Mai multe înregistări audio ajunse în posesia PRESSALERT.ro dovedesc faptul că o educatoare îi terorizează pe copiii care sunt la grădiniţa din localitatea timişeană Iohanisfeld, aflată la aproximativ 50 de kilometri de Timişoara.
Totul a pornit după ce un băiat în vârstă de trei ani şi jumătate, din grupa mică, s-a dus acasă şi a spus că nu se mai duce la grădiniţă. “A venit şi mi-a spus că doamna ţipă la el, că îl loveşte. I s-a schimbat comportamentul de când s-a dus la grădiniţă. Dacă ridic cumva vocea imediat se sperie”, a povestit mama băiatului, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro. Pentru că micuţul a continuat să povestească despre grozăviile de la grădiniţă, femeia a decis să verifice spusele copilului. A cumpărat un minireportofon şi l-a cusut în una dintre hainele cu care acesta era îmbrăcat. Când a ascultat înregistrările s-a îngrozit. Atât fiul său, dar şi ceilalţi micuţi erau terorizaţi de educatoarea Monica Cermure, de 41 de ani, care urlă la copii ori de câte ori aceştia nu îndeplinesc întocmai şi la timp, ca în armată, comenzile primite de la aceasta.
“Nu se colorează cu creionul florile, ci cu creioanele colorate. Mă bagă în pământ fiinţa asta de om. Mă bagă în pământ fiinţa asta”, urlă educatoarea, după care-şi plânge singură de milă. Crizele de nervi ale femeii sunt declanşate de cele mai banale motive – de la faptul că unul dintre pici întârzie să-i aducă fişa, colorează mai încet sau nu se aşează unde spune educatoarea. Educatoarea nu ezită să-i umilească pe unii dintre ei în faţa colegilor care imediat încep şi ei să-l batjocorească pe copilul “ţintă” fără ca să mai intervină.
În una dintre înregistrări, educatoarea îl întreabă pe unul dintre băieţi “ai probleme că noi muncim şi tu vorbeşti? Ai probleme la mansardă?”. Colegii micuţului o imită şi continuă întrebându-l dacă are probleme la gât sau la picioare, în timp ce acesta răspunde cu o voce pierită. Educatoarea nu ezită să-i trateze pe cei pe care ar trebui să-i educe ca pe nişte cârpe, făcându-i “cioban”, analfabeto”, “nu face invers cifra unu. Săracu, tu cred că ai o problemă la mansardă.(…) Cred că trebuie să fii dus la medic. Faci aşa nişte mutre ciudate” sau “Dumnezeule ce m-ai făcut pe planeta asta. La cinci ani nu ştiu să stau pe scaun”.
Citiți articolul integral pe pressalert.ro.