Vineri, 5 august 2016, Primăria Municipiului Bucureşti, mai precis Gabriela Firea, primarul general, a remis presei următorul Comunicat:
„Promovarea transparenței, protejarea drepturilor cetățenilor, combaterea corupției și respectarea legislației – obiective comune ale Primăriei București și Ambasadei SUA
Respectarea strictă a legislației, promovarea transparenței și asigurarea unor servicii publice de calitate dedicate cetățenilor sînt principalele obiective ale mandatului la Primăria Capitalei, l-a asigurat Gabriela Firea, pe ambasadorul SUA, Hans Klemm, în cadrul întîlnirii desfășurate în această săptămînă.
«Din primul moment cînd am venit la Primărie, am solicitat transparență 100%, atît în ceea ce privește activitatea direcțiilor de specialitate cît și a Consiliului General. Combaterea corupției din administrație este de asemenea un obiectiv extrem de important. Am instituit reguli stricte, verificări și controale, astfel încît funcționarii să nu fie tentați să încalce legea. De asemenea, am demarat ample proceduri de audit în cadrul direcțiilor de specialitate, precum și un audit al resurselor umane la nivelul întregii instituții. Ne așteptăm ca aceste analize să ne ofere informații valoroase, care să ne ajute să reducem birocrația», a afirmat primarul Gabriela Firea.
La rîndul său, ambasadorul Hans Klemm a arătat că SUA susțin promovarea democrației, a transparenței administrative și a drepturilor și libertăților indivizilor și comunităților. «Știu că acum Primăria Municipiului București este una dintre instituțiile lider în ceea ce privește asigurarea transparenței decizionale și administrative. Vă felicit pentru acest lucru și sîntem gata să sprijinim eforturile dvs. de a asigura accesul cetățenilor la informație», a spus Klemm.
Alte direcții de acțiune ale Ambasadei SUA vizează susținerea relațiilor economice bilaterale și promovarea investițiilor, a adăugat ambasadorul Hans Klemm. Ambasadorul și-a exprimat intenția ca Ambasada Statelor Unite să fie un «bun vecin» pentru bucureșteni, precum și dorința de a colabora cu Primăria Capitalei pentru încurajarea investițiilor americane în zonă. El a sugerat, de asemenea, că programul Fulbright ar putea reprezenta o platforma excelentă de cooperare între universitățile americane, pe de o parte, și facultățile și centrele de cercetare din București, de cealaltă parte.
Ambasadorul SUA, Hans Klemm și-a exprimat dorința de a participa la ceremonia oficială dedicată inaugurării Pieței Elie Wiesel. Acest Proiect inițiat de Gabriela Firea a fost aprobat in ședința Consiliului General al Municipiului București din data de 1 august 2016. «Vă mulțumesc pentru că ați inițiat și susținut această decizie. Este o dovadă de respect și recunoaștere a personalității lui Elie Wiesel. România este în prezent cel mai bun exemplu în ceea ce privește recunoașterea Holocaustului și a ceea ce a însemnat acesta pentru întreaga omenire», a spus ambasadorul Hans Klemm.
La rîndul său, Primarul General Gabriela Firea a mulțumit pentru aprecieri. «Hotărîrea aprobată de CGMB este un gest de recunoaștere și recunoștință pentru o personalitate de talie mondială, cum a fost laureatul premiului Nobel, Elie Wiesel. Vă asigur că vor mai fi și alte astfel de decizii prin care omagiem acei oameni excepționali care ne inspiră», a afirmat Primarul General al Capitalei.”
Textul a fost însoţit de o fotografie înfăţişînd-o pe Gabriela Firea ținîndu-l de mînă sau, mă rog, dînd mîna cu ambasadorul american.
Site-urile care au publicat știrea au copiat pur şi simplu Comunicatul şi, cum n-au precizat că e vorba de un text trimis presei de PMB, s-a putut crede că e vorba de un material întocmit în redacție pornind de la informații pe surse.
O ştire scrisă şi publicată de nişte turmentaţi, deoarece, dacă n-ar fi fost Agerpres, care a publicat textul drept ceea ce era – un Comunicat oficial, mi-aş fi bătut capul, ca iscoditor al realităţii, să-mi dau seama cum de au aflat cei din presă de întîlnire şi, mai ales, de ce s-a discutat.
Asta ar fi prima observaţie în legătură cu ştirea.
A doua se referă la trecerea cu vederea a acestei ştiri de majoritatea site-urilor.
Eu însă cred că ştirea merita nu numai să fie publicată, dar şi comentată.
Asta deoarece ea dă seamă de un moment la care – nu-i exclus- mai tîrziu, cînd pe scena noastră politică se vor petrece niște schimbări, mulți se vor întoarce întrebîndu-se supărați cum dracu l-au trecut cu vederea.
Textul şi poza au fost trimise presei de către Gabriela Firea şi nu de Ambasada americană.
Şi nu întîmplător.
Acceptat, probabil, de către Ambasada SUA, textul scoate în evidenţă în persoana lui Gabi Firea o politiciană aflată în graţiile Ambasadorului american la Bucureşti.
Cum trăim într-o ţară de babuini, persoanele aflate în graţiile ambasadorului american – cel care îi întrece pe ambasadorul german şi pe cel sovietic în materie de Guvernator unic al României, se grăbesc să comunice naţiunii că Însăşi AtotPuternicia Sa, Măritul Ambasador american le-a dat binecuvîntarea.
Desigur, în prestaţia sa revoltătoare, de von Killinger al României care nu mai e partenerul strategic al Germaniei fasciste, ci al Americii democrate, ambasadorul american se întîlneşte cu multe persoane şi personalităţi.
În cazul Gabrielei Firea, întîlnirea, dar mai ales vorbele de bine, capătă semnificaţii aparte:
Ambasadorul american a cultivat alţi lideri politici decît cei ai PSD.
Ultimul binecuvîntat de ambasador a fost nefericitul Valeriu Zgonea.
Binecuvîntarea Gabrielei Firea ne spune că Ambasadorul american a găsit, în locul lui Valeriu Zgonea, un candidat pentru postul de preşedinte al PSD:
Gabriela Firea.
Spre deosebire de Valeriu Zgonea, Gabriela Firea e o opţiune deosebit de serioasă.
Sîntem în anul în care victoria – ca şi dată, a lui Hillary Clinton la prezidenţiale va aduce în ţările colonii ale Americii, aşa cum vremuri se întîmpla cu ţările lagărului socialist după ivirea unui nou Prim Secretar al CC al PCUS, o politică de promovare a femeilor cu orice preț.
Lui Liviu Dragnea i s-a pus gînd rău de către Poliţia Politică Prezidenţială prin trimiterea în judecată într-un nou dosar.
Gabriela Firea apare ca o opţiune a Ambasadorului SUA pentru șefia PSD.
Din acest punct de vedere, întîlnirea s-a vrut și un semnal dat babuinilor din PSD că asupra Gabrielei Firea s-a pogorît Sfîntul Duh numit ambasadorul american la București.
Și dacă Gabriela Firea e văzută ca o înlocuitoarea a lui Liviu Dragnea, a cui înlocuitoare credeți că e văzută Codruța Kovesi?!
Sursa: cristoiublog.ro