DNA derulează o amplă anchetă desprinsă din dosarul “MICROSOFT” și face percheziții la Asociația Nevăzătorilor din România. E vorba de un proiect de milioane de lei destinat nevăzătorilor, informează romanialibera.ro

Frauda a fost săvârșită cu ajutorul Irinei Socol, președintele SIVECO. De fapt, acest dosar s-a desprins din dosarul “Microsoft”, documentele fiind găsite în bazele de date electronice ridicate de procurori la percheziții făcute la SIVECO.

Acum, sunt în desfășurare percheziții și mai multe persoane au fost duse la sediul DNA pentru audieri.

Între suspecți figurează: RUBA SERGIU RADU – preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor din România și DUMITRESCU OVIDIU ADRIAN – manager al proiectului.

Potrivit unor surse judiciare, la inițiativa lui Ruba Sergiu, președintele ANR, expertul contabil Ştefănescu Mariana şi consilierul Mârze Gabriela, cu sprijinul funcţionarului public Bălan Sabina, au întocmit documentaţia aferentă proiectului astfel încât să fie deturnate sume de bani aferente diferitelor etape parcurse din proiectul finanțat din bani comunitari .

Implicat ar fi și PIETROŞEL CONSTANTIN – deţinător al Fundaţiei ALCION şi soţul fostei directoare al Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România. Sunt implicați și alți responsabili ai echipei de management şi implementare a proiectului cu finanţare comunitară „Integrarea pe piaţa muncii şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi vizuale printr-un program practic de formare în domeniul TIC”,

Ruba Sergiu Radu (preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România – ANR cu sediul în Bucureşti), Dragomirescu Emil (manager de program în cadrul SC SIVECO ROMÂNIA S.A. Bucureşti), Bucur Mircea (preşedinte al fundaţiei „Cartea Călătoare”, cu sediul în Focşani) şi Mârze Gabriela ( contabil al SE SIVECO ROMÂNIA S.A.) au întocmit şi prezentat, în cadrul proiectului, documente care atestă cheltuieli fictive, în scopul obţinerii pe nedrept a rambursării sumei de aproximativ 2.800.000 lei (aferentă activităţilor nerealizate în fapt) din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Programul pentru nevăzători cu finanțare nerambursabilă de 9,2 milioane de lei, din care 8,2 fonduri europene nerambursabile, căpușat

Proiectul „Integrarea pe piaţa muncii şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi vizuale printr-un program practic de formare în domeniul TIC” (ID 62996, cod SMIS 23539) face obiectul contractului de finanţare nerambursabilă în valoare totală de 9.270.700 lei (din care: 8.227.952,3 lei cofinanţare din fonduri comunitare POS DRU şi 774.183,7 lei din bugetul naţional) semnat în anul 2010 de Organismul Intermediar pentru POS DRU regiunea „Sud-Est” Brăila cu Asociaţia Nevăzătorilor din România (solicitant), în parteneriat cu Fundaţia „Cartea Călătoare” şi SC SIVECO România S.A..

Până în prezent, în cadrul proiectului s-au realizat plăţi în valoare totală de 4.844.000 lei (ultima în data de 12.07.2013, în baza cererii de rambursare a cheltuielilor nr. 5), iar termenul de finalizare al acestuia a expirat în 30.09.2013.

Uzând de falsuri, în luna septembrie 2013, fără ca vreun curs on-line să mai fi fost organizat în fapt, Ruba Sergiu-Radu şi Dragomirescu Emil deţineau documente justificative (dosare ale fiecărui participant, cu conţinutul indicat mai sus) care evidenţiau în fals participarea a 617 cursanţi, persoane cu dizabilităţi, la cursurile on-line de formare pentru utilizarea unor tehnologii specifice TIC (lista acestora este prezentată în anexa 2).

O parte importantă din cele 617 persoane (dintre care numai aproximativ 50 au urmat efectiv cursul) nu au avut niciodată acces la serviciul internet sau la computere personale, dosarele acestora fiind furnizate de preşedinţii filialelor teritoriale ale ANR.

Rolul suspecților în fraudarea fondurilor destinate nevăzătorilor

În data de 27.09.2013, în cadrul unei întâlniri realizate la sediul Asociației Nevăzătorilor din România (ANR) , Ruba Sergiu-Radu ( președinte ANR), Socol Irina (patron al SC SIVECO România S.A.), Dragomirescu Emil, Bucur Mircea şi Mârze Gabriela au convenit să fabrice în continuare documente pentru a justifica în fals îndeplinirea obiectivelor asumate în cadrul aplicaţiei, pe care să le includă în cererea de rambursare finală din proiect (ce urmează a fi avansată în următoarele 4 luni, pentru solicitarea la rambursare a sumei de 4.150.000 lei), în scopul obţinerii pe nedrept, din bugetul UE/naţional, a sumei de aproximativ 2.800.000 lei.

Astfel, Ruba Sergiu-Radu şi Bucur Mircea şi-au asumat finalizarea, cu celeritate, a restului de dosare de participanţi la cursurile on-line (până la 900 de persoane), precum şi punerea acestora la dispoziţia lui Dragomirescu Emil şi a Gabrielei Mârze, pentru a le utiliza în solicitarea la rambursare a contravalorii cheltuielilor aferente cursurilor respective.

Un rol esenţial în acest demers îi revine numitei Mârze Gabriela, singura persoană autorizată să gestioneze contul de rambursare a cheltuielilor efectuate în aplicaţie. Pentru aceasta, Ruba Sergiu-Radu a împuternicit-o în scris pe Mârze Gabriela să deţină atribuţiile de administrare a fondurilor rambursate în proiect, în numele solicitantului ANR.

De asemenea, numiţii Dan Liviu (consilier la Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanţate din Fonduri Structurale din Ministerul Educaţiei Naţionale – MEN) şi Tănase Constantin-Ciprian (fost funcţionar al MEN în perioada 2004-2005) au fost incluşi în echipa de implementare a proiectului din partea ANR, în calitate de experţi, fără a desfăşura efectiv activităţi, ci doar pentru a încasa contravaloarea remunerării lor, existând indicii că rolul acestora este de a-şi folosi sistemul relaţional deţinut la nivelul instituţiilor cu atribuţii de monitorizare/control pentru a asigura succesul aplicaţiei.

Conform evidenţelor oficiale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Dan Liviu figurează ca angajat al ANR din 17.08.2011 (în perioada august-decembrie 2011 a încasat de la ANR, în proiect, suma de 35.715 lei) iar Tănase Constantin-Ciprian din 09.02.2012.

Pentru a justifica în fals îndeplinirea activităţilor şi atingerea indicatorilor aferenţi ultimului obiectiv specific – „integrarea grupului ţintă pe piaţa muncii şi incluziunea socială a acestuia, prin activităţi şi acţiuni specifice” – Ruba Sergiu-Radu, Dragomirescu Emil şi Bucur Mircea au convenit, în cadrul unei întâlniri realizate în aceeaşi formulă, în prima parte a luni octombrie 2013, asupra unui calendar de angajare scriptică/formală a minim 250 de persoane cu dizabilităţi.

Astfel, Bucur Mircea s-a obligat să angajeze în mod formal, în perioada noiembrie-decembrie 2013, aproximativ 50-70 de cursanţi la mai multe firme private cu ai căror reprezentanţi cultivă relaţii apropiate,urmând a primi de la SC SIVECO România S.A. suma de 20.000 lei, necesară plăţii contribuţiilor la bugetul de stat şi acordării a câte 200 lei/lună pentru fiecare cursant angajat, fără a presta în fapt activităţi.

De asemenea, Ruba Sergiu-Radu şi-a asumat angajarea, în aceleaşi condiţii (plata, de către SC SIVECO România S.A., a contravalorii contribuţiilor la bugetul de stat şi a câte 200 lei/lună pentru fiecare cursant angajat), a circa 200 de cursanţi, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, la mai multe fundaţii controlate de numitul Pietroşel Constantin, estimând costurile asociate la valoarea de 80.000 lei.

Din 20.04.2011, Pietroşel Constantin figurează ca angajat al Federaţiei Consiliului Naţional al Dezabilității din România. De asemenea, Pietroşel Constantin este membru al fundaţiei „ALCION” şi al Fundaţiei Umanitare „Sonnenstrahl”.

În acest sens, speculând faptul că, în intervalul noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Pietroşel Constantin a organizat un eveniment public dedicat persoanelor cu dizabilităţi, Ruba Sergiu Radu a convenit cu acesta ca, pentru derularea activităţilor aferente, să angajeze cursanţii ale căror nume au fost furnizate de preşedintele ANR. În plus, Pietroşel Constantin a dat asigurări că, în baza relaţiilor consolidate la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti (al cărui inspector şef a fost în perioada 25.11.2009 – 27.08.2010) se va ocupa de formalităţile de angajare ale respectivelor persoane.

Pentru a masca plata către ANR a celor 100.000 lei, necesari angajării fictive a celor aproximativ 200 sau 250 de persoane cu dizabilităţi, Ruba Sergiu-Radu a convenit cu Dragomirescu Emil ca SC SIVECO România S.A. să sponsorizeze un proiect al ANR destinat accesibilizării persoanelor cu deficienţe vizuale în mediul internet, elaborat sub coordonarea lui Dragomirescu Emil.

Ulterior, între ANR şi fundaţia „Cartea Călătoare”, respectiv fundaţiile controlate de Pietroşel Constantin vor fi/au fost încheiate contracte de prestări servicii de consultanţă, cu caracter fictiv, prin care Ruba Sergiu-Radu va justifica transferul sumei de 20.000 lei către fundaţia „Cartea Călătoare” şi a celei de 80.000 lei către fundaţiile lui Pietroşel Constantin.

Interceptări care decupează modul de operare *

Mârze G.: Noi ca să avem acest indicator, acesta cu angajaţii, să fim ok ca şi perioadă de termen de 6 luni, ă, ar trebui, pentru ca ăştia 74, dacă deschizi fişierul acesta integral sau cum dracu se numeşte, vezi că i-am pus filtru pe coloana B, aşa. Şi în acesta sunt 74 de persoane. E, astea sunt, din cei 206 angajaţi. Din ăştia, 74 sunt persoane care nu au urmat nici cursuri şi n-au fost nici consiliaţi. Deci ar trebui să aibă una din cele două variante. Deci ar trebui să le facem fişe de consiliere…

Georgescu G.: Da. Şi ce îi facem?

Mârze G.: La acesta at trebui să avem nişte fişe de consiliere făcute undeva în luna iulie sau august (2013 – n.a.). Important e că la ăştia au, ă, stagiu practic, să aibă fişa de consiliere, făcută după stagiu practic. N-o facem înainte.

Georgescu G.: Mda. Ştii ce aş avea nevoie, ă, pentru fişele alea de consiliere. Cred că-mi trebuie datele alea ale lor, formularele, le ai la îndemână? Că-mi trebuie CNP-uri, date…..

Convorbiri din care rezultă ilegalităţile comise în implementarea proiectului finanţat din fonduri europene:

G.: Mai am o bubă mare cu ăştia. Ştii ce au făcut? …. Au angajat oameni pe care noi nu i-am consiliat

Bucur M.: Care nu au fost în practică ?

G.: Da, Deşi le-am trimis atunci lista cu toţi ăia care au trimis contract de practică şi care au făcut practică. …. Vorbesc serios! 70 de oameni au angajat fără să fi făcut practică

……..

G.: Ei sunt din lista celor 1400, numai că oricum, dacă se uită ăştia se prind că-s bălării, pentru că i-au angajat pe … au angajat familia Pătru. Familia Părtu a lucrat cu noi ca făcând curs.

………

G.: Făceam trei firme şi-i angajam de toţi banii ăia.

Bucur M.: Taci din gură! Pa!

Mârze G.: Problema este că poate să le facă nişte fişe de consiliere, nu-i problemă, dar în lege nu scrie că programul sau consilierea ca activitate poate fi parte a programului de formare profesională …… În consecinţă ce fac ? ….. 74 rămân pe dinafară. Şi atunci pentru termenul de finalizare a programului de formare profesională ar fi activitatea de instruire singura la care au participat, undeva care e mult prea înainte şi cele şase luni sunt demult depăşite.

…..

Dumitrescu OA: Ia vino tu până la mine să-ţi explic cum, că nu pot să mă gândesc acum, dar până vii tu o să-ţi spun.

Mârze G.: Şi fişele de consiliere. Deci aia ar fi….

Dumitrescu OA: pentru astea 95, da ?

……

Mârze G.: Nu cred că are timp să acopere atâţia….lunile iulie, august şi septembrie.

Dumitrescu OA: 95 de oameni?

Mârze G.: Trebuie acoperite 95 … da, din fişe.

…..

Dumitrescu OA: Şi fişele. Pentru că ceea ce mi-ai trecut tu aicea e o poveste. Deci povestea asta n-ar trebui să aibă…..

Mârze G.: pe partea de formare şi de stagii practice e ok, are documentele ataşate …. Angajaţi. Pe partea de consiliere nu le are că le-am făcut acum în mare parte.

––

Ruba S: Am rezolvat problema:merge cineva din partea noastră astăzi.

Dumitrescu OA: Da

Ruba S: care nu e în proiect şi … rezolv. Dar persoana care vine cu CD-urile, să vină la … cu CD-urile urgent.

Dumitrescu OA: Poate nu sunteţi la curent. S-au refăcut nişte fişe astăzi că ieri nu s-a mai putut lucra. Le-a primit astăzi dimineaţă.aaasta, Mârze la Siveco. Ea s-a apucat să le tragă pe nişte CD-uri şi pe astea pe scan-urile…. Deci aia lucrează de la …. Erau gata ieri dacă erau făcute fişele alea …. Nişte fişe şi s-au refăcut.

In interceptări, Dumitrescu este explicit: „Părerea mea ar fi să mai tragi de timp ca să mai avem timp să mai facem … ce mai trebuie. Problema e că mai bine o mai întinzi şi mai … mai facem nişte reparaţii”.

*

BĂLAN Sabina: Da … Eu de aceea am făcut simularea şi m-a luat o groază! Şi …

Dumitrescu Ovidiu: La cât iese ?

BĂLAN Sabina: Păi ce! La 85%.

Dumitrescu Ovidiu: Cât? 85%?

BĂLAN Sabina: 85. Şi deci era pe cererea asta, plus anterior trebuie să mai tai. Deci e gravă situaţia. Da doamna Mariana, nu ştiu ce face!

Dumitrescu Ovidiu: Ei! Am ţinut-o şi pe ea azi noapte şi …. Şi aia-i plină de draci …

BĂLAN Sabina: Da. Trebuia să pornească de la asta. În primul rând!

Dumitrescu Ovidiu: Da.

BĂLAN Sabina: Bine.

Dumitrescu Ovidiu: deci nu ştiu… trimit ceva şi dacă e, mai dă-mi o clarificare, că nu, nu …

BĂLAN Sabina: Nu. Nu mai am cum să-ţi dau clarificare. Îmi trimiţi tot, dacă îmi trimiţi.

Dumitrescu Ovidiu: Ok. Ok. Şi dacă întârzii?

BĂLAN Sabina: Că nu mai am cum. Deci nouă ne-au dat termen joi. Scrie, fă o solicitare şi spune-i că amâni din cauza,, nu ştiu, problemelor de sănătate ….

Dumitrescu Ovidiu: Da! Ok.

BĂLAN Sabina: Nu aveţi echipă …nu aveţi …

Dumitrescu Ovidiu: Îhî!

BĂLAN Sabina: Da fă-o şi în atenţia Emiliei.

Dumitrescu Ovidiu: Da, da, da, o fac.

BĂLAN Sabina: Da? Te rog eu frumos.

Dumitrescu Ovidiu: Că nu … nu vreau să-i dau drumul aşa. Că e jale!

BĂLAN Sabina: Da. Nu am cum să … să decid eu, pentru că nouă ne-a dat termen joi de la AM, să terminăm şi este în lucru….

Cei doi sunt conştienţi de gravitatea neregulilor ce ar putea fi descoperite şi astfel că fac demersuri pentru „acoperirea” acestora, pentru ştergerea urmelor săvârşirii unor infracţiuni.

Dumitrescu Ovidiu nu ezită să îi solicite chiar sprijin direct, funcţionarul public să redacteze o „clarificare” prin care să precizeze că eventualele nereguli nu există, însă Bălan Sabina îi explică că nu mai poate face asta la acest moment, deoarece activitatea ei este monitorizată de AM (Autoritatea de Management) din cadrul Ministerului, care a stabilit şi un termen. În acest context, Bălan Sabina îl învaţă pe Dumitrescu Ovidiu să amâne trimiterea documentelor ce ar urma să fie supuse controlului, pentru a se câştiga timp şi a se realiza documente justificatoare, probabil antedatate şi conţinând date nereale.