poate lipsi perioada comunistă. Prin urmare, el s-a referit la această etapă din destinul său, și nu oricum, ci extrem de critic.
În perioada postcomunistă, raportarea unui autor de memorii la anii anteriori Revoluției reprezintă un punct de reper, un punct crucial, în aprecierea personalității sale. Eu, de exemplu, am avut bunul-simț de a nu o face pe anticomunistul în scrierile mele despre perioada comunistă a destinului meu. Această poziție, exprimată public, mă definește ca personalitate.
Mă număr printre puținii care nu caut să storc dintr-un anticomunist la modă o glorie nemeritată.
Klaus Iohannis a simțit nevoia să se refere la perioada comunistă și nu oricum, ci în termeni deosebit de duri, mult mai duri, de exemplu, decît cei folosiți de Corneliu Coposu.
Klaus Iohannis, spre deosebire de Corneliu Coposu, n-a făcut pușcărie în timpul regimului comunist.
Dar nu numai atît.
Din cîte se știe, Klaus Iohannis n-a avut de suferit în timpul regimului comunist. A terminat facultatea fără a fi exmatriculat pentru anticomunism, a fost repartizat profesor, și-a dus activitate de profesor, s-a însurat și chiar a mers cu bicicleta. N-a fost dat afară din serviciu, n-a fost obligat să emigreze. Dacă a suferit, suferința sa nu diferă cu nimic de cea a milioanelor de români care au trăit austeritatea ceaușistă. Deși milioane de români s-au trezit dimineața la patru, ca să poată cumpăra o sticlă de lapte – cum se confesează Klaus Iohannis – nici unul nu s-a dat atît de anticomunist precum Klaus Iohannis.
A încercat Klaus Iohannis înainte de 1989, așa cum mărturisește în cartea Pas cu pas, revolte anticomuniste la nivelul întregii sale personalități? A fost el un fel de Corneliu Coposu neștiut și prin asta, scutit de represiunea Sistemului comunist?
Greu de răspuns.
Sigur e că în cartea sa, Pas cu pas, autorul Klaus Iohannis se prezintă drept una dintre victimele comunismului și, mai mult, drept unul dintre cei revoltați împotriva regimului fără a-i trece prin cap – observam noi – să plece în Germania, ca mulți alți sași.
Sincer sau nu, autorul cărții Pas cu pas a considerat, în varianta românească a operei, că anticomunismul furibund e un element de esență al personalității sale. Cititorilor români, Klaus Iohannis a ținut să li se arate drept un om aflat într-un divorț fără cusur cu regimul comunist.
Așa a ținut să se arate autorul Klaus Iohannis cititorilor români. Putea, repet, să treacă sub tăcere perioada comunistă. Sau s-o abordeze nuanțat. Nu, Klaus Iohannis a abordat-o și nu oricum, ci de pe pozițiile unui anticomunism violent.
Iată cîteva exemple, care, dacă n-ai ști despre cine-i vorba, ai crede că sunt iscălite de Iuliu Maniu:
„Și eu, și prietenii, și colegii mei de școală îi detestam pur și simplu pe comuniști și întregul lor sistem. ( …)
Eu am fost, cum am mai spus deja, un anticomunist în privat. Am fost împotriva comunismului ca individ, la nivel personal, la fel ca toata familia mea. Atunci nu aveai căi de a exprima aceste lucruri, decât în anumite situații de nesupunere civică, despre care am povestit. Sunt un anticomunist convins și cred că Ceaușescu a fost unul dintre cei mai toxici români.”
Chinezii i-au tipărit cartea eliminînd dintr-un gest toate pasajele violent anticomuniste. Deși editura a bălmăjit ceva despre o adaptare, cititorul chinez al cărții descoperă un Klaus Iohannis care, deși a trăit în comunism, evită să se refere la această perioadă.
Cititorul chinez trage concluzia că autorul Klaus Iohannis s-a împăcat cu regimul comunist sau chiar că a trăit bine în comunism.
Cititorul chinez poate fi comunist.
În acest caz, cititorul chinez poate găsi în cartea lui Klaus Iohannis argumentul superiorității regimului comunist.
Cititorul chinez poate fi și anticomunist.
Cumpărînd cartea unui autor român, care a trăit în comunism și acum trăiește în capitalism, cititorul anticomunist va primi o lovitură în concepția sa că în comunism se trăiește rău.
Regimul comunist chinez are tot interesul să prezinte comunismul, chiar și acolo unde s-a prăbușit, ca în România, drept un regim benefic.
Prin urmare, în varianta sa cenzurată, cartea Pas cu pas devine un instrument al propagandei comuniste, a regimului de la Beijing.
Toate aceste lucruri sînt valabile pentru orice autor român.
Dacă Pas cu pas ar fi cartea unui autor fără o funcție publică (o carte de a mea, de exemplu) acceptul de a fi publicată în China fără partea dedicată comunismului ar fi cel mult condamnabilă din punct de vedere moral.
De dragul banilor dați ca drept de autor, intelectualul român ar fi acceptat ca opiniei publice din China să i se prezinte o personalitate ciuntită.
Pe cristoiublog.ro de joi, 18 august 2016, sub titlul Klaus Iohannis – mituit de China comunistă prin publicarea în limba chineză a cărții Pas cu Pas pe post de capodoperă a geniului românesc, observam că Pas cu Pas nu e o carte de memorii, în genul celor scrise de personaje făuritoare de istorie după retragerea din activitate, precum Churchill, Mihail Gorbaciov.
Pas cu pas a fost publicată în campania electorală pentru prezidențialele din 2014 de echipa de campanie, „ca un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru”. Difuzată în toată țara de structurile PNL,Pas cu pas a fost folosită în campania electorală ca un produs strict electoral, menit a-i convinge pe români să-l voteze pe Klaus Iohannis.
Publicul țintă al lui Klaus Iohannis s-a definit la vremea respectivă, prin anticomunism.
De altfel, în campania electorală presa și propaganda puse în slujba lui Klaus Iohannis au făcut mare caz de natura comunistă a PSD și, prin urmare, de comunistul Victor Ponta.
Deși putea s-o facă, Victor Ponta a evitat să se prezinte drept anticomunist.
Nu știu dacă Klaus Iohannis a fost anticomunist înainte de 1989, dacă a fost în timpul campaniei electorale și dacă mai e și-n prezent.
Neîndoielnic, paginile mînios anticomuniste din Pas cu pas au avut menirea de a prezenta unui electoral anticomunist un Klaus Iohannis mai anticomunist decît Corneliu Coposu.
Astfel, o mare parte dintre români l-au votat pe Klaus Iohannis convinși că reprezentantul PNL diferită prin anticomunismul său radical de comunistul Victor Ponta.
Potrivit Declarației de avere, Klaus Iohannis a încasat suma de 18.000 de euro drepturi de autor pentru cartea sa, cea mai mare sumă din Istoria scrisului românesc încasată de un autor pentru o carte.
Nici înainte de 23 august 1944, nici după și cu atît mai puțin în postdecembrism, vreun autor român, fie el Sadoveanu, Eminescu, Marin Preda, n-a încasat o asemenea sumă, din vînzarea unei cărți.
Editura Curtea Veche a justificat suma asta prin tirajul uriaș al cărții.
Să admitem că Pas cu pas a fost cumpărată cum nici o altă carte n-a avut soarta asta în Istoria scrisului românesc.
A fost cumpărată însă și pentru paginile despre comunism.
În suma de 18.000 de euro intră și anticomunismul cărții. Pas cu pas a fost tradusă în China fără referirile la comunism. Editura lasă să se înțeleagă că astfel cartea va fi cumpărat de cît mai mulți chinezi.
Asta înseamnă cît mai mulți bani pentru Klaus Iohannis.
De dragul paralelor, anticomunistul român Klaus Iohannis s-a transformat în instrument al propagandei comuniste în China.
Sursa: cristoiublog.ro
