Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, într-o conferință de presă că în ceea ce privește problema refugiaților, „nu este cazul să reacționăm isteric” și „nu este cazul să ne arătm latura xenifobă”.
Iohannis a precizat că România poate primi maximum 1785 de refugiati dintre care 1705 sunt cei care se află deja in perimiterul UE si 80 de refugiați vor fi relocati, adica adusi din tabere tranzitorii, din afara UE.
„Sunt disponibile 6 centre de primire care exsta in Romania, in ziua de astazi. Ei vor fi primti, exista niste norme care vor fi aprobate, guvernul se ocupa de aceste lucruri, nu este niciun fel de problema. Nu primirea este complicata, ci atunci cand se constata ca persoanele au dreptul de sedere aici iar apoi urmeaza a doua faza, integrarea in societate, pentru care suntem putin pregatiti. Aici este complicatia mult mai mare. N-ar fi foarte complicat, sa zcem, sa transformam o veche cazarma intr-o zona de primire, dar Romania nu are capacitatea sa-i integreze in societate. Trebuie sa vedem cat trebuie sa facem. Mai mult nu putem sa facem acum”, a completat Iohannis.
Mai mult, președintele a spus că a convocat CSAT pe 17 septembrie pentru a discuta problema refugiaților.
„În Romania nu exista niciun fel de presiune a unui val migrationist. Nu avem un aflux semnificativ de refugiati. Am cerut de la MAI datele comparative cu anul trecut si cifrele sunt cam aceleasi. Nu se constata o cerere de crestere in Romania a numarului de refugiati . Sunt fluctuatii foarte, foarte mici. Fenomentul este important pentru noi pentru ca suntem in UE, putem sa tratam chestiunea cu calm, cu raspundere, cu solidaritate fata de tarile unde exista un numar mare de refugiati. Nu este cazul sa reactionam isteric, cum sigur nu este cazul sa ne aratam latura xenofoba. Trebuie sa fim solidari cu celalate tari din UE, insa in continuare trebuie cerute cotele voluntare. Nu cred ca introducerea cotelor obligatorii este o solutie. Acest punct de vedere il voi prezenta si in sedinta CSAT de saptamana viitoare. Am convocat CSAT pe 17 septembrie si acest punct de vedere il voi prezenta si in Consiliul Europei, la milocul lui octombrie. Evident ca voi tine cont si de datele pee care le va aduce guvernul in sedita CSAT, insa datele preliminare ne arata ca sunem indreptatiti sa cerem cote voluntare”, a punctat Iohannis.
Totodată, Iohannis e precizat că de această dată, paradoxal, faptul că România nu este în Spațiul Schengen constituie un avantaj.
„Faptul ca Romania nu este membra Schengen a fost, de data aceasta, un avantaj pentru noi pentru ca nu s-a putut intra in tara printr-o filiera care nu a putut fi supravegheata. Mai multi lideri europeni cer o noua analiza a oportunitatii Spatiului Schenegn, a modului in care functioneaza. Este nevoie sa fim foarte atenti la aceste discutii, de aceea am introdus pe agenda CSAT si o discutie pe aceasta tema. Romania nu este membra Schengen si atunci nimeni nu poate sa intre in tara doar ca asa doreste si doar daca indeplineste conditiile impuse de lege. Nu avem astfel de probleme. Nu se va intampla cum a fost la unii vecini, sa ne trezim cu oameni in tara”, a completat președintele.
Mare greșeală că se primesc refugiați mulți dintre ei lucrează pentru structuri străine adică ne băgăm pe dracu în casă.Sigur că nu este bine să reacționăm isteric dar tot atât de bine este să reacționăm ca niște mari proști.Nu suntem pregătiți din nici un punct de vedere să facem acest pas, nu trebuie să ne dăm acordul pentru hotărârile luate de alții și ăia duși rău cu pluta.Ne pleacă românii cu milioanele și noi primim străini să le asigurăm existența românilor noștri NU se poate face nimic,este ceva de neînchipuit o eroare fatală dar și o palmă dată poporului român
Domnule DODO ce te miră faptul că așa zisa noastră presă liberă nu dezvăluie cine este Ion Ilici Iliescu ,ce a făcut înainte de ’89 Adrian Năstase, cine este de fapt Petre Roman și cum a ajuns prim ministru cu aprobarea indirectă a Moscovei prin Brucan și de tot restul.Toată țara a încăput pe mâinile foștilor securiști şi politruci de toate calibrele.S-au speriat rău în ’89 că o vor lua pe cocoașă ,s-au unit în păcat și acum ne dau cu tifla.Cu o lună înainte s-au pitit uni fugind din capitală înaintea evenimentelor din decembrie ’89, nu erau siguri cum vor evolua lucrurile în ciuda prezenței a peste 30 de mii de ruși din trupele de comandă ale URSS care au staționat multe luni după alegerile din ziua orbilor.Să auzim numai de bine.
Foarte echilibrat si realist discursul presedintelui! Idea de cote voluntare, e chiar foarte buna. Acum va trebui sa negocieze foarte bine la Bruxelles cat vor fi aceste cote voluntare.
Prietene, ti se pare normal sa nu fie consultat poporul, sa nu fie consultat CSAT-ul, sa nu fie consultat guvernul, CI SA NI SE IMPUNA DE CATRE UE CEVA CE VOR EI PENTRU NOI ?! Nu e nimic echilibrat. Este doar GHIDAT, „Pas cu pas”. Eu am un cuvant de spus doar din 4 in 4 ani ? Pai ce democratie e asta, „manca-ti-as”? El se duce la Bruxelles si vine cu lectia invatata. De ce nu invers? ?!!?!?!?!?!?!?!?!
N-ai inteles mare lucru din ceea ce a zis… COTE VOLUNTARE!! Ia fa o analiza a celor doua cuvinte si spune ce inseamna! Iti place sa tragi concluzii fara sa intelegi ceea ce spune?
Romania a ajuns te tot rasul, este tara nimanui!
SUA si UE au provocat razboaiele in Orient si Africa si au organizat migratia islamistilor in Europa.
Ce politica fac SUA si UE ? Politica globalista, politica bazata pe Multiculturalism, amestecarea popoarelor, a raselor, dupa modelul SUA.
Politica globalista (SUA-UE) vrea sa distruga statele nationale europene prin
amestecul rasial si sa formeze un guvern mondial neo-comunist. (SUA-UE = URSS)
Cine a creat Uniunea Europeana si cu ce scop ?
Evreii din SUA si Europa de vest, pentru a distruge statele nationale europene.
Căutaţi pe net : Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Asa este!
da,convoaca CSAT-ul dupa ce vine de la Bruxelles cu un rezultat…normal ar fi fost sa il convoace inainte,la fel si Parlamentul, pt ca sa mearga la Bruxelles cu o imputernicire din partea statului roman si in baza ac hotariri sa negocieze…
Ce să negocieze? A întrebat poporul? Orban şi-a consultat poporul şi acela a spus NU, deci şi guvernul spune NU, mai mult, a spus că, deşi UE nu-i sprijină logistic şi cu fonduri decât în mică măsură, statul maghia ARE DATORIA să-şi respecte Constituţia şi să-şi servească poporul!
Comentariile sunt închise.