La doar câteva săptămâni de la preluarea mandatului de preşedinte al României, numele lui Klaus Iohannis apare într-un dosar civil de răspundere delictuală. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Arad, în prima zi de lucru a magistraţilor din acest an.

Primul dosar în care „Statul Român reprezentat prin Preşedintele României Klaus Werner Iohannis” este chemat în judecată a fost înregistrat zilele trecute la Judecătoria Arad. Potrivit www.redesteptarea.ro, dosarul are ca obiect o „acţiune în răspundere delictuală” şi este deschis de un procesoman de profesie, Gheorghe Laiu, un om fără adăpost din Arad, care i-a terorizat în ultimii ani pe poliţiştii, judecătorii şi jandarmii din Arad cu acţiunile sale.

Condamnat în trecut la un an şi opt luni de închisoare penru că ar fi bătut un poliţist, Laiu a devenit celebru în Arad după eliberarea din penitenciar, în 2009, când a început să depună o serie de sesizări în care reclamă faptul că fosta soţie l-a scos din casă şi locuieşte pe străzi, deşi ar fi avut dreptul să locuiască în apartament. Ajuns pe străzi, Laiu a devenit cunoscut în tot oraşul după ce a reclamat tot ce i-a venit în minte, de la primarul Aradului, până la Avocatul Poporului, Direcţia Generală Anticorupţie, Parlamentul României, procurorul general, Tiberiu Niţu, şi preşedintele Traian Băsescu. Printre „greii” reclamaţi de Gheorghe Laiu se numără: Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu, Radu Stroe sau Robert Cazanciuc.

Cel mai probabil se va anula cererea În dosarul în care apare numele lui Klaus Iohannis, cererea lui Gheorghe Laiu este destul de ambiguă, dar procesomanul reclamă aceleaşi lucruri pe care i le-a sesizat şi preşedintelui Traian Băsescu: atingere adusă onoarei şi demnităţi şi neglijenţă în serviciu. Mai concret Laiu reclamă, printre altele, faptul că a fost alungat din locuinţă, că i s-a blocat pensia şi că i se refuză tratamentul în Spitalul de Urgenţă din Arad.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii arădeni nu au atribuit încă o dată la care să fie judecat primul termen din acest dosar, acesta din urmă fiind înregistrat recent. Surse judiciare au declarat, însă, că la primul termen va fi analizat dosarul, iar cel mai probabil soluţia va fi ca în majoritatea proceselor deschise de Gheorghe Laiu: anularea cererii. Potrivit aceloraşi surse, tot la primul termen se va stabili că preşedintele României nu poate avea calitate în acest dosar, preşedintele neputând reprezenta Statul Român în instanţă.

sursa: adevarul.ro