pontaPremierul Victor Ponta este cercetat penal in doua dosare deschise la DNA pentru incheierea unor contracte juridice ilegale in valoare de cateva milioane de euro cu complexele energetice Turceni si Rovinari, in perioada in care acesta practica avocatura.

Potrivit Raportului Inspectiei Judiciare, in perioada 2006 – 2011, la cele doua complexe energetice au avut loc mai multe fapte de natura penala pentru care s-au deschis doua dosare in care este anchetat Premierul.

In dosarul 122/P/2012 Victor Ponta este anchetat pentru efectuarea de cheltuieli de catre persoane cu functii de conducere din cadrul CE Rovinari, in perioada  2006-2011, cu consecinta prejudicierii patrimoniului societatii.

In dosarul 123/P/2012, Premierul este cercetat in cazul Complexului Energetic Turceni pentru fapte comise de persoane cu functii de conducere din cadrul complexului in perioada 2007-2011.

Ambele dosare sunt instrumentate de structura centrala a DNA incepand cu anul 2012.

Presa a demostrat in numeroase randuri legatura directa dintre contractele incheiate de casa de avocatura condusa de Dan Sova la care Ponta era partener senior cu cele doua complexe energetice si mandatul de deputat de Gorj al actualului Premier. Dupa ce Ponta si-a preluat mandatul de parlamentar de Gorj, valoarea contractele juridice incheiate cu cele doua companii energetice a crescut prin incheierea unor acte aditionale.

Ziarul “Cotidianul” a publicat in 8 februarie 2009 articolul “Noua generatie de avocati-politicieni suge bani publici din energie”, cu subtitlul “Sova si Asociatii, firma partenera si cu cabinetul de avocatura al lui Victor Ponta, incaseaza un milion de euro de la Turceni pentru recuperarea unei creante de 2,5 milioane de la Electrica.”.

Cotidianul “Pandurul” sesiza in 3 martie 2009 in articolul “Un contract mic, facut mare prin acte aditionale” neregulile din contractele incheiate.

România liberă” din 6 martie 2009 a publicat articolul “ ‘Avocaţii deştepţi’ ai energiei” in care se arata ca valoarea contractului incheiat cu Complexul Energetic Rovinari „este foarte mare si ca firma Sova a incercat sa deconteze abuziv peste un miliard de lei vechi, reprezentand incarcarea cu ore de studiu la biblioteca si a Codului Penal”.

2 COMENTARII

  1. „Ecce homo!”

    Iata de ce ia panorama nationala apararea infractorilor! sa-si poata spala propriile infractiuni! stilul trebuie sa fie acelasi cu a lui „Adi”, ca doar el I-a fost professor mitomanului national!

  2. Pe cat puneti pariu ca aceste „dosare beton” sufera de „lipsa de probe concludente” si vor fi facute disparute cat de curand ?

Comentariile sunt închise.