Summitul NATO de la Varşovia a beneficiat de o prezenţă de proporţii a presei româneşti.
Puţine au fost ziarele, site-urile şi televiziunile care n-au avut la Summit un corespondent special.
Cum ştiu dificultăţile financiare cu care se confruntă toate redacţiile, cu excepţia celor care fac parte integrată din Divizia Presă a Poliţiei politice prezidenţiale, graba redacţiilor de a cheltui nişte bani pentru un moment văzut de români de mai mică importanţă decît lovitura de la 11 metri dată de arbitru francezilor în meciul Franţa – Germania, m-a descumpănit niţel.
M-a descumpănit şi după ce am citit corespondenţele trimise de la faţa locului.
Un corespondent cu cheltuieli redacţionale la un eveniment de importanța Summitului de la Varşovia – ştiu eu din bătrîni – trebuie să trimită în ţară şi alte materiale decît prelucrările documentelor oficiale, de găsit pe toate site-urile.
Se presupune – zic eu, credincios poveţelor din bătrîni – că redacţia face un efort financiar deosebit pentru a oferi cititorilor amănunte care se obţin doar prin prezenţa fizică a cuiva la faţa locului.
Mult mai important, România e deja bătrînă în NATO. Ba chiar, dacă ar fi să-l credem pe Klaus Iohannis, România e o țară fără de care NATO s-ar duce dracului de pe glob, în hăul cosmic infinit.
Prin urmare, ar fi normal ca un corespondent al unei publicații românești să trimită în țară nu numai entuziasme sau bosumflări atitudinea Ștabilor NATO față de delegația noastră la Summit, dar și – dacă nu mai ales- analize lipsite de complexe, cum fac toți trimișii presei occidentale, ale rezultatelor reuniunii, ale bătăliei dintre Marile Puteri în interiorul Alianței, într-un cuvînt articole ale unor ziariști care au depășit demult complexul țării de babuini.
Citind sau auzind aşa-zisele corespondenţe de la faţa locului, am remarcat:
1. Niciun ziarist român trimis la Varşovia n-a ştiut care e adevărata miză a Summitului.
2. Niciun ziarist n-a ştiut care a fost mandatul Delegaţiei române.
3. Niciun ziarist n-a făcut minimumul efort de a afla, cum au făcut reporterii occidentali, amănunte de culise din cadrul dezbaterilor.
4. Nici un ziarist român n-a scris despre reuniunea NATO în general, din postura de ziarist care privește Alianța cu lipsa de emoție a unui reprezentant al opiniei publice. Toți au stat cu ochii pe delegația noastră. Ba chiar, judecînd după dulcegările scrise despre activitatea delegației noastre și mai ales a lui Klaus Iohannis, toți au stat cu nasu-n fundul alor noștri, incapabili să vadă că reuniunea n-a fost consacrată României.
5. Toţi ziariştii români au înghiţit fără măcar să le rumege declaraţiile delegaţiei române, date fie în cadrul oficial, fie pe surse.
E limpede că la Varşovia redacţiile au trimis corespondenţi după principiul care domina pe vremuri călătoriile în străinătate ale ziariştilor români:
Cui i-a venit rîndul la un voiaj peste hotare pe banii redacţiei!
N-avea importanţă că evenimentul era un meci de hochei. Mergea să scrie despre el şeful secţiei de marxism-leninism din simplul motiv că respectivului îi venise rîndul.
Dar nu numai atît.
La toţi cei care au fost la Varşovia am putut constata un entuziasm deplasat vecin cu imbecilitatea indusă faţă de ”succesurile” lui Klaus Iohannis.
Poziţia asta s-a manifestat prin:
1. Consemnarea ca fiind de „pe surse” a unor falsuri manipulatorii date de delegaţia română.
La acest capitol a excelat, cum era de aşteptat, Agerpres, cea mai mare unitate militară din presa română.
2. Reluarea cuvînt cu cuvînt a Declaraţiilor oficiale şi mai ales a aprecierilor fără precizarea că entuziasmele privind ”succesurile” sînt ale delegaţiei.
Această aşezare a grupului de presă ajuns la Summitul NATO pe poziţii de ofensivă propagandistică, în contrast flagrant cu normele deontologice, nu e o noutate.
În 8-9 iulie 1997 din cîte se ştie, a avut loc, la Madrid, Summitul NATO dedicat admiterii de noi membri.
România se milogise o grămadă pentru a fi admisă în NATO la Madrid.
La Summit a mers o delegaţie condusă de Emil Constantinescu, preşedintele de atunci.
L-a însoţit un puternic Grup de presă.
Chiar din prima zi a lucrărilor s-a văzut limpede că vor intra în NATO la Madrid doar Ungaria, Cehia şi Polonia.
României i se refuza asta.
Un refuz, ca de obicei cînd vine vorba de ipocrizia occidentală, în genul rahatului învelit în miere:
Se proclama că Porţile NATO rămîn deschise României şi altor ţări.
Pe 9 iulie 1997, mă aflam în studiourile Tele 7, un post independent de noul regim, Regimul Constantinescu, cîntat cu toate foalele de ziariști români, pînă mai ieri lachei ai Regimului Iliescu.
Se discuta eşecul României la Summit, consfinţit de Declaraţia finală.
S-a dat cuvîntul prin telefon unuia dintre membrii Grupului de presă aflat la Madrid cu Emil Constantinescu.
Nu era un reporter la postului.
Era un lider de Opinie.
Spre stupoarea noastră, a celor din studio, ziaristul se înăbuşea de entuziasm vorbind despre succesele Delegaţiei noastre la Summit.
De ce simţea nevoia corespondentul să facă din realitate o paparudă propagandistică?
Răspunsul e simplu.
Cînd vine vorba de NATO, presa noastră devine automat trompetă patriotardă.
Și cine nu bate toba în legătură cu succesele noastre la un Summit NATO e de îndată acuzat ca fiind agent al unor puteri străine, evident, dușmane ale Românicăi, căreia vrea să-i ia cu forța armelor fecioria lăsată moștenire de Decebal.
Duminică, 10 iulie 2016, la Radio România Actualități, Gabriel Basarabescu a avut o discuție, la emisiunea sa de dimineață, cu Robert Schwartz de la Deutsche Welle, despre reflectarea Summitului în presa noastră:
Robert Schwartz: Un summit foarte important şi nici vorbă de un eşec, aşa cum, din păcate, putem citi pe câteva siteuri.
Realizator: Aici voiam să ajung domnule Robert Schwartz.
Robert Schwartz: Articole scrise de “mari specialişti”, să zic aşa cu ironie.
Realizator: Foarte interesant. Aş vrea să poposim un pic asupra acestei probleme, pentru că este evident un succes al României. Nu numai că primim securitate, ci şi iată acordăm securitate. De unde aceste comentarii foarte ciudate? Să fie oarecum influenţa unor, să zic aşa, zone de propagandă estice?
Trec peste afirmația de chibiț prezidențial și nu de jurnalist: „Este evident un succes al României.”
Gabriel Basarabescu are dreptul la orice trăire în direct.
Nu putem trece însă peste mizerabilul proces de intenție făcut, în stil stalinist, celor care au îndoieli c-a fost un success. Aceștia sînt acuzați de a fi agenți ai Moscovei!
Ați înțeles de ce s-au grăbit jurnaliștii români să-l pupe în fund pe Klaus Iohannis pentru Summitul NATO?
S-au temut să nu treacă drept agenți ai Moscovei!
