Fostul vicepreşedinte al Dumei de Stat din Rusia a vorbit în urmă cu o lună despre cum va evolua scenariul conflictului din Ucraina. O înregistrare video care datează din 20 iunie 2014 a fost prezentată ieri pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia. Liderul acestei formaţiuni, Vladimir Jirinovschi, face previziuni cu privire la evoluţia conflictului dintre armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi, scrie adevarul.ro
„Vor începe luptele în Crimeea, ei vor prăbuşi vreun oarecare avion de pasageri şi toţi vor înceta să mai zboare cu avionul…“, spunea Jirinovschi.
Jirinovschi a mai declarat tot atunci că „ una dintre metodele de a tensiona situaţia este distrugerea unui avion deasupra teritoriului ucrainean. Iată că în toamnă avem un Maidan uşor, iarnă un Maidan mai serios, deja cu coktailuri Molotov, în februarie – cotitură şi preşedintele fuge. În martie – Crimeea. În aprilie-mai – încep să se lupte în Doneţk şi Lugansk şi în iunie deja borbardează. Acum şi asta e puţin, trebuie doborât un avion. Adică toate acestea reprezintă un scenariu şi nu este deloc o aventură. Totul este făcut de Kiev şi de trupele speciale ale statului ucrainean. Se lucrează după un scenariu stabilit de SUA: să se agraveze situaţia“.
Comentariile sunt închise.