Ahile-2-1024x576Legendarul AHILE, eroul Războiului Troian, este legat de pământul României de astăzi prin scrierile autorilor antici. Oricât ar părea de surprinzător sau de “protocronist” (după cum ar spune manipulatorii antiromâni), izvoarele istorice ne vorbesc clar despre insula lui Ahile, pe care o situează la gurile Dunării.

Acum peste 3.000 de ani, o mare parte a Europei era ocupată de neamurile tracilor, tracii fiind prezenți în Războiului Troian, așa cum o spune cât se poate de clar Homer în Iliada, de nenumărate ori. În acest context, nu ar trebui să ne mire că spațiul Mării Negre și teritoriile neamurilor tracice din jur făceau parte din… circuitul eroilor antici.

Așa cum cred că este limpede pentru toți, implicațiile identificării templului lui Ahile din insula Leuce, la gurile Dunării, ar fi extraordinare pentru noi.

Să vedem însă ce ne spun autorii antici:

Pausanias: “Se află o insulă în Pontul Euxin (Marea Neagră), la gurile Istrului (Dunării), închinată lui Ahile. Aceasta se numeşte Leuce şi are un perimetru de douăzeci de stadii, este acoperită de o pădure deasă şi plină de animale sălbatice şi domestice. În ea se află un templu şi o statuie a lui Ahile.”

Pindar: “În Pontul Euxin, Ahile locuieşte într-o strălucitoare insulă.”

Euripide: “Ahile, care locuieşte într-o insulă, pe ţărmul de argint, în interiorul Pontului Euxin.

Maximus din Tyr: ”Ahile se odihnește pe o insulă care se află față în față cu râul Istru, iar acolo se află templul și altarul lui Ahile”.

Scylax din Carianda: “Călătoria pe mare de la Istru pînă la Criumetopon este de trei zile şi trei nopţi, iar de-a lungul ţărmului de două ori mai lungă. Căci acolo se află un golf. În interiorul acestui golf există o insulă pustie, numită Leuce, care este închinată lui Ahile.”

Ptolemeu: ”Insulele de lângă Moesia Inferior, lângă țărmul Pontului Euxin, se numesc Boristene si Leuke, aceasta din urmă fiind cunoscută și ca insula lui Ahile.”

Arctinos: “După ce Ahile pune pe fugă pe troieni şi pătrunde în oraş, este ucis de Paris şi Apolo. În jurul leşului se încinge o luptă înverşunată. Aias îl ia şi-l duce la corăbii, în vreme ce Odiseu ţine piept troienilor. Apoi ei îl înmormântează pe Antiloh şi expun cadavrul lui Ahile. Sosind Thetys(mama lui Ahile – n.m.), însoţită de Muze şi de surorile ei, îşi plânge copilul. După aceea Thetys răpeşte de pe rug pe fiul său şi-l poartă în insula Leuce.”

Filostrat: “în Pont se află o singură insulă, aşezată mai mult spre coasta ospitalieră pe care o ai la stânga când intri în Pont. E lungă de treizeci de stadii şi lată nu mai mult decât de patru. Arbori cresc acolo: plopi albi, ulmi şi alţii – cum se întîmplă -, iar cei din jurul templului sînt sădiţi în rînduială. (…) Statuile din templu reprezintă pe Ahile şi Elena uniţi de pace.”

Deși izvoarele sunt mai multe, ne vom opri aici pentru că ceea ce a fost prezentat deja este cât se poate de convingător. Așadar, izvoarele antice ne vorbesc despre faptul că insula Leuce, de la gurile Dunării, este “insula lui Ahile”, că este “închinată lui Ahile”, că el “locuiește” aici sau că aici a fost înmormântat…

insula-serpilor

Deși unii cercetători au căutat să identifice Insula lui Ahile cu Insula Șerpilor, studiul lui Cașin Popescu “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice” vine cu o ipoteză mult mai credibilă, identificând-o cu insula Letea. Argumentele sunt cât se poate de serioase:

1. După cum ne spun Pausanias și Filostrat (vezi citatele de mai sus) dar și alți autori antici, Insula Leuce era mult mai mare decât Insula Șerpilor, era acoperită de păduri, avea animale sălbatice și multe păsări, ceea ce nu este posibil să fi existat pe Insula Șerpilor – o insulă mică, stâncoasă, cu puțină vegetație.

2. “Grigore Antipa admite că pe locul actualei delte ar fi existat înainte un golf al mării. Acesta, cu timpul, a fost izolat de restul mării prin cordonul litoral Jibireni-Istria şi transformat în liman. Cu timpul, limanul a fost aluvionat şi adus în faza actuală, cu terenuri uscate, mlaştini şi bălţi. Dunărea ar fi debuşat în mare prin şase guri, din care trei duceau apele în Razelm; acestea din urmă ulterior s-au împotmolit.”(Cașin Popescu “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice”)

Așadar, acum aproximativ 2.000 de ani, pe vremera când autorii citați au trăit, configurația gurilor Dunării era diferită de cea de acum, existând un golf navigabil în locul unei părți din actuala Deltă a Dunării, unde se găsește și insula Letea.

Cașin Popescu ne mai spune următoarele: “Insula Leuce s-a aflat în golful pe care Marea Neagră îl făcea pe locul actualei delte a Dunărei, prin urmare localizarea ei trebue făcută în Deltă. Toate informațiile despre insula Leuce pe care le găsim în izvoarele antice conduc unanim la identificarea Insulei lui Achile, Leuce, cu insula Letea. Aici deci, în această insulă, azi a Deltei, ar trebui intreprinse in mod serios şi sistematic cercetări arheologice, dacă întradevăr se vrea a se descoperii templul şi statuia lui Achile de care vorbeşte Pausanias.”

Întrebarea este: se vrea așa ceva? Vor autoritățile “românești” să cerceteze fabuloasa istorie a acestor meleaguri și să o aducă la lumină? Din păcate, știm răspunsul: Nu vor , nu știu că există sau nu-i înțeleg importanța!

Să sperăm, totuși, într-un viitor mai bun în care eroii legendari care au trăit sau au trecut pe aici și culturile extraordinare ale căror urme le vedem la tot pasul, vor avea parte de prețuirea pe care o merită!

Daniel Roxin

Studiul lui Cașin Popescu, “Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice”, poate fi citit aici: https://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/

Vizionează filmul TRACII,ISTORIE ASCUNSĂ, aici:

sursa: adevaruldespredaci.ro