Un tic de mare întindere al propagandei și creației literar-artistice, reduce la propagandă, din anii stalinismului triumfător, porecliți oficial și ai Tovărășiei Ana, îl constituia cultivarea ignoranței imbecile.
Un astfel de personaj e Ghiță Oancea, colectorul din Judecata lui Aurel Mihale e un semianalfabet, pentru care scrisul implică o trudă cumplită:
Ghiță Oancea deschise din nou registrul, luă hîrtia și începu să scrie iar, stîngaci, cu grijă și casnă deosebită. Din cînd în cînd strîngea din dinți, de li se auzeau scrîșnetul pînă departe de dînsul.” (Aurel Mihale, Judecata, Editura tineretului a C.C. al U.T.M., București, 1952, pag. 39-40).
Ca și Petru Dumitriu, în Dreptate, Aurel Mihale plasează în text o muierușcă focoasă, văduvă, căreia nu-i spune altcum decît Ioana – Văduva, pentru a-și permite schița unor momente cvasi-erotice. Namila e amorezată de Ioana-Văduva, în felul ei greoi. Femeia, întruchiparea inteligenței jucăușe, nițel perverse, îl provoacă pe Ghiță Oancea:
– Ostenești mai mult ca la sapă, Ghiță! glumi femeia. (op.cit., pag. 40)
Reacția lui Ghiță e cea a unui personaj pozitiv tipic prozei din anii 1947-1953:
Colectorul își ridică spre ea ochii de tăciune, cuprinși de-o lumină vie și caldă, de parcă-i zvîcnea inima. (op.cit., pag. 40)
Nu, nu e vorba de o tulburare iscată de o femeie, ci de o emoție stîrnită de conștiința actului revoluționar pe care-l îndeplinește, trecînd în registru scăzămîntul unui țăran în materie de cote:
– Ce crezi! zîmbi el. Apoi adăugă serios: E vorba de averea poporului… pîine pentru muncitori, pentru armată. (op.cit., pag. 40)
Presa și literatura gemeau de astfel de persoane semi-analfabete, care-și exprimau în scris și oral punctele de vedere categorice despre dușmanul intern și extern, despre viața grea dinaintea zorilor care erau noile vremi.
Nu puține erau ziarele, cărțile și spectacolele de teatru în care bucătărese, servitoare, grăjdari, paznici de depozite și pîndari îl trăgeau de urechi pe Henry Truman, scoteau limba la Churchill și se băteau peste fund, a semn polemic, ori de cîte ori venea vorba de presa burgheză, întruchipată de BBC.
Oricît ar părea de ciudat, semi-analfabetismul agresiv era cu deosebire creația presei și a literaturii, în conflict cu viața.
România avea mulți neștiutori de carte.
Puțini aveau însă tupeul de a scrie la Scînteia, de a se bate cu pumnu-n piept prin ședințe și de a ține cuvîntări pe scenele mitingurilor din piață.
Imensa lor majoritate erau complexați de neștiința de carte și ar fi dat orice să fi putut învăța să scrie și să citească.
În contrast cu bunul simț, personajul semi-analfabet din propaganda comunistă se definea înainte de toate prin fudulia agresivă pentru faptul de a fi semi-analfabet.
În articolele de ziar, în bucățile de proză, în piesele de teatru analfabeții își prefațau părerile ferme cu texte pline de mîndrie pentru că sînt analfabeți.
Ele declarau fudule că n-au învățat carte, deoarece burghezo-moșierimea le-a ținut în întuneric și că acum, în regimul de democrație populară, au răzbit la lumină.
Lumina vieții noi, desigur.
În semi-analfabetism aceste personaje găseau un argument de superioritate față de cei cu carte.
În Cumpăna luminilor, un roman de Nicolae Jianu, premiat, în 25 noiembrie 1952, cu Premiul de Stat pentru Proză, Clasa a III-a, pe anii 1950-1951, personajul Gaspar, inginer, specialist în baraje, e contrazis de secretarul de partid Mladin cu opinia oamenilor muncii de pe șantier, țărani analfabeți, angajați să care cu cîrca, în privința compoziției betonului.
Ei întruchipau însă bunul simț al Poporului, biruitor asupra gîndirii sofisticate a intelectualului.
În cadrul campaniei electorale, printre alte găselnițe care nu sar, în materie de inteligență, de genunchiul broaștei care e inteligența Alinei Gorghiu, PNL a distribuit masiv pe rețele de socializare un soi de bilet scris de un anume Daniel, șofer de TIR:
„MAMA dacă votezi PSD, de la mine nu mai vezi 1 E. Datorită la ILIESCU, NĂSTASE și PONTA noi nu avem autostrăzi și economie. Datorită LoR eu muncesc prin țări străine, DEPARTE de casă și de TINE.
Semnat: Șofer pe comunitate departe de casă și de toate
Daniel”
Dincolo de rimele involuntare, menite a face din șoferul de TIR un soi de ciobanul din Miorița rătăcind la volan prin zona Schengen, textul se vrea transcrierea pe hîrtie a trăirilor anti-PSD ale unui semi-analfabet.
Datorită ține locul gramaticalului Din cauza, lui e înlocuit cu la, sublinierea ideilor se face prin apelul la Majuscule.
Se vede limpede scremerea echipei de campanie de a născoci un personaj gen Om din popor, mîndru că e semi-analfabet, purtător de aserțiuni categorice (Iliescu, Năstase și Ponta sînt de vină că noi, oamenii muncii, stăm departe de casă și de mamele noastre) și de credințe politice indestructibile (anti-PSD).
Există în realitate un asemenea personaj?
Habar n-am.
Nu cred că are importanță.
Important e că în 2016, un partid care se pretinde european apelează la mîndria de a fi semi-analfabet din anii comunismului stalinist pentru a obține voturi.
Pe lîngă puținătatea mijloacelor intelectuale, trădate de această găselniță de campanie, prezentarea drept personaj tipic pentru românii din străinătate a unui asemenea personaj imbecil în fudulia sa semi- analfabetă e o cumplită jignire adusă diasporei.
Or fi ei cei din străinătate ciolosiști și iohanniști și prin asta anti-PSD.
E greu de crezut însă că sînt de imbecilitatea agresivă a personajului Daniel!
Această găselniță de campanie nu trebuie să ne surprindă.
Cine a urmărit campania electorală a PNL, încadrată perfect în hotarele priceperii la politică a Alinei Gorghiu, cea pe care Klaus Iohannis, prin intermediul DNA, a lăsat-o de una singură la șefia PNL, va fi remarcat că nu e întîia oară cînd Partidul Meu apelează la astfel de găselnițe.
A fost mai întîi filmul penibil, cu Alina Gorghiu vorbind cu un puradel prin ușă politichie înaltă.
A venit apoi tema votați-ne pe noi, că altfel vin Rușii!
În fine, ultima ispravă a campaniei PNL e întruchipată de filmulețul în care România, întruchipată de un soi de ospătăriță în ie, se vaită că e frig, deoarece Frigul vine dinspre Est!
Din simpla privire asupra campaniei electorale a PNL se vede limpede că Partidului i-au lipsit și-i lipsesc loviturile electorale strategice, loviturile care – știind despre ce-i vorba – îți stîrnesc entuziasmul, provocat de regulă de spectacolul inteligenței puse la lucru.
26 de ani de campanii electorale sînt pentru mine un prilej de a trece în revistă loviturile electorale strategice.
Dacă mă gîndesc la cîte au fost și, mai ales, la cît de bine au fost gîndite și executate, aș spune că s-ar putea scrie chiar o carte despre ele.
În 2000, de exemplu, lovitura strategică a PSD a constat în accederea lui C.V. Tudor în turul al doilea. Experiența lui 1996 atrăsese atenția strategiilor PDSR ca în al doilea tur, Dreapta, fărămițată la primul tur, se mobilizează pentru un vot unitar.
În 2004, a fost lovitura dată de schimbarea din mers a lui Stolojan cu Traian Băsescu.
În 2009, a fost lovitura lui Traian Băsescu de la prezidențiale cu aducerea lui Nicolae Popa în țară, printr-un efort supra omenesc făcut de Servicii și a Coaliției PSD-PNL cu desemnarea lui Klaus Iohannis drept premier.
Loviturile strategice sunt semnul că partidul care le pune la cale e pe cai mari în sondaje.
Găselnițele, rezultate ale scremerii, sunt semnele derutei care a cuprins un partid înainte alegerilor.
Nu-i exclus ca aceasta să fie explicația înlocuirii loviturilor strategice din partea PNL cu găselnițe gen anti-PSD-istul semi-analfabet.
