Laurențiu Ciocăzanu | Iohannis, președinte sau profesor? Țara și școala

Președintele Iohannis anunță, la începerea noului an școlar, relansarea temei privind reforma în Educație. Vrea o super-dezbatere națională, ceea ce între noi fie vorba nu duce nicăieri. Oare cine își poate imagina că nenumăratele discuții despre resetarea sistemului educațional vor avea suportul celor din sistem? Să fim serioși! E ca la povestea cu reforma din Sănătate. Atunci când Traian Băsescu a pus pe masă un pachet de legi menite să cutremure sistemul sanitar, toată ștăbimea sanitară, în frunte cu onor ”statuia” Arafat, a spus ”pas”, iar consecința au fost cârâielile de serviciu, plus manifestații de stradă antiiguvernamentale soldate cu prăbușirea administrației Boc.

Așa va fi și cu Învățământul: sindicalimea nesătulă de tras mâța de coadă pe mână cu politicienii va fi cea mai virulentă voce antireformă. Pe cât posibil, să se schimbe ceva, ici-colo, dar în esență nimic. Noi să ne luăm banii, puțini cât or fi, dar să rămână pe veci la fel, măcar până piere generația noastră!

Ok, nu-l împiedică nimeni pe Iohannis s-o ia de la cap! Dar are pe masă proiectul întocmit de fosta Administrație Prezidențială, pe vremea lui Băsescu, nu trebuie decât să și-l însușească. Dacă lasă deoparte orgoliile care ne-au măcinat până acum țara, ar trebui s-o facă. Școala românească trăiește în preistorie, în ciuda tuturor lucrurilor bune, dar cu valoare de emblemă, care se petrec în sistem (olimpici, absolvenți de elită, profesori așijderea etc.).

Nu e vorba doar de bani, ci și de vocație. Școala a devenit în ultimii ani, grație în special epocii Iliescu&PSD, o fabrică de diplome, de doctorate plagiate și de absorbit absolvenți de învățământ superior la grămadă, nu cumva să rămână vreunii pe drumuri, fără job la stat.

Clanurile au pus stăpânire pe universități de stat mai mici sau mai mari, iar programele sunt înțesate cu discipline inutile menite mai degrabă să ”dea serviciu” unor dascăli decât să formeze caractere și cetățeni buni la ceva, nu la toate și la nimic.

Rolul de educator civic a pierit de tot, școala nu mai produce elemente fundamentale pentru o lume democratică, care lipsesc tot mai mult din comportamentul elevilor: respect, antiviolență, bun-simț, cuvântul dat, seriozitate, țeluri nobile, altruism. Rezultatul? O societate tabloidă, veninoasă, disperată după lupta de junglă financiară și obsedată de ”modele” TV prezentate pe canapelele emisiunilor așa-zis mondene. Nu în ultimul rând, pe banii noștri ai tuturor, majoritatea absolvenților buni sau de bun-simț o taie din țară lăsându-ne cu buza umflată, cu banii pierduți și cu trista constatare de a fi investit în viitorul altor țări, nu al României.

E frumos ce spune Klaus Iohannis, e deprimant ce se petrece în școala românească. Practic, în ciuda tuturor declarațiilor de bună intenție, situația e fără ieșire. Educația e un loc unde se adună tot mai mult interes de grup și tot mai puțin interes național (nu de tipul Oprea-UNPR). Partidele vor control politic, pentru că și din Educație se pot stoarce bani frumoși, nu doar din contracte de asfaltare sau deszăpezire. În rest, dacă nu ne place să privim adevărul în față, n-avem decât să ne mințim frumos și să ne batem cu toții pe umăr că ”merge și-așa”. Cu fiecare an, vom avea ce merităm: cantitate, nu calitate, iar calitatea va fi mai mult pentru ”export”. România va rămâne cu ce-i mai rău, iar impozitele și taxele plătitorului de rând vor alimenta în continuare un sistem care va contribui zdravăn la distrugerea viitorului sănătos. Vom avea tot mai multă cumetrie, în loc de meritocrație.

Școala românească are nevoie de o reformă care să-l facă invidios și pe Spiru Haret, acolo, în lumea lui în care se crucește la văzul celor petrecute astăzi pe teritoriul lăsat moștenire. E nevoie întâi de toate de schimbarea radicală a paradigmei – de la învățatul îndesat pe gât, la cel strict necesar vieții practice a secolului XXI. Asta presupune tăierea masivă a programei, trimiterea în șomaj a celor care nu mai au de ce să fie plătiți pentru a preda ce nu e musai să fie predat, selectarea dură pe criterii de performanță a celor rămași, desființarea tuturor ciupercăriilor universitare, de stat sau private, care au diluat enorm calitatea, replantarea în sistem a celor dispuși să-și asume schimbarea radicală, salarizarea performanței și nu postului ocupat pe viață, scoaterea de la butoane a tuturor celor care semnează achiziții publice inutile și trimiterea lor la DNA, eliminarea concurenței neloiale a meditațiilor (un fel de coplată a Educației) etc. etc.

Întrebare: poate Klaus Iohannis să ne vindece de acest cancer al sistemului public de învățământ? Da, atâta vreme cât e dispus să-și piardă funcția pentru a schimba sistemul din temelii. Altfel spus, președintele Iohannis trebuie să fie dispus să-l sacrifice pe vechiul profesor Iohannis, pentru a-l salva pe noul profesor Iohannis chiar cu riscul pierderii Palatului Cotroceni. Grea temă!