Un cititor al umilelor mele rînduri îmi cere să mă alătur Grupului intitulat Al intelectualilor lui Băsescu și să-l somez și eu pe Klaus Iohannis să nu-l pună de Dan Mihalache șeful administrației prezidențiale, ba chiar, dacă s-ar putea, nici să nu-l mai salute.

La această solicitare am un singur răspuns:
Doamne ferește!
După 45 de ani de gazetărie, nu cred că m-am prostit atît de tare încît să fac așa ceva.

Pentru că:

1. În întreaga mea viață nu m-am alăturat nici unui Grup, n-am semnat nici o scrisoare colectivă și n-am serbat nimic, nici măcar ziua mea de naștere.

2. Nu-l știu pe Dan Mihalache. Am citit însă c-a fost strategul electoral al lui Klaus Iohannis. Dan Mihalache merită să fie ținut aproape de Klaus Iohannis nu numai pentru că a contribuit la victoria sa electorală, dar și pentru că a fost printre puținii care au crezut în Klaus Iohannis. După știrea – neconfirmată de Klaus Iohannis – a posibilei desemnări a lui Dan Mihalache, Intelectualii lui Băsescu, incluzîndu-i și pe cei care sunt doar jurnaliști, au declanșat o campanie de presiune asupra președintelui ales ca să renunțe la strategul de campanie. Klaus Iohannis are de ales între a da semn că rămîne loial celor care au contribuit prin talentul și inteligența lor la victoria sa în al doilea tur de scrutin și a deveni ciuca bătăilor din partea Intelectualilor lui Băsescu, cei care au făcut și fac opinia în partea dreaptă a scenei noastre politice, sau să dovedească de pe acum cinism politic și să renunțe la Dan Mihalache. Oricît ar părea de ciudat, dacă aș fi întrebat ce să facă, aș răspunde că nu trebuie să renunțe la Dan Mihalache dacă s-a gîndit să aibă alături  un om de nădejde.
Klaus Iohannis a făgăduit că va face un altfel de politică.
Politica tradițională românească presupune în chip necesar surfingul de supraviețuire la putere, altfel spus, concesiile făcute unei credințe în anumiți oameni și anumite idei pentru a nu avea bătăi de cap.

3. L-am votat pe Klaus Iohannis în ambele tururi, ba chiar am scris, înainte de al doilea tur, că votez pentru Klaus Iohannis și nu împotriva lui Victor Ponta, cum declarau toți cei cărora le mirosea urît Klaus Iohannis. Am făcut asta ca simplu cetățean. Ca jurnalist, altfel spus ca autor de texte publicate, am evitat penibila postură de chibiț electoral al lui Klaus Iohannis. M-am mulțumit să-mi îndeplinesc misiunea de jurnalist, care constă în scrutarea la rece a scenei politice. Dar chiar și dacă aș fi fost chibiț al lui Klaus Iohannis, nu mi-aș îngădui să-l consider pe Klaus Iohannis un fel de proprietate a mea. Pentru că toți cei care-i spun pe un ton de aproape poruncă ce să facă, ce să dreagă, pe cine să promoveze lasă impresia că președintele ales e proprietatea lor din simplul fapt c-au chibițat electoral pentru el.

Că fac asta unii intelectuali n-ar fi cine știe ce problemă. E asta o formă a lor, vorba proletcultiștilor, de a coborî din Turnul de fildeș. Problema, marea problemă e că somațiile vin din partea jurnaliștilor. Indiscutabil, jurnaliștii își pot da cu părerea dacă numirea lui Dan Mihalache îl va afecta sau nu pe Klaus Iohannis în materie de capital politic.
Dar numai atît.
Somarea publică sau doar consilierea pe un ton autoritar ce să facă și să dreagă, pe cine să numească și pe cine să nu, mi se pare o gravă încălcare a normelor profesiei de gazetar.

sursa cristoiublog.ro